De ce mor românii de inimă de 2,5 ori mai mult decât alți europeni? Semnalele de alarmă care salvează vieți
Bolile cardiovasculare (BCV) nu se anunță întotdeauna printr-o durere puternică în piept, iar uneori primul semnal pe care-l luăm în seamă este chiar infarctul.
Gândul
•
4 Octombrie 2026
•
21:53
Elevii din România petrec mai puțin timp la școală și au vacanțe mai lungi față de copiii din alte state
Față de copiii din alte state, elevii din România petrec mai puțin timp la școală și au vacanțe mai lungi, conform unor rapoarte ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE). De asemenea, rapoartele mai arată că deși unii dascăli români din ciclul primar câștigă, în medie, mai mult decât alți angajați care au studii superioare, sistemul de învățământ se confruntă cu un deficit de personal.
Consumul de fructe întregi, asociat cu o sănătate cardiovasculară mai bună
În SUA, recomandările oficiale privind consumul de fructe indică două căni pe zi pentru o dietă bazată pe 2.000 de calorii zilnic. Se estimează însă că opt din zece persoane nu ating acest nivel și consumă mai puțin de jumătate din cantitatea recomandată, transmite MEDIAFAX .
Gândul
•
4 Octombrie 2026
•
20:16
Un cetățean bulgar a murit, în urma unui accident rutier pe Drumul Național 6
O tragedie a avut loc în cursul serii de duminică, 4 octombrie 2026, în județul Caraș-Severin. Un cetățean bulgar, în vârstă de 68 de ani, s-a stins din viață în urma unui accident rutier pe Drumul Național 6 (DN6).
Gândul
•
4 Octombrie 2026
•
15:58
Trapperul Ian, audiat de polițiști după ce și-a făcut nevoile pe scenă, la Arenele Romane
Trapperul Ian, pe numele său real Anghel Bogdan Georgian, de 29 de ani, a fost invitat să se prezinte la secție în vederea efectuării de verificări și audieri, după gestul controversat de la Arenele Romane . Vineri, 2 octombrie, în timpul concertului, artistul a fost surprins, în văzul tuturor, în timp ce își făcea nevoile într-un colț al scenei. Gestul a fost condamnat de mai multe persoane, inclusiv de alți cântăreți.
Digi24
•
4 Octombrie 2026
•
15:56
O pacientă a murit carbonizată într-un incendiu izbucnit la un spital din Brașov. Focul ar fi fost provocat
O persoană a fost găsită carbonizată într-un salon al Spitalului de Pneumofiziologie din Brașov, după izbucnirea unui incendiu la Secția 1, situată la etajul 1 al clădirii. Din primele informații transmise Ministerului Sănătății, victima ar fi o pacientă care ar fi dat foc unei saltele.
Incendiu cu urmări tragice la un spital din Brașov. O persoana a murit si 10 pacienți au fost evacuați
Un incendiu cu final tragic a avut loc duminică la spital Mârzescu din Brașov. Flăcările au fost localizate la etajul 1 al clădirii, iar 10 persoane care erau în acele saloane au fost evacuate de urgență.
Incendiu la o clădire a Spitalului Județean Brașov: O femeie, găsită carbonizată. 10 pacienți au fost evacuați de urgență, doi medici, intoxicați de fum
Un incendiu a izbucnit duminică după-amiază la Pavilionul Mârzescu al Spitalului Clinic Județean de Urgență din Brașov. Focul a fost semnalat la etajul întâi al unității medicale, iar o femeie a fost găsită decedată. Pentru siguranță, 10 pacienți au fost evacuați din zona afectată.
Incendiu la un spital din Brașov. O pacientă a fost găsită carbonizată
UPDATE: Două cadre medicale, care au prezentat intoxicații cu fum, au fost evaluate la fața locului de către personalul medical.
Un expert în educație propune salarii brute de 3.000 de euro pentru profesorii debutanți. „Titularizarea și centralizarea sistemului ar trebui să dispară”
Criza de personal didactic ajunge la cele mai ridicate cote din perioada post-decembristă. La nivel național, situația este catastrofală. Dacă în anul școlar 2011-2012 erau 2.852 de norme didactice ocupate de profesorii necalificați, în anul școlar 2026-2027 numărul acestor norme a crescut până la 6.300, potrivit liderului FSLI Simion Hăncescu. Aproape 320 de profesori fără studii corespunzătoare postului predau doar în școlile din Capitală, în anul școlar 2026-2027.
Universitatea de Medicină “Carol Davila” lansează “Şcoala din spital”, pentru copiii care stau internați perioade lungi
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti lansează “Şcoala din spital”. Este vorba despre un proiect dedicat copiilor şi elevilor internaţi pe perioade îndelungate, care le permite continuarea studiilor în timp ce se află în spital.
Bursa
•
4 Octombrie 2026
•
13:23
MIPE finanţează cu 2,26 milioane de euro centre pentru tratarea adicţiilor în Bucureşti-Ilfov
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat ghidul solicitantului pentru un nou apel de proiecte destinat regiunii Bucureşti-Ilfov, din care vor fi finanţate centre de sănătate mintală pentru prevenirea şi tratarea adicţiilor, a relatat Agerpres.
Digi24
•
4 Octombrie 2026
•
13:15
Scandal în Autogara Târgu Jiu. Șofer de microbuz, bătut de un pasager pe care l-a trezit la destinație
Un bărbat de 36 de ani a fost reținut după ce a agresat șoferul unui microbuz, în Autogara Târgu Jiu. Pasagerul, care consumase alcool, adormise în timpul călătoriei și a devenit violent după ce șoferul l-a trezit la destinație, relatează News.ro.
Digi24
•
4 Octombrie 2026
•
13:14
România educată, între „maculatură” și implementare. „Dacă te gândești că doar predai, ai pierdut din start”
Octavian Horia Minda, profesor la Școala Gimnazială „Take Ionescu” din Timișoara și Liana Timiș Mureșan, profesoară de educație antreprenorială la Liceul Borșa din Maramureș, au vorbit, în cadrul interviului „În Fața Ta”, difuzat duminică, la Digi24, de la ora 14:00, despre cum au ajuns în învățământ, despre modelele care i-au inspirat, despre relațiile cu elevii din clasă, despre sistemul de educație și despre importanța modului în care predau.
Un local de cartofi prăjiți a devenit coșmarul unui cartier din Amsterdam. Turiștii au format cozi atât de mari încât cazul a ajuns în instanță
Un mic local de cartofi prăjiți din Amsterdam a devenit atât de popular pe TikTok încât cozile formate de turiști au ajuns să provoace un conflict între proprietari și locuitorii cartierului. Vecinii reclamă că strada și spațiile din jur sunt ocupate constant de oameni care așteaptă să cumpere mâncare, iar resturile atrag pescăruși și șobolani.