România repornește trei grupuri pe cărbune pentru a-și asigura energia în perioadele de consum ridicat
Trei grupuri energetice pe cărbune din cadrul Complexului Energetic Oltenia vor fi repuse în funcțiune, în contextul presiunilor tot mai mari asupra sistemului energetic și al necesității asigurării producției de electricitate în perioadele cu consum ridicat. Este vorba despre grupurile 5 și 6 de la Sucursala Electrocentrale Rovinari și grupul 5 de la Sucursala Electrocentrale Turceni.
Eugen Tomac: Peste 1.500 de primării ar trebui comasate. „Prioritatea zero a României este reforma administrației publice”
Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, susține că reforma administrației publice locale trebuie să devină „prioritatea zero” a României. Europarlamentarul afirmă că peste 1.500 de primării nu se mai pot autofinanța și ar trebui comasate, iar statul trebuie să creeze rapid un mecanism care să încurajeze astfel de fuziuni.
Când ar putea fi limitat consumul de electricitate. Măsurile pregătite de Guvern. Dunărea atinge un nou minim istoric
Guvernul a adoptat o hotărâre prin care creează cadrul legal pentru ca Transelectrica să poată lua, până la 31 august 2026, măsuri suplimentare pentru menținerea în siguranță a Sistemului Electroenergetic Național, în cazul apariției unui deficit de energie electrică.
Cine este omul din spatele site-ului pentru suspendarea lui Nicuşor Dan. Firma sa a primit peste 10 milioane de lei de la AUR
Platforma lansată pentru susținerea suspendării președintelui Nicușor Dan a fost înregistrată pe numele unui web designer din Republica Moldova. Firma acestuia a primit milioane de lei de la AUR pentru servicii de promovare online în ultimii ani.
„Îi era poftă de pepene”. Acuzații grave după ce un echipajul unei ambulanțe din Bacău s-ar fi oprit la cumpărături în timpul unei misiuni
Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău este verificat după ce o mamă a acuzat că ambulanța în care se afla împreună cu fetița ei, în vârstă de un an și 11 luni, s-ar fi oprit pentru ca angajații să își facă cumpărături. Femeia susține că micuța avea febră și vărsături severe și că drumul de aproximativ 44 de kilometri până la spital ar fi durat aproape două ore.
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thasos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
Vacanța unui turist român pe insula Thasos s-a transformat într-o experiență neplăcută după ce a lăsat mașina într-o zonă unde parcarea era interzisă. Bărbatul susține că un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare și a aruncat-o într-o prăpastie, iar el a fost nevoit să o caute pentru a putea pleca mai departe.
Șoc la Sepsi! Căpitanul Cosmin Matei, suspendat 9 luni pentru dopaj. Interdicție în vestiar și la antranamente
Cosmin Matei a fost suspendat inițial timp de șase luni, după ce un test antidoping efectuat în februarie 2024 a semnalat prezența unei substanțe interzise în organismul acestuia. Totuși, la finalul anului trecut, Comisia de Apel i-a anulat sancțiunea, iar mijlocașul a putut continua să joace pentru Sepsi.
O turistă de 28 de ani, dispărută în apele unui lac din Italia, a fost găsită în viață după cinci ore. Unde au descoperit-o echipele de salvare
Momente de panică pe lacul Bolsena, din centrul Italiei, unde o turistă germană în vârstă de 28 de ani a fost dată dispărută după ce a intrat în apă și nu s-a mai întors la campingul unde era cazată. După aproximativ cinci ore de căutări desfășurate pe apă și din aer, tânăra a fost găsită în viață, aproape de țărm.
Avertismentul lui Daniel Dăianu privind seceta de pe Dunăre: „Situația este fără precedent. Guvernul este pus în situația de a lua măsuri extreme”
Criza energetică prin care trece România este fără precedent și ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru autorități și populație, avertizează economistul Daniel Dăianu. Acesta a afirmat că Guvernul nu avea alternativă în fața măsurilor adoptate și a subliniat că țara a fost prinsă „nepregătită” în fața unei situații excepționale.
Bacalaureat 2026, sesiunea de toamnă: peste 33.000 de candidați susțin probele scrise din 10 august. Calendarul complet
Peste 33.000 de candidați vor susține, începând de luni, 10 august, probele scrise din sesiunea de toamnă a examenului național de Bacalaureat 2026. Ministerul Educației a publicat calendarul complet al examenului, programul de acces în centrele de examen, regulile pe care trebuie să le respecte candidații, precum și datele la care vor fi afișate rezultatele și depuse contestațiile.
Pescărușii observă oamenii înainte să le fure mâncarea pe plajă. Ce au descoperit cercetătorii
Pescărușii care se apropie de oameni pentru a fura mâncare nu aleg la întâmplare momentul „atacului”. Cercetătorii au descoperit că păsările urmăresc comportamentul oamenilor și că un truc simplu le poate face să păstreze distanța.
F-16 Fighting Falcon, în misiune de Poliție Aeriană. Forțele Aeriene Române au organizat un exercițiu demonstrativ la Baza 86 Borcea
Forțele Aeriene Române au organizat vineri, 7 august, la Baza 86 Aeriană Borcea, un exercițiu demonstrativ de executare a unei misiuni de Poliție Aeriană cu aeronave F-16 Fighting Falcon, în cadrul căruia au fost prezentate procedurile urmate pentru supravegherea și apărarea spațiului aerian.
„Nu avem nevoie de așa ceva”. Economistul Daniel Dăianu crede că alegerile anticipate ar putea tulbura și mai mult apele în România
Președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, susține că prăbușirea Guvernului condus de Ilie Bolojan a avut loc într-un moment extrem de sensibil pentru România și că instabilitatea politică a influențat evaluările agențiilor internaționale de rating. Economistul consideră că organizarea alegerilor anticipate nu reprezintă o soluție pentru actuala criză politică, deoarece un astfel de demers ar amplifica incertitudinea și ar afecta economia.
Cum a ajuns un fugar condamnat în România să locuiască într-o casă socială din Marea Britanie. Familia încasa până la 2.000 de lire pe lună
Un sirian condamnat în România la patru ani de închisoare pentru tentativă de omor a reușit să trăiască ani la rând în Marea Britanie, unde locuia într-o locuință socială și familia sa primea până la 2.000 de lire sterline pe lună din beneficii sociale. Bărbatul a fost extrădat recent în România, după ce justiția britanică i-a respins definitiv apelul.
Buzăul devine, pentru o lună, hub cultural european și laborator de artă
Buzău International Arts Festival, ediția a VI-a, 14 august -11 septembrie 2026: film, teatru, arte vizuale, literatură, spectacole și invitați de calibru internațional. Toamna asta, centrul de greutate al culturii s-a mutat spre estul României.
Oltenii au luat cu asalt Cisnădia. Oamenii stau la coadă pentru a cumpăra legume direct de la producători. „E incredibil!” FOTO
O inițiativă care în trei săptămâni a luat o amploare uriașă i-a adus pe legumicultorii din sudul țării aproape de cumpărătorii din Cisnădie. „Am vândut 8 tone de legume în 4 ore”.
Un deputat rus a izbucnit în râs când a fost întrebat dacă oamenii obișnuiți își mai permit credite ipotecare
Un interviu despre piața imobiliară din Rusia s-a transformat într-un moment viral, după ce vicepreședintele Dumei de Stat, Vladislav Davankov, a râs în hohote la întrebarea dacă un cetățean de rând mai poate obține un credit ipotecar. Ulterior, acesta a susținut că reacția sa a fost una de disperare, nu de amuzament.
Naspers preia controlul asupra eMAG. Povestea tranzacției care schimbă proprietarul retailerului
eMAG are, oficial, un singur proprietar după ce grupul sud-african Naspers a primit aprobarea Comisiei Europene pentru preluarea controlului exclusiv asupra Dante International, compania care operează cel mai mare retailer online din România.
Verdictul Moody’s, decisiv pentru România. Daniel Dăianu explică ce urmăresc agențiile de rating
Verdictul agenției Moody’s poate influența percepția investitorilor asupra României și direcția economiei în perioada următoare. La „Interviurile Adevărul”, economistul Daniel Dăianu explică modul în care funcționează evaluările agențiilor de rating, ce criterii sunt analizate și de ce o eventuală retrogradare ar putea avea consecințe importante pentru țara noastră.
România cere ajutorul Bruxelles-ului în criza energetică. Victor Negrescu solicită intervenția Comisiei Europene
Vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, a anunțat că a solicitat oficial Comisiei Europene convocarea de urgență a Grupului european de coordonare în domeniul energiei electrice și activarea mecanismelor europene de sprijin pentru România, în contextul secetei severe și al debitelor extrem de scăzute ale Dunării, care afectează securitatea energetică și riscă să ducă la creșterea prețurilor la energie.
De ce companiile aeriene avertizează tot mai des asupra bateriilor externe. Un simplu power bank poate provoca un incendiu în avion
Tot mai multe companii aeriene își înăspresc regulile privind transportul și utilizarea bateriilor externe și a altor dispozitive cu baterii litiu-ion, după creșterea numărului de incidente în care acestea s-au supraîncălzit sau au luat foc în timpul zborului.
Alina Pușcău, înaintea operației care i-ar putea salva viața: „Am metastaze. Rugați-vă pentru mine!”
Fotomodelul şi actrița Alina Pușcău, cunoscută şi pentru participarea la „Asia Express”, urmează să fie operată în cursul zilei de vineri, în Los Angeles, după ce a anunțat că a fost diagnosticată cu cancer la sân, iar boala s-a extins și a produs mai multe metastaze.
Primele 30 de zile cu o nouă firmă de curățenie: ce se întâmplă într-un sediu de birouri după semnarea contractului
Semnarea unui contract de curățenie este, de multe ori, tratată ca punctul final al unei selecții: oferta a fost aprobată, programul a fost stabilit, iar furnizorul poate începe activitatea. În realitate, contractul deschide cea mai sensibilă etapă a colaborării. În primele 30 de zile, informațiile din ofertă trebuie transformate într-un serviciu care funcționează într-un spațiu ocupat, cu oameni, reguli de acces, suprafețe diferite și un ritm propriu.
La un an de la explozia din Rahova, încep lucrările pentru punerea blocului în siguranță
Primăria Municipiului București începe lucrările de punere în siguranță a blocului din Rahova afectat de explozia produsă anul trecut, în luna octombrie.