Radu Drăgușin, în topul rușinii! Italienii s-au convins după numai 3 etape
Radu Drăgușin (24 de ani) a fost inclus într-un top al rușinii din Serie A, după primele 3 etape scurse din prima divizie a fotbalului italian.
Radu Drăgușin (24 de ani) a fost inclus într-un top al rușinii din Serie A, după primele 3 etape scurse din prima divizie a fotbalului italian.
Universitatea Craiova se pregătește pentru primul meci de pe teren propriu din faza ligii Conference League, iar „Ion Oblemenco” își va deschide porțile la jumătatea lunii octombrie pentru un adversar important din Spania. Getafe vine în Bănie pentru una dintre cele mai interesante confruntări ale debutului oltenilor în faza ligii Conference League , iar partida se anunță specială și pentru suporterii formației madrilene. Clubul spaniol a luat o decizie înaintea deplasării în România prin care vrea să-i aibă cât mai aproape pe cei care vor face călătoria până la Craiova, iar reacția fanilor nu a întârziat să apară.
Învinsă sâmbătă de Anna Kalinskaya în turul al treilea al US Open, Elina Svitolina a făcut un anunţ ”cutremurător” pe reţelele sale sociale.
Rapid traversează un moment bun după victoria obținută în ultimele secunde în fața Oțelului Galați, însă giuleștenii nu au timp să savureze prea mult succesul. Înaintea pauzei pentru meciurile echipelor naționale, formația lui Daniel Pancu mai are două partide pe teren propriu, iar oficialii clubului știu foarte bine ce trebuie să se întâmple în perioada următoare. Marius Bilașco a dezvăluit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA unde este concentrată acum toată atenția Rapidului și ce așteptări are de la antrenor.
Impresarii au avut serios de muncă în această perioadă de transferuri! Zeci de jucători au venit în Superliga României și tot la fel de mulți au părăsit țara noastră. Cum arată top 5 transferuri făcute în Superliga? Agenții români au răspuns, exclusiv pentru ProSport!
La 28 de ani, Eda Csoregi a lăsat în urmă sportul de performanță și a ales un drum cu totul diferit: matematica. Fosta atletă s-a reprofilat și a început să ofere meditații după ce a absolvit Facultatea de Matematică și Informatică din Cluj-Napoca.
Gigi Becali (68 de ani) a fost la un pas să îl schimbe pe Marius Baciu (51 de ani), după Dinamo – FCSB 2-1. Ianis Zicu (42 de ani) era varianta preferată a patronului roș-albaștrilor, iar antrenorul de la Metaloglobus a acceptat oferta. Mutarea a picat din cauza suporterilor de la FCSB, care au invocat trecutul dinamovist și rapidist al lui Zicu.
Sportivii români au câștigat o medalie de argint și una de bronz la Concursul Mondial pe Categorii de Vârstă – Youth și la Campionatul Mondial de Juniori de Gimnastică Aerobică.
Dennis Man a rămas la PSV Eindhoven, după ce transferul la Lazio Roma nu s-a mai realizat. Situația internaționalului român devine însă tot mai complicată, după ce campioana Olandei a mai adus un jucător care evoluează pe postul său.
Tribunalul administrativ din Paris a confirmat amenda de 2,7 milioane de euro impusă clubului de fotbal Paris Saint-Germain pentru nerespectarea indexului de egalitate profesională între femei şi bărbaţi înainte de 2024, conform unui verdict consultat marţi de AFP.
”U” Cluj a anunțat că Jovo Lukic (27 de ani) ar putea juca din nou pentru Bosnia și Herțegovina în cele patru partide programate în pauza competițională din această toamnă.
Alaa Bellaarouch (24 de ani) a impresionat pe toată lumea după transferul la Dinamo , de unde a ajuns sub formă de împrumut de la Braga.
Mirwan Suwarso (55 de ani), președintele clubului Como 1907, a anunțat că el și oficialii echipei vor renunța la locurile pe care le dețin pentru partida de debut din UEFA Champions League, cu RB Leipzig, și le vor oferi suporterilor născuți înainte de 1950.
Mihai Stoica (61 de ani) s-a reîntâlnit cu Valentin Crețu (37) la antrenamentele FCSB, la doar câteva zile după ce l-a amenințat, mai în glumă, mai în serios cu bătaia.
FC Argeș și-a întărit lotul cu Tiago Goncalves (26 de ani), un jucător polivalent de bandă stângă, care a evoluat recent la Ujpest FC și Mantova 1911 , având 36 de meciuri în SuperLiga României la Hermannstadt.
Tiago Goncalves (26 de ani) s-a întors în SuperLiga și a fost prezentat ca un superstar. Fundașul stânga portughez, care a fost și pe lista FCSB-ului, va evolua la una dintre echipele de play-off.
James Rodriguez este gata pentru o revenire spectaculoasă în fotbalul european. Starul columbian a ajuns la un acord cu Avellino, formație din Serie B. Mijlocașul de 35 de ani ar urma să semneze pentru sezonul 2026/2027 și să primească un salariu de aproximativ 1,5 milioane de euro.
Au fost momente de panică în prima repriză a partidei Borussia Dortmund - Villarreal 3-2 , din prima etapă a fazei principale din UEFA Champions League , ediția 2026-2027.
Sportiva româncă Bernadette Szocs a produs surpriza zilei la WTT Champions Macao 2026 , eliminând-o pe favorita mondială Sabine Winter (Germania) cu scorul de 3-1 și asigurându-și prezența în optimile de finală.
Start dezastruos pentru Fiorentina în noul sezon din Serie A. Italienii l-au demis pe antrenorul Fabio Grosso, iar totul a degenerat într-un scandal de amploare. Radu Drăgușin, prins în conflictul de la formația „Viola”.
Sorana Cîrstea nu are prea mult timp pentru odihnă după parcursul bun de la US Open.
Carlos Alcaraz a trecut prin momente extrem de dificile la US Open 2026 . Spaniolul, în vârstă de 23 de ani și ocupantul locului 3 în clasamentul ATP, a ajuns să vomite în timpul duelului cu americanul Ben Shelton, după ce organismul său a cedat în urma efortului uriaș.
Ștefan Baiaram (23 de ani), extrema celor de la Universitatea Craiova , este în atenția celor de la PAOK Salonic .
Eugen Neagoe a dezvăluit un episod mai puțin cunoscut din perioada în care o pregătea pe U Cluj. Antrenorul a povestit în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA că Gigi Becali l-a contactat pentru a-i propune să preia FCSB și chiar i-a cerut să urce în avion și să vină la București. Neagoe a explicat de ce nu a acceptat propunerea patronului roș-albaștrilor și a vorbit despre condițiile în care un antrenor ar trebui să accepte o astfel de provocare.