Cristi Munteanu a răbufnit în direct: ”Ești zero fără buget”
Oțelul Galați a fost zdrobită, scor 1-5, pe terenul Concordiei Chiajna , și a părăsit Cupa României încă dinaintea fazei grupelor.
Oțelul Galați a fost zdrobită, scor 1-5, pe terenul Concordiei Chiajna , și a părăsit Cupa României încă dinaintea fazei grupelor.
CFR Cluj a intrat oficial în insolvență, după ce Tribunalul Specializat Cluj a admis cererea depusă de club.
Farul a anunțat că fundașul stânga Hassane Rachid Traore (19 ani) este noul jucător al marinarilor, ultima oară legitimat la USFA Ouagadougou (Burkina Faso) .
ProSport a anunțat în EXCLUSIVITATE că derby-ul Dinamo – FCSB nu se va mai disputa pe „Cluj Arena”, ci va avea loc pe arena „Arcul de Triumf”.
CFR Cluj a intrat în insolvență, iar Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul RTZ & Partners, desemnat administrator judiciar, a aflat vestea chiar în timpul dialogului cu FANATIK. Luat prin surprindere de rapiditatea cu care informația a ajuns în presă, Zăvăleanu a verificat în timp real și a constatat că membrii echipei sale se felicitau deja pe grup.
Potrivit ATP , Alcaraz a avut a treia cea mai mare creștere a numărului de urmăritori dintre sportivii de top la nivel mondial, fiind depășit doar de fotbalistul Erling Haaland și de pilotul de Formula 1 Lewis Hamilton.
Joi, 20 august, Tribunalul Cluj a admis cererea depusă de CFR pentru intrarea în insolvență.
Riccardo Radu (19 ani), portar român cu dublă cetățenie, continuă la Juventus cel puțin până în vara lui 2028.
Tribunalul Cluj a admis joi, 20 august, cererea depusă de CFR Cluj pentru intrarea în insolvență .
Brandul Real Madrid este evaluat la 2,4 miliarde de euro, cu 25% mai mult decât anul trecut. Clubul madrilen a obținut și cel mai mare scor pentru forța brandului, 95,8 puncte din 100, dintre cele 281 de cluburi analizate.
FCSB a anunțat joi un nou transfer pentru lotul pregătit în acest sezon. Arnold Garita este noul jucător al echipei lui Gigi Becali, atacantul urmând să evolueze în tricoul roș-albaștrilor în următoarele patru luni.
Sâmbătă, 22 august, Turul Spaniei la ciclism pornește la drum cu ediția din 2026. Startul se va da din Monaco, cu un contratimp individual. Marele favorit este Tadej Pogacar, cel care vrea să se impună după ce a cucerit al cincilea titlu în Turul Franței în vara acestui an.
Max Verstappen va continua aventura la Red Bull Racing pentru încă patru sezoane. Echipa austriacă a confirmat joi prelungirea contractului cu pilotul olandez până în 2030, punând astfel capăt speculațiilor privind o posibilă plecare.
Barcelona le-a trimis oferta oficială celor de la Fenerbahce pentru Dominik Livakovic (31 de ani) și acum așteaptă răspunsul.
Articol scris de Bogdan Pop și Radu Drăguț
Joi, 20 august, Tribunalul Cluj a admis cererea depusă de CFR pentru intrarea în insolvență.
Universitatea Craiova continuă aventura europeană joi seară, de la ora 20:00, când primește vizita celor de la Ararat-Armenia pe stadionul „Ion Oblemenco”. Partida reprezintă prima manșă din play-off-ul UEFA Europa League, returul fiind programat pe 27 august.
Hendrik Klein este cea mai mare surpriză din fotbalul românesc, în ultima perioadă. Un neamț, care locuiește în Elveția, expert financiar, care vine și se instalează într-un birou de la stadionul lui CFR, iar Ioan Varga îl prezintă ca fiind „noul număr unu” în club și omul care va aduce sponsori și investitori care să salveze clubul. Klein a venit neașteptat și cu un val uriaș de lipsă de încredere din partea oamenilor de fotbal sau al suporterilor.
Rafael Leao (27 de ani) este aproape de a pleca de la AC Milan în această perioadă de mercato , care se aproprie ușor-ușor de final.
Florin Gardoș (37 de ani), dublu campion în Superliga cu FCSB și ex-internațional cu 14 apariții bifate în tricoul primei reprezentative, a vorbit despre atacantul de națională care poate scoate clubul finanțat de Gigi Becali (68) din criză.
Rapid a avut o campanie de transferuri remarcabilă, mai ales în comparație cu numele și sumele plătite de giuleșteni pe vremea lui Daniel Sandu , fostul șef de scouting și director sportiv al clubului.
Jose Mourinho (63 de ani) a revenit în această vară la Real Madrid , iar prezentarea sa a avut loc marți, 18 iunie.
Rayo Vallecano și Alaves se întâlnesc astăzi, de la ora 22:00, în cadrul etapei a doua a sezonului 2026/2027 din La Liga .
Tavi Popescu a reacționat foarte nervos la finalul jocului FCSB – FC Botoșani, scor 3-2, meci în care a dat pasa de la golul decisiv marcat de Daniel Bîrligea în ultimul minut al prelungirilor.