Sâmbătă, 12 Septembrie 2026

24 articole

Marius Baciu, antrenor FCSB, dezvăluie lui Cristi Coste: „De ce atâta răutate? Nu înțeleg”

Cristi Coste s-a întâlnit la baza FCSB-ului de la Berceni cu Marius Baciu și a discutat cu antrenorul roș-albaștrilor. Baciu și-a exprimat nemulțumirea în legătură cu modul în care e tratat de presă și de oamenii din fotbal și cât de tare resimte familia lui toate aceste critici.

Cum a numit Mihai Neșu lovitura la cap a lui Cristi Chivu, în urma căreia a fost la un pas de moarte

Pe data de 6 ianuarie 2010, Cristi Chivu suferea o accidentare cumplită în timpul unui meci disputat între Inter Milano și Chievo. Mihai Neșu a vorbit recent despre drama trăită de fostul mare fundaș și a precizat că acesta „a avut șansa să nu rămână cu sechele”.

Sorana Cîrstea, dezvăluire despre relația care a măcinat-o: „M-a omorât din toate punctele de vedere!”

Sorana Cîrstea (36 de ani – 17 WTA) a făcut o dezvăluire despre dubla relație dintre ea și rusoaica Mirra Andreeva (19 ani – 5 WTA), campioană la Roland Garros 2026.

FC Bihor - Steaua 3-0. ”Militarii”, în cădere liberă și pe ultimul loc în Liga 2

FC Bihor Oradea a obținut o victorie categorică în fața Stelei , scor 3-0 , într-o partidă din etapa 7 a Ligii 2 , în care formația pregătită de Erik Lincar a controlat jocul și a punctat de trei ori.

CSA Steaua e Regal Sport? Adevărul despre mitul umilitor pentru fanii echipei Armatei: „Lăcătuș a venit la toate meciurile”. EXCLUSIV

La 21 aprilie 2017, Monitorul Oficial publica decizia prin care CSA Steaua înființa o echipă de fotbal la nivel de seniori, începând cu sezonul competițional 2017-2018.

"Mereu nemulțumit! Nu s-a adaptat aici". Culisele plecării lui Mirel Rădoi de la Gaziantep

Mirel Rădoi (45 de ani) și-a mai încheiat un mandat ca antrenor.

Grecii au dat verdictul despre Octavian Popescu după transferul de la FCSB

Grecii au dat verdictul despre Octavian Popescu după ce au aflat că Levadiakos îl va împrumuta pe tânărul fotbalist de la FCSB, pentru o perioadă de un an de zile.

Decizia luată în cazul lui Daniel Bîrligea pentru Genoa - Frosinone

Daniel Bîrligea (26 de ani) începe pe banca de rezerve meciul Genoa - Frosinone , din etapa a patra din Serie A, care se joacă sâmbătă, de la ora 16:00, în direct la Digi Sport 1.

SuperLiga, etapa 9 LIVE: Sepsi – CFR Cluj, scor actualizat, statistici OPTA și schimbări în direct

În primul meci al zilei de sâmbătă din SuperLiga, la Sfântu Gheorghe, Sepsi primește replica celor de la CFR Cluj. Partida începe la ora 18:30 și pune față în față două echipe care au ajuns la cota 10 puncte după primele runde. De notat că formația lui Marius Șumudică are un meci mai puțin disputat. Duelul din Ardeal se vede la Prima Sport și Digi Sport.

Bayern Munchen a reacționat imediat, după ce Michael Olise l-a lăsat "mască" pe reporter la microfon

Bayern Munchen i-a luat apărarea lui Michael Olise , care a stârnit controverse în această săptămână în urma unui interviu acordat după meci , în care a oferit doar răspunsuri monosilabice.

FCU Craiova, umilită în Liga a 4-a de Unirea Amărăștii de Jos! Echipa lui Mititelu a încasat 9 goluri în doar două etape

FCU Craiova evoluează în prezent în Liga a IV-a, după ce în toamna anului 2025 a fost exclusă din toate competițiile FRF și retrogradată din cauza problemelor financiare. Echipa lui Adrian Mititelu s-a despărțit cu scandal de Juan Bauza, plecat în Grecia la Levadiakos, iar acum are mari probleme în a încerca să obțină puncte.

Gică Hagi a decis ultimul transfer făcut de Gigi Becali de la CFR Cluj: „M-am sfătuit cu el!”

Gigi Becali (68 de ani) spune că a fost influențat în a-l transfera pe Karlo Muhar (30) de la CFR Cluj la FCSB de o discuție mai veche pe care a purtat-o cu Gică Hagi (61).

Luis de la Fuente, plin de nervi după ce a văzut nominalizările de la Balonul de Aur: ”Au scăpat foaia pe jos!”

Luis de la Fuente (65 de ani) a reacționat promt, după ce France Football a anunțat lista celor 30 de fotbaliști nominalizați la Balonul de Aur 2026 .

Ilie Dumitrescu, reacția zilei după ce Gigi Becali a spus ”să nu se supere finul Mirel”

Gigi Becali (58 de ani) l-a transferat pe Karlo Muhar (30 de ani) la FCSB, pe ultima sută a perioadei de mercato, și este foarte încântat.

EHF Champions League feminin, etapa 2 LIVE: CSM București – Buducnost și Metz – Gloria Bistrița. Cine transmite meciurile

Campioana și vicecampioana României la handbal feminin, Gloria Bistrița și CSM București, evoluează în acest weekend în etapa a 2-a din grupele EHF Champions League. Ambele formații din Liga Florilor ai debutat cu dreptul în cea mai importantă competiție inter-cluburi din handbalul feminin continental. Urmează acum noi misiuni, contra unor echipe din Franța și Muntenegru.

Kylian Mbappe n-a ezitat: ”Cel mai bun fotbalist din lume” + Afirmație complet neașteptată: ”Nu aș fi schimbat locul”

Kylian Mbappe (27 de ani) are convingerea că merită să câștige Balonul de Aur .

"Ce spuneți despre Rapid cu Daniel Pancu?". Cum l-a numit Florin Manea pe antrenor

Daniel Pancu (49 de ani) a revenit la Rapid în vară și are ca principal obiectiv titlul în Giulești.

Cristi Chivu a stabilit primul transfer pe care îl vrea la Inter în 2027

Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul Interului, s-a decis în privința primului transfer pe care îl vrea în 2027.

Matei Lucescu, anunț despre tatăl său! Ce are de gând Răzvan Lucescu să facă

Sâmbătă, 12 septembrie 2026, la recepția avionului „Mircea Lucescu” în flota TAROM, Matei Lucescu a făcut un anunț despre tatăl său, Răzvan, care a lipsit de la eveniment.

Denis Drăguș a aflat de la Florin Tănase cum e să joci la FCSB: presiunea suporterilor și discuțiile cu Gigi Becali

Denis Drăguș a vorbit, într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK , despre perioada în care a decis să revină în România și să semneze cu FCSB . Atacantul a povestit despre discuțiile purtate cu Florin Tănase înaintea transferului, despre vacanța petrecută alături de acesta, Florinel Coman și Risto Radunovic, dar și despre sfaturile primite înainte de a face pasul către formația roș-albastră.

Mitică Dragomir i-a spus direct lui Gigi Becali că a făcut cea mai mare greșeală când l-a cedat pe Tavi Popescu: „Crezi că Șumudică și Pintilii sunt tâmpiți?”

Mitică Dragomir a vorbit recent despre transferul lui Tavi Popescu în Grecia, la Levadiakos, și consideră că Gigi Becali a comis o mare greșeală în momentul în care a acceptat ca FCSB să se despartă de fotbalistul în vârstă de 23 de ani.

Întrebat ce ar face dacă Gigi Becali l-ar scoate la pauză, Denis Drăguș n-a stat pe gânduri

Denis Drăguș (27 de ani) a semnat cu FCSB după ce și-a reziliat contractul cu Trabzonspor și se pregătește pentru debutul la formația bucureșteană.

FIFA și-a anunțat decizia: suspendare pe viață!

Fostul preşedinte al Federaţiei de Fotbal din Maldive (FAM), Bassam Adeel Jaleel, a primit o suspendare pe viaţă din orice activitate legată de acest sport, pentru utilizarea în interes personal a fondurilor de ajutor destinate combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a anunţat FIFA.

Bihor - Steaua 0-0 DGS 1 | Surpriza Popești-Leordeni. Dinamo lui Chirilă, alt eșec la scor în Liga 2

După o săptămână în care ne-am delectat trei zile cu meciuri spectaculoase, tensiuni impresionante și realizări aplaudate de zeci de mii de spectatori, ne întoarcem în România, iar ziua a ]nceput cu partidele din Liga a 2-a .

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont