Scandal la Dinamo - Farul! Denis Alibec, ROȘU direct, după ce i-a dat un cap în gură unui jucător pe tunel
Dinamo a intrat la vestiare cu scorul de 2-0 împotriva Farului , în etapa a 10-a din SuperLigă .
Dinamo a intrat la vestiare cu scorul de 2-0 împotriva Farului , în etapa a 10-a din SuperLigă .
Etapa a 10-a din SuperLiga se încheie luni, 21 septembrie, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești. Revelația startului de sezon, Petrolul, primește vizita „Lanternei” Csikszereda. De la acest meci am ales, la rubrica „pontul zilei”, un pariu de tip Bet Builder care ajunge la cota de 4,00, la SUPERBET .
Dinamo, după prima repriză din meciul cu Farul Constanța , etapa a 10-a din SuperLiga României, a reușit să intre cu avantaj de două goluri la cabine.
Radu Drăgușin (24 de ani) a jucat toate minutele în remiza de pe teren propriu cu Napoli, scor 1-1, într-un meci ce a contat pentru etapa a 5-a din Serie A.
Aflat la primul meci ca titlular la Omonia Nicosia, Florin Tănase și-a trecut în cont și prima reușită în campionatul din Cipru. Acesta a marcat cel de-al doilea gol al echipei sale în victoria de pe teren propriu în fața celor de la Krasava, scor 4-1, într-un duel al rundei cu numărul #4 din Cyprus League. Scos de pe teren în minutul 62, fostul jucător de la FCSB a fost ovaționat de suporterii prezenți pe stadion.
Florin Tănase (31 de ani) a fost titular în meciul Omonia Nicosia - Krasava 4-1, din etapa cu numărul patru în Cipru .
Marius Baciu a plecat de la FCSB după 0-5 în etapa a 10-a din SuperLiga cu Universitatea Craiova , iar numele noului antrenor a fost deja anunțat.
Echipa de baschet masculin CSM CSU Raiffeisen Oradea a ratat dramatic accederea în grupele Ligii Campionilor , după ce a fost învinsă de formaţia finlandeză Salon Vilpas cu scorul de 96-98, duminică, în finala turneului de calificare de la Samokov (Bulgaria).
Scandalul a început încă din minutul 3 la Dinamo - Farul, meciul serii de duminică , 20 septembrie, în etapa a 10-a din SuperLiga României.
Nikita Stoinov (24 de ani) nu se află pe foaia de joc a lui Dinamo pentru meciul cu Farul , chiar dacă nu se confruntă cu nicio problemă medicală.
Real Madrid a suferit al doilea eșec stagional în La Liga , 1-2 pe Estadio Metropolitano împotriva marii rivale locale Atletico Madrid. La conferința de presă de la finalul partidei, Jose Mourinho a răbufnit la adresa „centralului” Miguel Angel Ortiz, considerând că deciziile luate de acesta i-au defavorizat pe „galactici”. De asemenea, „The Special One” a ținut să precizeze că îl consideră pe Ortiz ca fiind total neexperimentat pentru încărcătura unui astfel de meci. Vezi toate detaliile pe FANATIK .
Imagini rar întâlnite în Vietnam. Andros Townsend (35 de ani), fost internațional englez, a fost călcat de cilindrul compactor cu care se întreține terenul de joc.
Imediat după Universitatea Craiova - FCSB 5-0 , Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că Marius Baciu (51 de ani) va pleca de la gruparea roș-albastră.
Real Madrid a fost învinsă de Atletico Madrid , scor 1-2, în etapa a 7-a din La Liga .
Runda cu numărul #6 din campionatul Turciei a venit cu o ploaie de goluri în poarta lui Horațiu Moldovan. Goalkeeper-ul român a încasat cinci goluri în prima repriză a meciului dintre Fenerbahce și Eyupspor, vinovat fiind la două dintre acestea, și a fost înlocuit la pauză. Meciul s-a încheiat cu scorul de 8-0 în favoarea grupării din Istanbul. Vezi toate detaliile pe FANATIK .
Atletico Madrid - Real Madrid 2-1, derby-ul rundei a 7-a din La Liga, a fost transmis pe Digi Sport 1.
Derby-ul Atletico - Real Madrid 2-1 , din etapa a șaptea în Spania , a fost unul foarte tensionat, așa cum era de așteptat.
A doua zi după Universitatea Craiova - FCSB 5-0 , Gigi Becali (68 de ani) a anunțat că Laurențiu Reghecampf (51 de ani) va fi noul antrenor al roș-albaștrilor , în locul lui Marius Baciu (51 de ani).
Levadiakos rămâne pe ultimul loc în clasamentul din Grecia și după etapa cu numărul 5. Formația pregătită de Elias Charalambous și Mihai Pintilii a suferit o înfrângere dramatică în fața lui Olympiacos, scor 0-1.
Horațiu Moldovan nu a prins repriza secundă în partida dintre Fenerbahce și Eyupspor. Românul a fost schimbat la pauză, după ce adversarii marcaseră de cinci ori în prima parte a jocului.
Octavian Popescu a fost împrumutat de FCSB la Levadiakos pentru restul sezonului 2026/2027, acolo unde îi are antrenori pe Elias Charalambous și Mihai Pintilii.
Gloria Bistriţa a învins puternica echipă daneză Odense Handbold, cu scorul de 29-27 (15-14), duminică, în TeraPlast Arena, într-un meci din Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin, relatează Agerpres.
FCSB a arătat foarte rău în defensivă în acest sezon, după ce a încasat foarte multe goluri în SuperLiga României, dar a primit și 7 goluri în dubla din UEFA Conference League cu letonii de la Auda. Gigi Becali nu se impacientează, întrucât în următoarea perioadă doi apărători vor redeveni disponibili. Este vorba despre Mihai Popescu și Andre Duarte, în timp ce Siyabonga Ngezana va reveni în 2027.
Daniel Bîrligea (26 de ani) a fost rezervă neutilizată la Frosinone pentru a doua etapă la rând din Serie A.