Louis Munteanu, față în față cu Hugo Lloris! Cât s-a terminat meciul și ce notă a primit atacantul român
Louis Munteanu (24 de ani) a fost titular și integralist în meciul dintre DC United și Los Angeles FC, unde a stat față în față cu francezul Hugo Lloris (39 de ani), portarul aflat într-o formă de zile mari. Partida s-a încheiat la egalitate, 0-0, iar nota primită de atacantul român a fost peste media echipei sale.
Știința Poli Timișoara și AFC ASA Târgu Mureș se întâlnesc în etapa 5 a Ligii 2
Etapa a 5-a a Ligii 2 are programat un singur meci astăzi, duminică, 30 august 2026. De la ora 11:00, la Timișoara, pe stadionul Electrica, se întâlnesc nou-promovata Știința Poli Timișoara și formația AFC ASA Târgu Mureș, aflată la al doilea sezon în acest eșalon după ce a venit direct din Liga 4, preluând activitatea și locul de la Unirea Ungheni, cu care se judecă și acum pentru neîndeplinirea condițiilor cesiunii.
Probleme pentru Dinamo înaintea derby-ului cu FCSB
Dinamo a remizat, sâmbătă seara, la Arad, contra celor de la Corvinul , scor 1-1 , în etapa 7 din SuperLiga și așteaptă cu încredere marele meci din etapa viitoare cu FCSB .
Reghecampf face istorie în Tunisia: a dat afară o echipă întreagă — „De 107 ani nu s-a mai întâmplat așa ceva!”
Laurențiu Reghecampf a revenit la Esperance Tunis în această vară și a luat o decizie fără precedent: a dat afară o echipă întreagă. Antrenorul român, care a mai pregătit clubul tunisian în trecut, a provocat un adevărat șoc în fotbalul local. O astfel de măsură radicală nu s-a mai văzut la Esperance de 107 de ani.
Cezar Crețu a câștigat primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg
Tenismanul român Cezar Crețu a câștigat, sâmbătă, primul său titlu challenger din carieră, la Augsburg (Germania), în turneul dotat cu premii totale de 56.700 de euro, după ce l-a învins în finală pe argentinianul Facundo Mena cu 6-2, 6-0.
Bursa
•
30 August 2026
•
08:03
Serie A: AC Fiorentina e în cădere după 0-3 cu Frosinone, acasă
Echipa italiană Frosinone, cu Daniel Bîrligea intrat pe final, a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 3-0, formaţia AC Fiorentina, în etapa a doua din Serie A. Radu Drăguşin a fost integralist la gazde, potrivit news.ro.
Bursa
•
30 August 2026
•
08:02
Serie A: Juventus - Parma, scor 2-0
Echipa italiană Juventus Torino a întrecut sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Parma, în etapa a doua din Serie A, potrivit news.ro.
Bursa
•
30 August 2026
•
08:01
La Liga: Victorie pentru Atletico Madrid la Sevilla, scor 3-1
Echipa spaniolă Atletico Madrid a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 3-1, formaţia andaluză FC Sevilla, în a treia etapă din La Liga, potrivit news.ro.
Roger Federer, în lacrimi la ceremonia Hall of Fame. Mesajul emoționant al legendarului tenismen elvețian
Federer a glumit spunând că discursul său ar putea dura până dimineața, având în vedere numeroasele pauze pe care a trebuit să le facă pentru a-și recăpăta calmul.
Messi, patru goluri într-un meci: evoluție fantastică pentru Miami
Lionel Messi a avut parte de o seară memorabilă în tricoul celor de la Inter Miami: a marcat de patru ori în victoria, scor 7-1, contra celor de la Montreal din MLS.
Bursa
•
30 August 2026
•
08:00
Tenis: Gabriela Ruse o înfruntă pe Jessica Pegula la US Open
Gabriela Ruse, locul 63 WTA, joacă în această seară în primul tur la US Open, conform programului anunţat de organizatori, potrivit news.ro.
Bursa
•
30 August 2026
•
07:59
Tenis: Ignacio Buse l-a învins pe Arthur Fery la Winston-Salem
Ignacio Buse a încheiat sâmbătă o săptămână memorabilă la Winston-Salem Open. Jucătorul din Peru l-a învins pe Arthur Fery şi a câştigat titlul la turneul ATP 250, potrivit news.ro.
Mirel Rădoi n-a mai răbdat, după ce un român a fost huiduit la fiecare atingere de minge la Gaziantep: ”Ce fac?”
Gaziantep a fost învinsă, scor 1-2, de Rizespor , pe teren propriu, în etapa a treia a primei ligi din Turcia.
Omar El Sawy, aproape de plecare: un club din SuperLiga îl vrea pe mijlocașul Rapidului
Revenit la Rapid după ce sezonul precedent a fost împrumutat la U Cluj, Omar El Sawy a primit foarte puține minute în acest start de stagiune. În aceste condiții, există posibilitatea ca el să plece la o altă formație.
Când vine marele Juventus la București. Programul celor de la Hapoel Beer Sheva în Europa League
Hapoel Beer Sheva, campioana celor din Israel, își va juca cele 4 meciuri de pe teren propriu din grupa principală de Europa League la București, în Giulești, pe stadionul celor de la Rapid.
Farul - FC Botoșani LIVE VIDEO, 16:00, la DGS 1. Echipa lui Sabău n-a mai pierdut din prima etapă
Meciul dintre Farul Constanța și FC Botoșani , din cadrul etapei a șaptea a SuperLigii, se joacă duminică, de la ora 16:00, și poate fi urmărită în direct la Digi Sport 1 , dar și pe site-ul digisport.ro, și în aplicația Digi Sport .
Federer, în lacrimi la intrarea în Hall of Fame
Roger Federer (45 de ani) a fost introdus în Hall of Fame în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Newport. Marele campion elvețian a fost copleșit de emoții și a plâns în momentul în care a urcat pe scenă pentru a ține discursul.
A plecat definitiv din SuperLigă, pe un salariu mai mic, deși abia semnase în această vară! Motivul despărțirii
Evagoras Antoniou (23 de ani), transferat de FC Argeș la începutul lunii iunie de la APOEL Nicosia , a plecat deja din Trivale , fără să apuce să debuteze.
Horia Mladinovici, gest impresionant după Csikszereda - CFR Cluj! Ce cadouri le-a oferit copiilor din tribune. Video
Horia Mladinovici a oficiat la centru partida dintre Csikszereda și CFR Cluj, scor 2-3 , disputată sâmbătă, din etapa a 7-a a SuperLigii. Arbitrul bucureștean a ales să-i bucure pe copiii din tribune la finalul partidei oferindu-le cartonașele pe care le-a utilizat în timpul jocului.
Inter a dat răspunsul, după ce Barcelona i-a propus un schimb spectaculos
Barcelona încearcă să se despartă de Alejandro Balde (22 de ani) în ultimele zile de mercato.
Dinamo, candidată la titlu? Verdictul dat de doi foști jucători ai „câinilor”
Doi foști jucători ai echipei Dinamo București consideră că „haita” lui Nuno Campos (51 de ani) are șanse la titlu în actualul sezon.
Jose Mourinho i-a dat ultimatum unui jucător de la Real Madrid: ”Picioarele lui sunt ca ale mele!”
Jose Mourinho a început în forță noul sezon la Real Madrid , cu două victorii din tot atâtea meciuri în La Liga , iar tehnicianul portughez pregătește următoarea confruntare, cu Malaga , din runda a 3-a.
S-a aflat când va juca Juventus în România
Partida dintre Hapoel Beer Sheva și Juventus, din cadrul grupei principale Europa League, va avea loc pe 10 decembrie, la ora 19:45 , pe stadionul Giulești din București.
Universitatea Craiova își cunoaște programul complet din Conference League
Campioana României, Universitatea Craiova și-a aflat programul complet din grupa principală de Conference League, acolo unde a ajuns după eliminarea în fața celor de la Ararat – Armenia.