Marți, 11 August 2026

24 articole

Stadionul Dinamo întârzie 2–3 luni. Rareș Hopincă: „Nu avem motive de panică”

Primar al Sectorului 2, Rareș Hopincă a declarat că nu are motive să se panicheze pentru întârzierea cu 2-3 luni a lucrărilor de construcție a noului Stadion Dinamo. La începutul acestui an, în ziua în care au fost demarate lucrările în șoseaua Ștefan cel Mare, Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat că arena ar urma să fie gata în 25 de luni, adică la început de 2028.

Sistemul european de electricitate rămâne stabil deocamdată, dar săptămâna următoare va fi tensionată

Sistemul european de electricitate nu se confruntă, pe termen scurt, cu riscuri privind securitatea aprovizionării, în pofida valurilor de căldură și a secetei care afectează mai multe regiuni ale Europei. Comisia Europeană avertizează însă că situația va rămâne tensionată în săptămâna următoare, în condițiile în care producția de energie electrică a fost redusă în unele țări din cauza nivelului scăzut al apelor și a temperaturilor ridicate.

Românul și grecul acuzați de sabotaj asupra unor nave militare germane scapă de urmărirea penală din lipsă de probe

Românul și grecul acuzați de tentative de sabotaj asupra unor nave ale marinei militare germane în portul Hamburg, în 2025, nu vor fi urmăriți penal din lipsă de probe.

„Este problema întregului sistem”. Sindicatul Europol ia apărarea polițiștilor agresați de procurorul din Caraș-Severin

Sindicatul Europol reacționează după incidentul în care procurorul Radu George Bucurică, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, este acuzat că a folosit spray iritant-lacrimogen împotriva polițiștilor și că a tras cu un pistol în timpul intervenției. Sindicaliștii susțin că situația nu trebuie privită doar ca un incident izolat, ci ca o problemă care privește întregul sistem.

Fost judecător de rang înalt, demis în timpul lui Viktor Orbán, ales președinte al Ungariei. Cine este András Baka

András Baka, un fost judecător de rang înalt care a fost înlăturat din funcție în timpul guvernării fostului premier Viktor Orbán, a fost ales noul președinte al Ungariei.

Ce efect are deconectarea Unității 2 de la Sistemul Energetic Național și care este cel mai sumbru scenariu pentru următoarele zile

Unitatea 2 de la Cernavodă este estimată să fie oprită în dimineața zilei de 13 august, ceea ce ar face ca România să rămână complet fără energie nucleară. Pentru Sistemul Energetic Național, efectul opririi va fi resimțit în special în orele de seară, când producția fotovoltaică scade rapid, în timp ce consumul de energie crește. Într-un scenariu analizat de expertul în energie Dumitru Chisăliță, diferența dintre consum și energia disponibilă ar putea ajunge la peste 1.000 MW în anumite zile.

România reia zborurile directe către China. Prima cursă București-Beijing va începe pe 4 septembrie

Românii vor putea călători direct în China începând din 4 septembrie, odată cu inaugurarea oficială a rutei aeriene dintre București și Beijing. Zborurile vor fi operate de Air China, cu o frecvență de trei curse pe săptămână.

Drona prăbușită în Bulgaria ar fi intrat dinspre România. Ucraina nu a răspuns încă pentru clarificări: „Vom insista din nou”

Bulgaria așteaptă în continuare un răspuns din partea Ucrainei cu privire la drona care a pătruns sâmbătă în spațiul aerian bulgar și s-a prăbușit în apropierea graniței cu România. Ministrul bulgar al Apărării, Dimitar Stoianov, a declarat marți că autoritățile de la Sofia vor solicita din nou informații de la Kiev.

Seceta devine noua normalitate în Europa. Sistemul de ajutor al UE, depășit de criza climatică. România, printre țările care cer schimbarea regulilor

Perioadele de secetă au devenit o realitate recurentă pentru agricultura europeană. Instrumentele de sprijin ale UE continuă însă să le trateze ca pe niște situații excepționale.

Aplicația de cadastru e-Terra a fost repornită. Serviciile se reiau etapizat

Aplicația e-Terra a fost repornită etapizat marți, 11 august, de la ora 15:00, pentru personalul ANCPI și al oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară (OCPI), precum și pentru notarii publici, după verificările și testele efectuate de specialiști. Repornirea este primul pas pentru reluarea activității de cadastru și publicitate imobiliară, după indisponibilitatea sistemului. Celelalte platforme online ale ANCPI destinate publicului rămân, deocamdată, oprite.

UEFA lansează o platformă unde se va explica utilizarea VAR

Uniunea Europeană de Fotbal Asociație (UEFA) a lansat „Clear Line”, o platformă concepută pentru a unifica criteriile de arbitraj în fotbalul european şi de a clarifica când ar trebui să intervină sistemul VAR şi când ar trebui să prevaleze decizia de pe teren.

Rebelii houthi au atacat o navă de marfă în Marea Roșie. Trei membri ai echipajului au fost uciși

O mică navă de marfă, sub pavilion tanzanian, a fost atacată marți, 11 august, de rebelii houthi aliniați cu Iranul în strâmtoarea Bab el-Mandeb. Trei membri ai echipajului au fost uciși în urma atacului.

România ar putea inaugura până la 100 de kilometri de autostradă în 2026. Anunțul ministrului interimar al Transporturilor

România ar putea da în circulație până la 100 de kilometri de autostradă în acest an, a anunțat marți ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță. Declarația a fost făcută la inaugurarea lotului Zimbor-Poarta Sălajului de pe Autostrada Transilvania (A3), primul tronson de autostradă inaugurat în România în 2026.

BAC 2026, sesiunea de toamnă: subiectele la matematică și istorie, publicate de Ministerul Educației. Ce au avut de rezolvat absolvenții

Ministerul Educației a publicat marți, la ora 15:00, subiectele și baremele oficiale de evaluare și notare pentru proba obligatorie a profilului din cadrul sesiunii de toamnă a examenului de Bacalaureat 2026. Candidații care au susținut examenele la matematică sau istorie își pot verifica mai jos subiectele și modul de acordare a punctajelor.

Mărturia unei românce care a fost martor la cutremurul din Columbia: „Ne-am așezat sub masa din living și am așteptat”

O româncă aflată în Columbia în momentul în care s-a produs cutremurul devastator, soldat cu cel puțin 132 de morți, a povestit momentele de panică prin care a trecut alături de soțul și fiica sa.

Rusia susține că a vizat infrastructuri logistice și o uzină siderurgică în atacul nocturn asupra Ucrainei

Rusia confirmă că a lansat, în noaptea de luni spre marți, un nou val de atacuri cu drone și rachete asupra Ucrainei. Ministerul rus al Apărării susține că au fost vizate centre logistice și de transport militar din Kiev, dar și o importantă uzină siderurgică din orașul Zaporojie.

Imaginile cu mai mulți copii înghesuiți într-o mașină au intrat în atenția poliției. IPJ Ilfov efectuează verificări

Imaginile în care directoarea unui afterschool este surprinsă în timp ce înghesuie mai mulți copii în portbagajul unei mașini au intrat în atenția poliției. IPJ Ilfov a transmis că efectuează verificări în acest caz.

Andi Moisescu, criticat de Mircea Badea după apariția de la Untold. Comentariul acid despre ținuta prezentatorului

Andi Moisescu a intrat în vizorul lui Mircea Badea după apariția sa la Untold 2026, unde prezentatorul Pro TV a urcat pe scenă în calitate de DJ. Realizatorul Antena 3 CNN a comentat în termeni ironici ținuta aleasă de Moisescu pentru festivalul de la Cluj și a făcut o comparație cu stilul vestimentar asociat lui Irinel Columbeanu.

Record în agricultură: Un fermier din Republica Moldova a crescut un pepene verde de 74 de kilograme

Un fermier din localitatea Hagimus, raionul Căușeni din Republica Moldova, a crescut un pepene verde de 74 de kilograme. Alți doi pepeni cântăresc 53 și, respectiv, 26 de kilograme.

Usturoiul românesc ajunge în Israel. Un fermier din Buzău a exportat 24 de tone din soiul autohton Benone

Un fermier din județul Buzău a reușit să ducă un soi tradițional românesc de usturoi pe piața din Israel. Valentin Jecu, din comuna Râmnicelu, a exportat pentru prima dată usturoi din soiul autohton Benone către un retailer israelian, care a comandat o primă tranșă de 24 de tone.

Mirel Idorași, fostul inspector șef al Gărzii Forestiere, reținut după ce ar fi sustras și distrus documente ale instituției

Mirel Idorași, fostul inspector șef al Gărzii Forestiere, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din București, fiind cercetat într-un dosar penal în care este acuzat că ar fi sustras și distrus mai multe documente ale instituției. Potrivit anchetatorilor, documentele ar fi fost luate pentru a îngreuna și temporiza soluționarea unor cereri și contestații formulate de persoane juridice.

Tunel subteran descoperit la granița Letoniei cu Belarus. 15 migranți au trecut ilegal frontiera

Letonia a anunțat marți că a fost descoperit un tunel subteran pe sub granița cu Belarus și că intenționează să intensifice măsurile împotriva rețelelor despre care afirmă că ajută un număr tot mai mare de migranți să treacă ilegal frontiera.

„Nu eu eram la volan, mergea pe autopilot”. Ce explicație a găsit un tânăr prins de polițiști fără permis

Un tânăr prins conducând fără permis în apropiere de Chișinău a încercat să-i convingă pe polițiști că nu el se afla la volan. Oprit în timpul unui filtru rutier de amploare, bărbatul a susținut că era pe bancheta din spate, iar Mercedesul pe care îl conducea „mergea pe autopilot”. În cele din urmă, a primit o amendă de 3.000 de lei moldovenești, iar mașina a fost ridicată.

Cseke Attila a analizat stadiul celor opt spitale finanțate prin PNRR: „Mai multe obiective sunt deja finalizate”

Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a analizat marți stadiul celor opt spitale finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anunțând că o parte dintre investiții sunt deja finalizate și recepționate, iar altele se află în ultimele etape de execuție și operaționalizare.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont