Programul „Școala din Spital” se lansează în 10 unități sanitare din București. Lista celor 10 spitale unde copiii bolnavi au acces la educație
Atunci când un copil ajunge pe un pat de spital, lumea lui se restrânge brusc la perfuzii, analize și pereți albi. Însă o inițiativă emoționantă schimbă radical regulile jocului: UMF „Carol Davila” a lansat oficial programul „Școala din Spital” în 10 unități medicale din București. Fără dosare stufoase și fără birocrație pentru părinți, profesorii vin direct la patul micilor pacienți pentru ca orele de română sau matematică să devină cel mai bun tratament împotriva fricii.
Gândul
•
9 Octombrie 2026
•
15:59
Comparație: Cât cheltuie România pe educație în comparație cu Franța
Câți bani cheltuie Guvernul României pe educație în comparație cu Franța, unde elevii protestează din 18 septembrie 2026 ? În condițiile în care Guvernul Franței cheltuie un buget considerabil pe sectorul învățământului public – aproape 200 de miliarde de euro au fost cheltuiți anul trecut, echivalentul a 6,7% din PIB? Și totuși, elevii din Franța protestează din cauza condițiilor precare din licee, în timp ce în România încă sunt școli în sate care n-au electricitate, apă curentă și nici măcar o baie cu toaletă după standarde moderne. Programa școlară este prea încărcată în raport cu performanțele educaționale ale țării la nivel internațional. Raportul PISA din 2025 arată că 48% dintre elevii români au dificultăți să înțeleagă un text.
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Cristina Chiriac, a transmis un punct de vedere cu privire la inițiativa legislativă referitoare la modificarea sancțiunilor aplicabile deținerii de droguri pentru consum propriu.
Digi24
•
9 Octombrie 2026
•
15:13
Un bărbat din București închiria apartamente în regim hotelier, apoi le subînchiria pe termen lung, fără ştirea proprietarilor
Procurorii bucureşteni au trimis în judecată un bărbat care a făcut profituri de mii de euro şi zeci de mii de lei folosind o schemă ilegală. Potrivit anchetatorilor, el închiria apartamente în regim hotelier, într-un complex rezidenţial, apoi dădea anunţuri prin care le subînchiria pe termen lung, la preţuri avantajoase, fără ştirea proprietarilor. Zeci de persoane au fost păgubite în acest fel.
Digi24
•
9 Octombrie 2026
•
14:57
Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor
Parchetul General l-a trimis în judecată, în stare de libertate, pe Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Bogdan Peșchir este acuzat de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată, potirivt unui comunicat al Ministerului Public.
Doi bătrâni, soț și soție, găsiți morți într-o mașină răsturnată pe Valea Doftanei
Un bărbat de 80 de ani și o femeie de 78 de ani au fost găsiți decedați, vineri, într-un autoturism răsturnat pe un drum forestier din apropierea DJ102I Săcele - Valea Doftanei. Descoperirea a fost făcută după ce rudele au alertat autoritățile cu privire la dispariția celor doi.
Adevărul din spatele bolilor rare: „Anii fără diagnostic nu sunt ani de pauză, sunt ani în care boala progresează” - HotNews.ro
Sute de mii de români trăiesc într-un labirint medical fără sfârșit, trecând de la un specialist la altul în căutarea unui răspuns care întârzie ani de zile. Dr. Maria Alexandra Roman, medic primar genetician în cadrul MedLife Piatra Neamț , explică de ce bolile rare nu sunt, în realitate, atât de rare, ce înseamnă odiseea diagnostică pentru un copil și cum secvențierea genetică modernă poate schimba radical destine.
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor. Ar fi oferit cadouri pe TikTok și criptomonede de aproape 290.000 de dolari
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, aflat în stare de libertate, pentru coruperea alegătorilor în formă continuată, în cadrul a 874 de acte materiale.
Digi24
•
9 Octombrie 2026
•
14:10
Ministerul Educației a aprobat manualele şcolare pentru 63 de discipline la clasa a IX-a
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Mihai Dimian, a aprobat manualele şcolare pentru clasa a IX-a declarate câştigătoare în urma licitaţiilor organizate pentru 63 de discipline, în timp ce pentru alte nouă discipline au fost depuse contestaţii.
Gândul
•
9 Octombrie 2026
•
14:08
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată în dosarul finanțării campaniei electorale pentru Călin Georgescu. Ce pedeapsă riscă
Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, la data de 9 octombrie 2026, a lui Bogdan Peșchir sub aspectul comiterii infracțiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.
Digi24
•
9 Octombrie 2026
•
13:44
Parchetul General se opune reducerii pedepselor pentru deținerea de droguri pentru consum propriu. Ce argumente invocă
Procurorul general Cristina Chiriac, prin Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a transmis vineri că se opune inițiativei legislative care vizează reducerea sancțiunilor penale pentru deținerea de droguri în vederea consumului propriu. Instituția consideră că modificarea nu este oportună în actualul context social și infracțional și avertizează că ar putea slăbi instrumentele de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor.
Bursa
•
9 Octombrie 2026
•
13:25
Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă susţine iniţiativa regională BalneoVita pentru sănătate, balneologie şi dezvoltare durabilă
În perioada 8-9 octombrie 2026, la Vâlcele, judeţul Covasna, se desfăşoară conferinţa regională „BalneoVita - Iniţiativă regională pentru sănătate, balneologie şi dezvoltare durabilă", dedicată promovării sănătăţii, valorificării patrimoniului balnear şi susţinerii dezvoltării durabile în Regiunea Centru a României, potrivit unui comunicat de presă emis de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Evenimentul este organizat de Clusterul Balneoturistic Transylvania, reprezentat prin Asociaţia NaturaVita, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, conform aceleiaşi surse.
Digi24
•
9 Octombrie 2026
•
13:14
Braşov: Corpurile a două persoane decedate, descoperite într-o maşină răsturnată pe un drum forestier
Un bărbat de 80 de ani şi o femeie de 78 de ani au fost descoperiţi, vineri dimineaţa, decedaţi, în interiorul unei maşini răsturnate, pe un drum forestier aflat în proximitatea drumului judeţean DJ102I Săcele - Valea Doftanei, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.
Filmat de zeci de camere, un tânăr din Brașov a crezut că va scăpa după ce a zgâriat 22 de mașini într-o singură noapte, însă a ajuns în arestul Poliției
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Brașov au identificat și reținut un tânăr de 27 de ani, bănuit că a avariat 22 de autoturisme parcate pe o stradă din municipiu. Faptele au fost comise în noaptea de 6 spre 7 octombrie, iar bărbatul a fost prins la scurt timp după ce proprietarii au sesizat pagubele.
Gândul
•
9 Octombrie 2026
•
12:55
Navi Pillay, laureata Nobel pentru Pace, a glumit pe seama lui Trump după ce a aflat că a câștigat premiul
Navi Pillay, laureata din acest an a Premiului Nobel pentru Pace , a glumit că ar putea împărți distincția cu președintele american Donald Trump, dacă publicul continuă să o aplaude. Fostul comisar al ONU pentru Drepturile Omului și judecătoare la Curtea Internațională de Justiție a făcut remarca într-un discurs susținut la Nürnberg, după anunțarea premiului. Pillay a spus că, la început, a crezut că vestea este o glumă.
Parchetul General, despre modificarea regimului sancționator aplicabil deținerii de droguri pentru consum propriu: Slăbește instrumentele de prevenire și combatere a fenomenului drogurilor
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că modificarea regimului sancționator aplicabil deținerii de droguri pentru consum propriu, în sensul diminuării semnificative a sancțiunilor penale, nu constituie, în actualul context social și infracțional, o soluție legislativă oportună.
Procurorul general al României, Cristina Chiriac, se opune reducerii pedepselor pentru deținerea de droguri pentru consum propriu
În punctul de vedere transmis, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție susține că relaxarea regimului sancționator, în lipsa unor studii de impact și a unor mecanisme alternative funcționale, riscă să afecteze coerența politicii naționale antidrog.
Cutremur la Inspectoratul Școlar Buzău. Instanța suspendă actele conducerii după schimbarea a șapte directori
Tribunalul Buzău a suspendat reorganizarea Consiliului de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Buzău , decisă la doar o zi după instalarea noii conduceri a instituției, numită de ministrul Educației, Mihai Dimian. Hotărârea instanței blochează, până la judecarea fondului cauzei, nu doar noua structură a Consiliului, ci și toate actele adoptate de acesta în luna septembrie.
Peste 80.000 de cazuri de infecții respiratorii într-o săptămână. Au apărut și primele cazuri de gripă. Avertismentul medicilor pentru acest sezon
Primele cazuri de gripă din sezonul 2026-2027 au fost raportate în țară, fiind peste 200 la nivel național. INSP menționează și șapte cazuri de infecții respiratorii acute severe, la debutul supravegherii SARI. A fost prima săptămână de raportare.
Șeful Tribunalului București, avertisment privind criza din justiție: „Nicio măsură de digitalizare nu poate complini lipsa de resursă umană”
Cosmin Sterea Grossu, președintele Tribunalului București
Virusul West Nile face victime în România! 8 persoane au murit, iar Bucureștiul are cele mai multe cazuri
Opt persoane infectate cu virusul West Nile au murit în România, iar numărul îmbolnăvirilor a ajuns la 121, potrivit celor mai recente date ale Institutului Național de Sănătate Publică (INSP). Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în București, iar autoritățile le recomandă oamenilor să se protejeze împotriva înțepăturilor de țânțari.
S-a eliberat un loc la Înalta Curte pentru soțul procuroarei generale
Procesul de promovare a judecătorului Adrian Chiriac, soțul procuroarei generale a României, la Înalta Curte de Casație și Justiție pare să decurgă cu precizia unui ceasornic: tocmai i s-a eliberat un post la Secția de contencios administrativ, acolo unde acesta candidează, deși a fost toată cariera judecător de penal.
Abonamentul medical sau asigurarea privată? De ce tot mai multe companii le combină
Motivul deciziilor este legat de absenteism, continuitatea muncii, acces la servicii medicale și predictibilitatea costurilor de sănătate. Tot mai multe companii ajung să creadă că abonamentul medical și asigurarea privată de sănătate au roluri diferite, dar pot funcționa împreună, tendință vizibilă direct în portofoliul MedLife , care gestionează în prezent aproape un milion de abonamente active.
Chirurg plastician celebru, executat în propria clinică din Marbella. Suspectul are doar 18 ani
Un cunoscut chirurg plastician de origine germană a fost ucis în plină zi, în clinica de lux pe care a fondat-o în sudul Spaniei. Medicul a fost împușcat de mai multe ori în cap de un bărbat care a intrat în unitatea medicală şi l-a executat. Principalul suspect, un suedez de 18 ani, a fost reţinut.