Miercuri, 26 August 2026

24 articole

Reacția României după vizita șefului CIA la Moscova. Consilier prezidențial: „Războiul nu merge cum anticipase conducerea de la Kremlin”

Vizita efectuată la Moscova de directorul CIA, John Ratcliffe, alimentează speculațiile privind existența unor contacte directe între Washington și Kremlin pe teme de securitate și stabilitate strategică. Consilierul de stat Vlad Ionescu apreciază, însă, că menținerea dialogului dintre cele două puteri este un semnal important pentru aliații NATO, inclusiv pentru statele de pe flancul estic.

Zece persoane, investigate într-un dosar de trafic de droguri. Doi dintre suspecți ar fi folosit un copil de 10 ani pentru vânzarea de canabis

Zece persoane sunt cercetate într-un dosar care vizează trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu substanțe psihoactive. Șapte dintre suspecți au fost arestați preventiv, iar o femeie a fost plasată în arest la domiciliu. Potrivit anchetatorilor, doi dintre suspecți ar fi folosit un copil de 10 ani pentru vânzarea de canabis.

Alertă pe litoralul bulgăresc. Resturi de drone au fost descoperite lângă Varna

O dronă a fost găsită miercuri dimineață, 26 august, pe plaja Kabakum, în apropiere de Varna, Bulgaria, iar zona a fost izolată preventiv de echipe ale Poliției de Frontieră și Marinei. Aparatul fără pilot a fost descoperit de persoane aflate pe plajă și a fost ulterior securizat pentru a fi transportat la Baza Navală din Varna.

Kremlinul, după declarațiile fostului ministru ucrainean al Apărării: „regimul de la Kiev se prăbușește din interior”

Kremlinul susține că declarațiile fostului ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, privind situația de pe front și problemele de corupție din Ucraina indică intensificarea luptelor politice interne de la Kiev.

Cine este studenta româncă găsită moartă sub un pod în Italia. Ștefania a dispărut după ce s-a întors din vacanța la mare, împreună cu familia

Tragedie pentru o familie de români din Italia. Ștefania Halip, o studentă româncă în vârstă de 24 de ani, a fost găsită moartă în albia pârâului Fisca, în apropiere de Torino. Tânăra dispăruse cu două zile înainte, după ce se întorsese acasă dintr-o vacanță la mare petrecută împreună cu părinții și surorile sale. Cauzele și circumstanțele morții sunt investigate de autoritățile italiene.

În loc de like-uri pe TikTok, un arădean s-a ales cu o amendă. A înjurat polițiștii locali, i-a filmat și a pus imaginile online

Un bărbat de 42 de ani din Arad a fost amendat după ce a filmat o patrulă de Poliție Locală și a publicat pe TikTok imagini în care îi jignea pe polițiști.

Modificări la legea salarizării. Ce prevede proiectul privind plafonul de 20%

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce modificări privind calcularea și controlul sporurilor, precum și modul de finanțare a creșterilor salariale din sistemul public de sănătate.

Dubla admitere la liceu, amânată cu patru ani. Proiectul merge la vot în plenul Senatului

Aplicarea sistemului de dublă admitere la liceu a fost amânată cu patru ani de Comisia pentru Învățământ din Senat. Proiectul urmează să fie supus votului în plenul Senatului, aceasta fiind următoarea etapă înainte de aprobare.

Vasile Bănescu propune interzicerea campaniei electorale în biserici: „România trece printr-un asalt al populismului”

Vasile Bănescu, fost purtător de cuvânt al Patriarhiei Române și actual membru al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), a vorbit despre campania pe care Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale, o face în biserici.

Iranul susține că și-a refăcut arsenalul militar după război: „Capacitățile noastre de luptă au fost consolidate”

Armata iraniană anunță că a reconstruit toate sistemele de armament avariate în timpul războiului și că și-a completat arsenalul cu echipamente noi, inclusiv importate din străinătate. Declarația a fost făcută miercuri de purtătorul de cuvânt al armatei iraniene, Mohammad Akraminia, la televiziunea de stat.

Meciul decisiv pentru Europa League: Universitatea Craiova își joacă în Armenia calificarea. Oltenii sunt pe picior de plecare

Universitatea Craiova merge în Armenia pentru unul dintre cele mai importante meciuri ale sezonului. Oltenii joacă joi, de la ora 19:00, returul cu Ararat-Armenia, iar calificarea în faza ligii din Europa League se decide la Erevan.

A fost reţinut un al doilea suspect după atacul mortal, cu sabia, dintr-un liceu din Suedia

Poliția suedeză a reținut un al doilea suspect în cazul atacului cu sabia, de vineri, de la o școală din Fagersta, în care o elevă de 17 ani a fost ucisă și alți trei elevi au fost răniți.

Horațiu Potra rămâne în arest la domiciliu, a decis Curtea de Apel București. Mercenarul ceruse control judiciar

Curtea de Apel București a decis miercuri, 26 august, să mențină măsura preventivă a arestului la domiciliu față de mercenarul Horațiu Potra.

Firmele românești fug spre Bulgaria pentru taxe mai mici. Ce riscă antreprenorii care își mută doar actele

De la 1 ianuarie 2026, impozitul pe dividende a ajuns la 16%, dublu față de nivelul de acum câțiva ani. Pentru un antreprenor care își distribuie profitul, povara fiscală cumulată se apropie de 30%. În acest context, consultanții fiscali le recomandă tot mai des oamenilor de afaceri să-și mute firmele în Bulgaria, unde impozitul pe profit este de 10%, sau să-și schimbe rezidența fiscală și să plece în Dubai. Avocatul fiscalist Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor și fondator al think tank-ului The Tax Institute, avertizează însă că astfel de soluții pot deveni o capcană legală pentru antreprenorii care își mută doar formal afacerea, în timp ce activitatea economică rămâne în România.

Participare record la Parasport Games, peste 300 de sportivi se vor întrece în București

În septembrie se va sărbători, începând din acest an, Ziua Sportului Paralimpic în România. Deloc întâmplător, în aceeași zi va debuta prima ediție a Jocurilor Parasport, competiție națională la care se vor între peste 300 de performeri în zece sporturi paralimpice. Întrecerile se vor desfășura în șapte baze sportive din Capitală, iar accesul publicului la toate competițiile este gratuit.

Cum explică fostul primar şi senator Gabriel Mutu retragerea din politică: „Mă întorc la ceea ce știu să fac cel mai bine. Este adio”

Fost senator și primar al Sectorului 6, Gabriel Mutu anunță că părăseşte PSD, după ce în ianuare a renunțat la funcțiile publice. El explică decizia prin costurile personale ale carierei publice și prin intenția de a reveni în mediul de afaceri.

Trecutul ascuns al șefului SPP: Lucian Pahonțu, în trupele de represiune de la Revoluție și Mineriadă

Generalul Lucian Pahonțu, șeful SPP, a făcut parte din trupele de securitate și a fost prezent în dispozitivul din zona Intercontinental în noaptea de 21 decembrie 1989. Acesta a participat și la evacuarea Pieței Universității în iunie 1990.

Cristina Trăilă a demisionat din funcţia de Secretar General Adjunct al Guvernului

În urmă cu puţin timp, Cristina Trăilă a anunţat că şi-a depus demisia.

Tragedie pe DJ381, între Ciocârlia și A2. Un șofer a murit după ce mașina sa a intrat în coliziune cu două TIR-uri

Un accident rutier grav s-a produs miercuri, 26 august, pe DJ381, între localitatea Ciocârlia și Autostrada A2. Au fost implicate un autoturism și două ansambluri de vehicule. În urma impactului, șoferul autoturismului, un bărbat de 55 de ani, a rămas încarcerat și inconștient, fiind ulterior declarat decedat.

PNL acuză PSD că blochează legea salarizării și avertizează că România riscă să piardă 770 de milioane de euro din PNRR: „PSD a înșelat cetățenii”

PNL acuză PSD că tergiversează adoptarea legii salarizării unitare și avertizează că România riscă să piardă aproximativ 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență. Liberalii susțin că, înainte cu doar cinci zile de termenul-limită pentru închiderea jalonului din PNRR, proiectul nu este încă adoptat.

O nouă alertă în Tulcea: o țintă aeriană detectată în apropierea frontierei cu România

O țintă aeriană a fost detectată miercuri, 26 august, de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale, la aproximativ 8 kilometri nord de Vâlcove, Ucraina, în apropierea frontierei cu România.

Ce se știe despre avionul militar cu care a venit șefului CIA la Moscova. A plecat escortat de o aeronavă rusă

Directorul CIA, John Ratcliffe, a ajuns la Moscova în urmă cu o zi, într-o vizită care nu fusese anunțată public. Acesta a aterizat pe aeroportul Vnukovo la bordul unui avion Boeing C-17 Globemaster III al Forțelor Aeriene ale SUA.

Mirabela Grădinaru, întâlnire cu o delegație UNICEF. Drepturile copiilor și implicarea tinerilor în deciziile publice, în centrul discuțiilor

Partenera președintelui Nicușor Dan, Mirabela Grădinaru, s-a întâlnit marți cu o delegație UNICEF condusă de Edouard Beigbeder, director regional UNICEF pentru Europa, Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Discuțiile s-au concentrat pe promovarea drepturilor copilului și pe consolidarea participării copiilor și tinerilor la deciziile care le influențează viața.

Cum vor fi plătite pensiile private din 2027: cât poți lua dintr-o dată și ce se întâmplă cu restul banilor

ASF are în dezbatere publică un proiect de Normă privind autorizarea fondurilor de plată a pensiilor private. Norma ar urma să se aplice din 2027 și stabilește procedurile și condițiile pentru autorizarea fondurilor prin care vor fi plătite pensiile private.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont