Atac incendiar asupra unei companii germane din industria apărării. Doi bulgari, reținuți la München
O femeie și un bărbat, ambii cetățeni bulgari, au fost reținuți la München după ce dispozitive incendiare au fost aruncate asupra unui șantier din fața sediului companiei Rohde & Schwarz. Poliția investighează circumstanțele și posibilul motiv al atacului.
Controlul și deșertăciunea marilor speranțe
În anul de grație 2026, la peste 36 de ani de la căderea regimului comunist, de la așa zisa revoluție după care mulți români am crezut că am scăpat definitiv de odiosul regim și de fanaticii lui slujitori, am senzația tot mai mult că suntem conduși în continuare, sub masca democrației, de aceeași oameni vechi, de urmașii lor și de creațiile acestora!
Sean Ono Lennon, fiul lui John Lennon, a devenit tată pentru prima dată. Băiețelul are un nume cu o semnificație specială
Sean Ono Lennon, fiul legendarului membru al trupei Beatles John Lennon și al artistei Yoko Ono, a anunțat pe 1 septembrie că a devenit tată pentru prima dată. Muzicianul și partenera sa, Charlotte Kemp Muhl, au un băiețel pe care l-au numit Aurelius.
Sorin Grindeanu după solicitarea CE în cazul „amendamentului Fritz”: „Pentru a face scut în jurul unui condamnat, USR își trădează țara”
Sorin Grindeanu atacă dur USR după ce Comisia Europeană a cerut autorităților române explicații în legătură cu noua Lege a integrității, în special cu „amendamentul Fritz”.
Lionel Messi va fi omagiat la meciurile de fotbal care se vor juca în Argentina
Federația Argentiniană de Fotbal (AFA) îl va onora pe Lionel Messi pe toate stadioanele din țară care vor găzdui competiții oficiale în acest weekend, după ce jucătorul în vârstă de 39 de ani a anunțat că se retrage din echipa națională.
Nicușor Dan, apariție-surpriză la CSM. Președintele a participat la ședința Consiliului Superior al Magistraturii
Președintele României, Nicușor Dan, a participat joi, 3 septembrie, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), într-un context marcat de dezbateri privind funcționarea sistemului judiciar și statutul magistraților.
TAROM preia primul Boeing 737 MAX din istoria companiei. Avionul „Mircea Lucescu” va ajunge în România în zilele următoare
Un nou capitol începe pentru TAROM odată cu preluarea, la Seattle, a primului Boeing 737 MAX destinat companiei naționale. Aeronava, un Boeing 737-8, va fi adusă în România de două echipaje TAROM, într-un zbor în două etape, cu escală la Keflavík, în Islanda. Noul avion va purta numele „Mircea Lucescu”.
Percheziţii de amploare într-un dosar de înșelăciune. O filă de cec de 50 de milioane de dolari și un prejudiciu de aproximativ 605.000 de euro
Cinci persoane sunt cercetate într-un dosar de înșelăciune în care o victimă ar fi fost convinsă să plătească sute de mii de euro pentru decontarea unei file de cec despre care suspecții spuneau că valorează 50 de milioane de dolari.
ANAF schimbă regulile: inspectorii care prind evazioniștii vor fi recompensați, cei care nu performează pot pierde bani din salariu
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță schimbări în modul în care vor fi evaluați angajații ANAF, începând din 2027. Inspectorii care identifică corect evaziunea și obțin rezultate vor fi recompensați, în timp ce neperformanța ar putea duce la reduceri salariale.
„Fjord”, propunerea României pentru Oscar 2027. Filmul lui Cristian Mungiu a câștigat Palme d’Or la Cannes
„Fjord”, scris și regizat de Cristian Mungiu, a fost ales în unanimitate de comisia de selecție și va reprezenta România în cursa pentru o nominalizare la Premiile Oscar 2027, la categoria „Cel mai bun lungmetraj internațional”, potrivit Consiliului Național al Cinematografiei (CNC).
Nicușor Dan, după întâlnirea cu António Costa: România pledează pentru flexibilitate în negocierile europene
Nicușor Dan a susținut joi, la Cotroceni, declarații de presă după întâlnirea cu președintele Consiliului European, António Costa. Discuțiile au vizat teme importante pentru România, între care bugetul Uniunii Europene, extinderea UE, sprijinul pentru Ucraina și energia.
Ministrul Apărării din Estonia își dă demisia după ce a irosit 70 de milioane de euro pe muniție defectă destinată Ucrainei
Ministrul eston al Apărării, Hanno Pevkur, și-a anunțat demisia pe 2 septembrie, după apariția unor informații potrivit cărora Estonia a plătit 70 de milioane de euro pentru obuze de artilerie destinate Ucrainei unei companii care nu mai vânduse anterior niciun proiectil.
Planul secret al lui Ceaușescu. Cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni din 1989
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat pe pagina sa de Facebook documente din noiembrie 1989 care arată cum erau organizate Trupele de Securitate în ultimele săptămâni ale regimului Ceaușescu.
Cum afli online cât ai cotizat pentru pensie. Noul portal le permite românilor să verifice stagiul fără drumuri la ghișeu
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat un nou portal prin care românii pot accesa online mai multe informații și servicii legate de pensii și asigurări sociale. Una dintre cele mai utile funcții este Spațiul Privat Virtual (SPV), de unde utilizatorii își pot consulta stagiile de cotizare și alte date importante fără să mai meargă la casa teritorială de pensii.
Prăbușirea platformei crypto Zondacrypto pune presiune pe conservatorii polonezi înainte de alegeri. Acuzații privind legături cu Rusia
Prăbușirea platformei poloneze de tranzacționare a criptomonedelor Zondacrypto a declanșat o anchetă privind presupuse fraude și spălare de bani și a căpătat rapid o puternică dimensiune politică.
România și FBI au destructurat un botnet activ de 23 de ani. Peste 11 milioane de IP-uri, asociate cu rețeaua
Operațiunea internațională coordonată de autoritățile americane și sprijinită de Europol a dus la neutralizarea infrastructurii Sality, unul dintre cele mai longevive botneturi, activ de peste două decenii. România s-a numărat printre țările care au intervenit asupra infrastructurii rețelei, despre care Europol spune că a fost asociată, de-a lungul timpului, cu peste 11 milioane de adrese IP unice și care, la apogeu, oferea acces la până la un milion de calculatoare infectate.
Zelenski îl demite pe un înalt oficial SBU și cere o anchetă după schimbul de focuri dintre serviciile de securitate ale Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat drept „absolut rușinoasă” confruntarea armată dintre unități ale Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) și Direcției Principale de Informații Militare (GUR), produsă la Kiev.
Alertă în Ploiești după descoperirea unui dispozitiv suspect. Brigada Antitero a SRI a împânzit locul
Brigada Antitero a SRI a intervenit joi dimineață, 3 septembrie, în zona de vest a Ploieștiului, după ce în apropierea unui bloc-turn a fost raportată prezenţa unui obiect suspect.
Plan șocant pentru răpirea lui Mbappé! „Creierul” bandei are doar 18 ani
Fotbalistul Kylian Mbappé a apărut pe lista de potențiale victime a unei grupări criminale din Franța care ar fi pregătit răpiri și atacuri asupra unor persoane foarte bogate. Cazul este cu atât mai spectaculos cu cât presupusul coordonator al grupării, cunoscut sub pseudonimul „Lester Z”, are doar 18 ani.
Ionuț Pucheanu, invitat la „Interviurile Adevărul”. Primarul municipiului Galați va discuta despre actuala criza politică
Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, este invitat joi, 3 septembrie, de la ora 11.00, la „Interviurile Adevărul”, unde va vorbi despre criza politică actuală și blocajul negocierilor pentru formarea unui guvern cu puteri depline.
Conflictul dintre Rusia și Germania ajunge în cultură: Moscova închide toate Institutele Goethe ca replică la măsura Berlinului privind Casa Rusă
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe anunță închiderea filialelor Institutului „Goethe” din Rusia, ca replică la decizia Germaniei de a închide Casa Rusă din Berlin.
Reactoarele de la Cernavodă rămân oprite cel puțin încă 10 zile. Debitul Dunării este prea mic pentru repornirea centralei
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă vor rămâne oprite cel puțin încă 10 zile, în condițiile în care Dunărea nu are deocamdată debitul necesar pentru funcționarea în siguranță a sistemelor de răcire. Secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, spune că prognoza hidrologică este în continuare „rezervată”, cu mici creșteri de debit, dar fără o tendință constantă de revenire.
25.000 de români așteaptă validarea pentru e-SănătateaMea. Ce soluție pregătește Guvernul
La doar două zile de la lansarea platformei e-SănătateaMea, vicepremierul interimar Oana Gheorghiu recunoaște dificultățile întâmpinate de utilizatori la înrolarea prin ROeID și anunță măsuri pentru deblocarea situației. Aproximativ 25.000 de cereri de validare sunt în așteptare, în timp ce Guvernul pregătește și o alternativă de înrolare.
Rassvet, Starlink-ul care nu răsare
Rusia încearcă să-și construiască propria alternativă la Starlink, dar problemele celui de-al doilea lot de sateliți Rassvet arată cât de mare este distanța dintre ambiția strategică a Kremlinului și capacitatea industrială de a o transforma într-o constelație orbitală funcțională. Eșecul de astăzi nu înseamnă însă că amenințarea poate fi ignorată.