Locul de pe Pământ unde s-au născut printre cele mai letale și devastatoare popoare din istorie. Cum era viața în patria originală a războinicilor de coșmar
Există un loc pe Terra, care a dat naștere unora dintre cele mai letale populații de pe glob. Triburi de războinici și vânători capabili să supraviețuiască în orice condiții și să devină oricând o mașină de luptă. Au schimbat destinul omenirii.
Cum s-a desfășurat una dintre cele mai luxoase și exclusiviste petreceri din istorie. Un ultim bal imperial al Europei
La începutul secolului al XX-lea, au avut loc ultimele baluri imperiale din istoria Europei. Au fost două evenimente strălucitoare, în care s-au investit sume la care astăzi, ne este și frică să ne gândim. Au participat sute de invitați și au încheiat o adevărată epocă.
Portarul Ionuț Radu crede că „echipa a făcut un meci foarte bun”
România a pierdut (1-2) meciul cu Suedia la debutul în noua ediție a Ligii Națiunilor, divizia a doua. Portarul Ionuț Radu a declarat că tricolorii au demonstrat că formează o echipă competitivă, în fața unui adversar cu jucători valoroși și cu mare experiență.
26 septembrie: Este organizată, la București, prima competiție internațională din sportul românesc
În ziua de 26 septembrie, anul 1874, a fost organizată prima competiție internațională din sportul românesc. Tot pe 26 septembrie, în 1991, a avut loc a patra mineriadă, care s-a finalizat cu demisia premierului Petre Roman.
Vila de lux a lui Putin de la Soci, aproape de final. Contractele pentru lucrări ajung la 5,2 milioane de euro
Lucrările la vila de lux a președintelui rus Vladimir Putin din Soci, la Marea Neagră, se apropie de final. Contractele pentru lucrările de la complex au valori cuprinse între aproximativ 940.000 și 5,2 milioane de euro.
Transport public gratuit pentru studenți în Cluj-Napoca: Regulile pentru anul universitar 2026-2027
Studenții, masteranzii și doctoranzii cu vârsta de până la 30 de ani înscriși la învățământ cu frecvență în cadrul universităților din Cluj-Napoca beneficiază de transport public gratuit ȋn municipiu.
Transport gratuit pentru elevii din Cluj: Ghid pas cu pas pentru abonamente, în septembrie
Elevii înscriși la școlile din Cluj-Napoca își pot prelungi pe tot parcursul lunii septembrie abonamentul de anul trecut la automatele din staţii. După 1 octombrie, acest lucru nu va mai fi posibil.
U2 a susținut un concert-surpriză la liceul unde a luat naștere trupa, acum 50 de ani. Trupa lansează un album în noiembrie
Pentru a aniversa 50 de ani de la formarea trupei, U2 a susținut un concert-surpriză la liceul Mount Temple din Dublin, unde a început povestea formației.
Proteste în Mărginimea Sibiului împotriva unei mine şi uzine de magneziu de peste 400 de milioane de euro. Localnicii cer referendum. Reacţia primarului din Sălişte
Un proiect de exploatare a magneziului a provocat proteste în Mărginimea Sibiului. Localnicii se opun investiţiei, iar primarul din Sălişte a întocmit un proiect de hotărâre prin care cere respingerea solicitării companiei de a-i fi concesionat terenul pentru viitoarea uzină.
Horoscop sâmbătă, 26 septembrie. Berbecii sunt atrași de o persoană specială, Leii trebuie să se concentreze pe viața personală
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de sâmbătă, 26 septembrie.
Avertismente ignorate? Politicienii ar fi știut de posibilele atacuri rusești la alegerile din 2025, susține un fost consilier prezidențial
Fostul consilier prezidențial Cristian Diaconescu a afirmat vineri, 25 septembrie, la „Agenda Internațională - Interviurile Adevărul”, că decidenții politici au fost informați, înaintea alegerilor din 2024, cu privire la vulnerabilitățile de securitate.
China își extinde arsenalul nuclear în cel puțin șapte situri secrete, arată o investigație The Telegraph
China își extinde rapid programul de arme nucleare în cel puțin șapte situri majore, deși pledează pentru neproliferare, arată o investigație a ziarului britanic The Telegraph. Analiza imaginilor din satelit a dezvăluit lucrări de construcție semnificative la instalații nucleare și zone de testare din întreaga țară.
Primele „Tunete” sud-coreene au ajuns în România. Restul obuzierelor K9 vor fi produse în Dâmboviţa
Primele obuziere autopropulsate K9 comandate de România din Coreea de Sud au ajuns în ţară. Odată cu acestea au fost livrate şi vehiculele K10, folosite pentru transportul şi alimentarea cu muniţie, precum şi vehiculele de recuperare K12.
Motorina ar putea ajunge la 12 lei în România dacă SUA oprește exporturile în Europa. Estimările unui expert
Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, a transmis vineri, 25 septembrie, cu cât ar putea crește prețul motorinei în cazul în care SUA ar interzice exporturile de motorină către Europa.
„Noi nu avem niciun motiv să ne temem de el”. În timp ce Mureşan îşi pregăteşte Cabinetul, Manda anunţă că PSD este gata de guvernare şi anticipate
În timp ce Siegfried Mureşan se pregăteşte să meargă în Parlament cu lista miniştrilor propuşi pentru viitorul Guvern, Claudiu Manda transmite că PSD este pregătit să îşi asume guvernarea, dar şi pentru alegeri anticipate.
România, între neîncredere și conspiraționism. Expert: „Instituțiile slabe și analfabetismul funcțional amplifică tensiunile”
Un psiholog clinician român, fost ministru al Educației, a făcut o radiografie a mentalității românești, cu bune și cu rele, explicând, din punct de vedere psihologic, o serie de fenomene care marchează societatea românească contemporană.
SUA ar pregăti terenul pentru o intervenție militară în Cuba. Ce dezvăluie documentele interne
Armata SUA ia în calcul trimiterea în următoarele patru luni a unor unități de sprijin către Comandamentul Sudic, în cadrul planificării militare privind Cuba, potrivit unor oficiali americani citați de CBS News.
ArcelorMittal oprește activitatea la combinatul ucrainean din Kryvyi Rih după patru atacuri cu rachete rusești
ArcelorMittal a anunțat vineri, 25 septembrie, că nu mai poate relua în condiții de siguranță operațiunile combinatului siderurgic din orașul ucrainean Kryvyi Rih, în urma atacurilor repetate cu rachete asupra uzinei.
Preparatul preferat al unui călugăr. Rețeta simplă care se pregătește în trei zile, cu ingrediente naturale și multă răbdare: „Răsplata vine la prima gustare”
Un călugăr de la o mănăstire din județul Constanța a împărtășit rețeta aperitivului său preferat. Preparatul are nevoie de aproximativ trei zile pentru a fi gata, iar combinația dintre dulce, acru și iute este completată de o cremă fină de brânză.
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
Patriarhia Română a reacționat după ce premierul desemnat Siegfried Mureșan a afirmat joi, 24 septembrie, la „Interviurile Adevărul”, că există suspiciuni privind prezența unor ofițeri acoperiți ai serviciilor de informații în Biserică.
De la foști deținuți politic la copii adoptați și păduri amenințate. Poveștile României la Astra Film Festival
Un fost deținut politic, o tânără adoptată care se întoarce în România pentru a-și căuta familia biologică, oameni adunați în jurul credinței și tradiției, o comunitate care încearcă să salveze o pădure sau agricultori care, după zece ani, se lovesc de aceleași probleme. Sunt câteva dintre poveștile din filmele românești selectate la Astra Film Festival 2026, care va avea loc la Sibiu, între 17 și 25 octombrie.
Cât costă cea mai ieftină casă din București. Are doar 17 metri pătrați, dar poate fi transformată într-o locuință de 80 metri pătrați
O casă bătrânească din București, cu o singură cameră și doar 17 metri pătrați utili, poate fi transformată într-o locuință de aproximativ 80 de metri pătrați. Proprietatea se află în zona Andronache-Colentina și dispune de un teren de 92 de metri pătrați.
Pensionari lăsați fără case și fără sute de mii de euro. Cum funcționa schema unei grupări din Brașov: unul se dădea avocat, alții jucau roluri
O schemă de înșelăciune care a avut drept ținte principale persoane vârstnice a fost destructurată de procurorii DIICOT Brașov. Șapte persoane au fost reținute, iar anchetatorii vorbesc despre 13 victime și un prejudiciu de aproximativ 850.000 de euro.
LIVE TEXT LIGA NAȚIUNILOR Suedia - România. Debut oficial pentru Hagi în al doilea mandat ca antrenor al naționalei
Echipa de fotbal a României dispută în această seară, la ora 21.45, primul meci din ediția 2026/2027 a Ligii Națiunilor. Tricolorii vor înfrunta Suedia, la Stockholm - Solna. Este primul meci oficial al naționalei de la revenirea lui Gheorghe Hagi pe banca tehnică. Partida va fi transmisă de Antena 1 și Radio România Actualități.