Sâmbătă, 17 Octombrie 2026

8 articole

Românii se ceartă pe regulile parcărilor private, după ce un șofer a tăiat „caracatița” cu flexul. „Suntem în Vestul Sălbatic?”

Un șofer român riscă un dosar penal pentru distrugere după ce a ales să își elibereze mașina dintr-o parcare privată tăind dispozitivul de blocare a roții cu un flex, la miezul nopții. Relatarea sa a iscat o dezbatere aprinsă pe rețelele de socializare.

Piste de biciclete tot mai multe, scandaluri fără sfârșit în trafic. Fenomenul „Go Rider” și conflictele dintre șoferi și bicicliști

Pistele de biciclete s-au înmulțit în România, ajungând chiar și în sate montane aproape pustii. În orașe, conflictele dintre bicicliști și șoferi provoacă frecvent reacții aprinse pe internet, unde românii se acuză reciproc de încălcarea regulilor de circulație.

Argentina datorează FMI 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mult decât Ucraina. Ce țări completează clasamentul celor mai mari datornici

Argentina este de departe țara cu cele mai mari credite restante către Fondul Monetar Internațional (FMI), cu un sold de 56,8 miliarde de dolari, de aproape patru ori mai mare decât cel al Ucrainei, aflată pe locul al doilea. Pakistanul, Egiptul și Ecuadorul completează primele cinci poziții ale clasamentului realizat pe baza datelor oficiale ale instituției financiare internaționale, disponibile la începutul lunii octombrie 2026.

Criză de combustibil în sudul Italiei: cozi de kilometri la benzinării și proteste ale transportatorilor. Fermierii au ieșit cu tractoarele în stradă

O criză de aprovizionare cu combustibil afectează regiunile italiene Puglia și Basilicata, unde șoferii au format cozi lungi la benzinării, iar unele stații au rămas fără stocuri. În paralel, transportatorii protestează față de creșterea costului motorinei, iar fermierii au anunțat mobilizări cu tractoarele, reclamând majorarea cheltuielilor de producție și reducerea veniturilor.

Banca Mondială: Economia României va scădea în 2026. Inflația și reducerea consumului pun presiune pe populație

Economia României ar urma să se contracte cu 0,5% în 2026, pe fondul scăderii consumului populației, al inflației ridicate și al măsurilor de consolidare fiscală, potrivit raportului Macro Poverty Outlook – October 2026, publicat de Banca Mondială. Instituția estimează că economia va reveni pe creștere în 2027, când Produsul Intern Brut (PIB) ar putea avansa cu 1,7%, însă evoluția depinde de stabilitatea politică, continuarea reformelor și folosirea fondurilor europene.

Sprijin de până la 150 de lei pe lună la facturile de energie. Cât de realist este ajutorul propus de Luca Niculescu

Programul de guvernare propus de premierul desemnat Luca Niculescu prevede un nou mecanism de sprijin pentru consumatorii vulnerabili de energie, bazat pe venituri și aplicat direct pe facturile de electricitate și gaze. Pragul avut în vedere este de 3.500 de lei net pe membru de familie, însă valoarea ajutorului și criteriile finale de eligibilitate nu au fost stabilite. Experții consultați de „Adevărul” au opinii diferite despre șansele de implementare.

Europa nu mai intră în panică după declarațiile lui Trump. Liderii europeni par să se fi „imunizat”, arată o analiză Politico

Liderii europeni reacționează tot mai puțin emoțional la provocările și declarațiile controversate ale președintelui american Donald Trump, după ce, în ultimul an, au fost nevoiți în repetate rânduri să intervină pentru a limita efectele tensiunilor dintre Washington și Kiev, arată o analiză POLITICO .

De la Brexit la „Elveția Plus”: Cum au ajuns mașinile chinezești să apropie Marea Britanie de Uniunea Europeană

Marea Britanie ar putea negocia în câteva luni un acord de apropiere de Uniunea Europeană, în timp ce Parisul și Berlinul susțin includerea producătorilor britanici în programul „Made in Europe” , cu condiția alinierii Londrei la măsurile europene privind importurile de vehicule electrice din China.

Vineri, 16 Octombrie 2026

16 articole

Banii ascunși de partener pot costa mai mult decât o despărțire. Greșeala financiară care afectează întreaga relație

Un cont bancar secret, un credit despre care partenerul nu știe sau cumpărături ascunse pot avea consecințe care depășesc conflictele din cuplu. Un studiu publicat în International Journal of Research in Marketing arată că, atunci când partenerii nu sunt la fel de deschiși în privința banilor, atât satisfacția în relație, cât și situația financiară a cuplului pot avea de suferit. Ileana Ilie, psiholog clinician și psihoterapeut integrativ, explică pentru „Adevărul” de ce ajung oamenii să ascundă bani, când un secret financiar poate fi considerat o trădare și cum poate fi recâștigată încrederea.

Marile proiecte de infrastructură care transformă Oradea. Autostrada propusă spre Deva, noua provocare uriașă din Apuseni

Autostrada Transilvania (A3), Drumul Expres Oradea–Arad și modernizarea căilor ferate sporesc atractivitatea Oradiei. O inițiativă civică propune și construirea unei autostrăzi spre Deva, însă traversarea Munților Apuseni ar fi o provocare uriașă.

17 octombrie: ziua în care a murit Frédéric Chopin, geniul care a schimbat pentru totdeauna muzica pentru pian

Pe 17 octombrie, în anul 1448, armata creștină condusă de Iancu de Hunedoara a intrat în lupta de la Kosovopolje, confruntare care avea să se transforme în ultima sa campanie ofensivă împotriva Imperiului Otoman. Tot pe 17 octombrie s-au născut Rita Hayworth și Aurel Cioranu, iar în 1849 a murit compozitorul Frédéric Chopin.

Horoscop de weekend: surprize în dragoste și posibile conflicte în familie

Weekendul se anunță plin de surprize pentru unii nativi ai zodiacului, cu schimbări în plan sentimental și situații neașteptate în familie. Veștile bune se pot împleti cu momente tensionate, iar modul în care aceștia vor gestiona emoțiile și discuțiile importante va face diferența.

A fost prins în gura unei balene și a supraviețuit. Povestea incredibilă a pescarului care a înfruntat moartea în adâncuri

Michael Packard, un pescar american în vârstă de 62 de ani, a trecut printr-o experiență greu de imaginat : în iunie 2021, a ajuns în gura unei balene cu cocoașă, în timp ce se scufunda în largul coastelor statului Massachusetts. A rămas captiv aproximativ 30-45 de secunde, înainte ca mamiferul marin să iasă la suprafață și să-l elibereze. La mai bine de cinci ani de la incident, povestea sa continuă să-i uimească pe cei care o aud.

Microsoft admite că AI nu este de încredere. Cum vor giganții AI să stabilească regulile după care sunt controlați

Microsoft recunoaște că modelele de inteligență artificială nu sunt suficient de fiabile, dar lansează simultan instrumente menite să le controleze. Este o asumare reală a riscurilor sau o strategie prin care giganții tech își păstrează influența asupra regulilor și își consolidează dependența clienților de propriile produse? Cătălin Buciumeanu, cercetător și autor specializat în geopolitică și tehno-feudalism, explică miza economică și politică a acestei duble mișcări.

Nicușor Dan cere mai mult sprijin NATO pentru securitatea Mării Negre: „Trebuie să ne protejăm apele teritoriale”

Președintele Nicușor Dan consideră că Marea Neagră nu va putea fi pe deplin sigură atât timp cât războiul din Ucraina continuă, cerând mai mult sprijin NATO, după ce mai multe nave comerciale au fost avariate de drone în apropierea coastelor României și Bulgariei.

Ai cumpărat online din altă țară și ai probleme? Instituția europeană la care poți cere ajutor gratuit

Românii care au probleme cu produsele cumpărate, serviciile contractate sau comenzile online pot cere ajutorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) ori al instituțiilor europene specializate. Instituția competentă depinde de locul în care este înregistrat comerciantul, de natura problemei și de rezultatul urmărit: recuperarea banilor, înlocuirea unui produs sau verificarea unei posibile încălcări a drepturilor consumatorilor.

Ora oficială a lumii se schimbă din 2027. De ce se schimbă sistemul oficial de măsurare a timpului

Sistemul internațional de măsurare a timpului urmează să treacă printr-o schimbare importantă începând cu 20 mai 2027. Timpul Universal Coordonat (UTC), reperul folosit la nivel mondial pentru sincronizarea ceasurilor, nu va mai fi ajustat prin introducerea unor secunde suplimentare. Decizia a fost luată joi, la reuniunea Conferinței Generale pentru Măsuri și Greutăți, desfășurată la Versailles.

De pe patul spitalului, Papa Leon a reușit să-l înduplece pe Vladimir Putin să coopereze pentru salvarea locuitorilor unui oraș ucrainean

De pe patul spitalului unde se află după o operație pentru cancer pulmonar, Papa Leon a intervenit pe lângă Vladimir Putin pentru a obține ajutor pentru locuitorii unui oraș ucrainean aflat sub ocupație rusă.

Un bărbat fără adăpost din Turcia l-a insultat pe Erdogan pentru a ajunge la închisoare. „Nu aveam unde să merg”

Un bărbat de 66 de ani, fără adăpost, din sudul Turciei, ar fi recurs la o metodă neobișnuită pentru a avea parte de hrană și un loc unde să doarmă: l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan, sperând să fie încarcerat.

Maurice Munteanu, despre problemele sale de sănătate: „Mă știau toate camerele de gardă”

Maurice Munteanu, care a câștigat mai multe probe la Asia Express 2026 alături de colega sa de echipă, Connie Preda, a vorbit despre problemele sale medicale, dezvăluind de ce, în trecut, era un pacient fidel al camerelor de gardă din București.

Ce promite viitorul guvern pentru Sănătate și unde sunt punctele vulnerabile ale programului. „Lipsesc mijloace și lipsesc bani”

Programul de guvernare vine cu obiective mărețe în domeniul Sănătății, pentru unele fiind stabilite termene clare, în timp ce pentru altele lipsesc și calendarul și sursele de finanțare. Până acolo rămâne de trecut o probă mult mai grea: asigurarea fondurilor pentru funcționare până la sfârșitul anului.

A rezistat doar cinci zile la Casa Albă. Purtătoarea de cuvânt a lui Trump, demisă după un debut controversat

Katie Zacharia a fost înlăturată din funcția de purtătoare de cuvânt a Casei Albe, la mai puțin de o săptămână de la preluarea postului, potrivit unor surse citate vineri de The New York Times.

„E o farsă, nu-i așa?” Mașina zburătoare Tesla a lui Elon Musk stârnește uimire și neîncredere

Noul Tesla Roadster face acrobații în aer și rulează cu susul în jos, potrivit demonstrației prezentate de Elon Musk. Pe rețelele sociale, însă, reacţiile la „maşina zburătoare” au fost împărţite şi entuziasmul s-a amestecat cu scepticismul.

Campioni europeni, mondiali și olimpici vor concura pe Lacul Morii în noiembrie

Federația Română de Canotaj vrea să profite cât mai mult de rezultatele deosebite obținute de sportivii săi atât în întreaga istorie, cât și în ultimii ani. În parteneriat cu Primăria sectorului 6 și cu Administrația Națională Apele Române, FRC va organiza în 14 și 15 noiembrie, pe Lacul Morii, Campionatul Național de fond.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont