Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: Procurorii spun că elevul de 13 ani a acționat premeditat | AUDIO
Două dosare penale în cazul elevului de 13 ani, care a atacat luni cu un cuţit o profesoară şi un elev într-o o şcoală din Bistriţa. Unul este pentru tentativă de omor. Celălalt, pentru distribuirea în spațiul public a imaginilor din timpul atacului. Nu este exclus ca acestea să fi ajuns la presă chiar de la un polițist. Dar, deocamdată, cercetarea este in rem.
Scandal violent între rude, în curtea unui spital din Capitală. Un bărbat și o femeie au fost bătuți după o ceartă privind un pacient internat
Incidentul a avut loc luni, 19 octombrie, în jurul orei 16.30, în curtea unei unități medicale din Sectorul 5 al Capitalei. Polițiștii Secției 17 au fost alertați printr-un apel la 112, după ce mai multe persoane s-ar fi luat la bătaie.
G4Media
•
20 Octombrie 2026
•
15:04
Preot din Vaslui arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor
Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor, potrivit Agerpres.
Rapid a luat decizia, după ce au apărut imaginile ”groazei” din școala din Bistrița
Un copil de 13 ani a înjunghiat o profesoară de matematică și un alt elev, în vârstă de doar 12 ani, luni dimineață, la o școală din Bistrița.
Digi24
•
20 Octombrie 2026
•
14:38
Ministerul Muncii anunță ajutoare umanitare pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități. Ce vor conține pachetele
Ministerul Muncii anunţă distribuirea gratuită a unor ajutoare umanitare din rezervele de stat pentru persoanele vulnerabile care beneficiază de servicii sociale. Pachetele vor conţine alimente de bază, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi produse necesare pentru igienă şi confortul zilnic, precum pături, saltele şi lenjerii de pat.
Digi24
•
20 Octombrie 2026
•
14:23
Elevul de 13 ani, autorul atacului de la o școală din Bistrița, a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări (Parchet)
Elevul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor, a declarat marți Adrian Briciu, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.
Boala tăcută care ne mănâncă oasele. România înregistrează 282 de fracturi pe zi, dar 78% dintre femeile afectate nu primesc tratament. Avertismentul medicilor privind sănătatea oaselor
În România, peste un milion de persoane au osteoporoză, iar costurile directe și indirecte generate de fracturi depășesc un sfert de miliard de euro anual. „Scopul nostru este să prevenim prima fractură, nu să descoperim boala după ce aceasta s-a produs”, atrage atenția dr. Alina Rusu, medic specialist endocrinolog, de Ziua Mondială a Osteoporozei.
G4Media
•
20 Octombrie 2026
•
14:09
Elevul de 13 ani, autorul atacului cu cuțitul de la o școală din Bistrița, a acționat premeditat și nu a manifestat remușcări, potrivit Parchetului
Elevul de 13 ani, care luni dimineața a atacat cu un cuțit un cadru didactic și un alt elev, de 12 ani, de la o școală gimnazială din Bistrița, a acționat premeditat, cel mai probabil din motive rasiale, și nu a manifestat remușcări după comiterea faptelor, a declarat, marți, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, Adrian Briciu, potrivit Agerpres.
Gândul
•
20 Octombrie 2026
•
14:05
Justițiarul din Berceni și complicele său de violențe au fost plasați în arest la domiciliu de instanță. Cei doi au contestat decizia
Alexandru Constandachi sau „Justițiarul de Berceni”, cum este cunoscut în mediul online, și complicele său, au fost plasați în arest la domiciliu pentru o durată de 30 de zile de Judecătoria Ploiești, după ce ar fi agresat și sechestrat un tânăr pe care îl suspectau de o faptă de natură sexuală.
HotNews
•
20 Octombrie 2026
•
13:24
Cazul elevului de 13 ani care a atacat o profesoară. Care sunt semnele la care ne îndeamnă o psiholoagă să ne uităm chiar dacă ni se pare că avem un „copil cuminte” - HotNews.ro
Bunicul băiatului de 13 ani care a atacat cu un cuțit o profesoară și un coleg, într-o școală din Bistrița, spune că nu observase nimic neobișnuit la nepotul său, deși îl dusese la școală chiar în dimineața atacului. Părinții i-ar fi verificat calculatorul, dar nu descoperiseră nimic suspect. Profesorii îl știau drept un copil liniștit, cu rezultate foarte bune la învățătură. Bunicul susține însă că băiatul era victima bullyingului și că familia sesizase școala. Între timp, pe un cont de TikTok atribuit adolescentului au fost descoperite mesaje violente și extremiste. Cât din ceea ce gândesc adolescenții vine de pe internet și cât învață chiar de la adulții din jurul lor? Nu știm încă ce l-a determinat pe băiatul din Bistrița să comită atacul și nici ce rol au avut mesajele publicate online. Dar cazul ridică întrebări despre influențele pe care adulții le observă sau, dimpotrivă, le trec cu vederea. Psiholoaga Ramona Ivan explică pentru Totul Despre Mame.
Digi24
•
20 Octombrie 2026
•
13:14
Concurs directori de școli 2026: Peste 98% dintre candidați au promovat. Când au loc interviurile și se anunță rezultatele finale
Proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile de stat a fost promovată de 4.519 candidați, reprezentând 98,24% dintre cei prezenți. Rezultatele sunt anterioare contestațiilor, iar media notelor obținute de participanți este 8,89, potrivit comunicatului privind desfășurarea concursului.
„Mult prea simplu!” Aproape toți candidații la șefia școlilor au trecut proba scrisă. Ce subiecte au primit
După „Ne-au măcelărit!”, opinia majoritară exprimă la finalul primei probe, candidații rămași în cursă în concursul pentru ocuparea posturilor de director de școală au ieșit cu zâmbetul pe buze de la proba scrisă de marți, 20 octombrie 2026. 98,24% au trecut, în 11 județe rata este 100%.
Digi24
•
20 Octombrie 2026
•
12:47
Care e starea de sănătate a profesoarei înjunghiate în Bistrița. Poliția caută persoana care a distribuit imaginile cu atacul elevului
Profesoara atacată la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa este stabilă, cu evoluţie favorabilă după operaţie. Ea rămâne internată în spital, au anunţat, marţi, oficialii unităţii medicale. Între timp, Poliţia caută persoana care a distribuit imaginile cu atacul din unitatea de învăţământ, fiind deschis dosar penal.
Ultimatum pentru autorități, după incidentele violente din școli. Profesorii amenință cu proteste naționale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” amenință cu proteste la nivel național dacă autoritățile nu iau măsuri urgente împotriva violenței din școli.
Cazul elevului din Bistrița care a înjunghiat o profesoară și un coleg: „A imitat ceea ce a văzut pe net.” „Acum, violența este cea care te acreditează în lume.Te lumești” | VIDEO
Elevul de 13 ani din Bistrița, care ieri a înjunghiat cu un briceag o profesoară și a rănit un coleg, ar fi imitat comportamente violente pe care le-a văzut pe internet, consideră scriitorul și gazetarul Cristian Tudor Popescu. Băiatul și-ar fi pregătit atacul timp de opt luni. Acesta ar fi ajuns mai devreme la școală și s-ar fi dus la baie, unde și-ar fi pus o cagulă și o cască de motociclist. Apoi, ar fi mers spre o clasă de a VI-a, unde ar fi intenționat să atace un elev de altă etnie.
Noi detalii despre starea de sănătate a profesoarei înjunghiate în Bistrița. Ce se știe despre elevul care a atacat-o
Profesoara atacată cu un cuțit de un elev de 13 ani
Gândul
•
20 Octombrie 2026
•
12:01
Florin Manole, ministrul desemnat al Muncii, anunță eliminarea contribuției la asigurările sociale de sănătate pentru mame, în 2027
Florin Manole, ministrul desemnat al Muncii, a precizat că va fi eliminată contribuția la asigurările sociale de sănătate (CASS) pentru mame, de la începutul anului viitor. Florin Manole, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, care a primit aviz favorabil azi, în urma audierilor, a spus că măsura are un impact bugetar de peste 500 de milioane de lei, care ar urma să fie acoperit din economii.
HotNews
•
20 Octombrie 2026
•
11:57
„Justițiarul de Berceni”, reținut de poliție după ce a intervenit în cazul unei fete de 16 ani care a spus că a fost violată - HotNews.ro
„Justițiarul de Berceni”, cunoscut pentru acțiunile sale contra unor presupuși pedofili, și un tânăr de 25 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii Secției 4 Ploiești într-un dosar de lipsire de libertate și lovire sau alte violențe, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Un elev de numai 12 ani din Iași a scos cuțitul la profesor, în timpul orei! Cazul a ieșit la iveală după atacul din Bistrița
Un alt incident grav petrecut într-o școală din România a ieșit la iveală, la scurt timp după atacul cu cuțitul de la Bistrița, unde o profesoară și un elev au fost răniți. De această dată, este vorba despre un copil de 12 ani din comuna Ciurea, județul Iași, care a scos un cuțit din ghiozdan și l-a fluturat spre profesorul de biologie, chiar în timpul orei. Incidentul s-a petrecut pe 7 octombrie, cu aproape două săptămâni înaintea celui din Bistrița. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă polițiștii au deschis un dosar penal.
Ce se întâmplă cu microplasticele odată ajunse în apă. Descoperirea care ridică noi îngrijorări pentru sănătate
Microplasticele nu sunt atât de stabile din punct de vedere chimic pe cât se credea anterior. Cercetătorii de la Universitatea Columbia și Universitatea California, Berkeley, au demonstrat că particulele minuscule de plastic devin active chimic în contact cu apa, favorizând formarea unor radicali liberi care pot deteriora ADN-ul, relatează ScienceAlert .
Atacul cu cuțitul de la școala din Bistrița: bunicul băiatului de 13 ani spune că acesta ar fi fost batjocorit de colegi | AUDIO
Băiatul de 13 ani, care ieri dimineață a atacat cu un cuţit o profesoară şi un elev de 12 ani la Şcoala gimnazială „Ştefan cel Mare” din Bistriţa, a fost transferat la Clinica de Psihiatrie infantilă din Cluj-Napoca. A fost deschis dosar penal pentru tentativă de omor. Este analizată și varianta unei radicalizări a băiatului pe internet.
Zimbrul găsit decapitat în Bistrița-Năsăud ar fi putut avea rabie. Avertisment pentru braconieri
Cazul zimbrului găsit mort și decapitat în județul Bistrița-Năsăud, la începutul lunii octombrie, ridică și o posibilă problemă de sănătate publică. Autoritățile sanitar-veterinare nu exclud ca animalul să fi avut rabie, iar persoanele care au comis fapta ar putea avea nevoie de vaccinare preventivă.
N-au stat pe gânduri: îl caută pe băiatul din Bistrița rănit după ce a sărit în apărarea profesoarei sale! ”O lecție”
Un elev de clasa a şaptea de la Şcoala gimnazială "Ştefan cel Mare" din Bistriţa a atacat cu un cuţit, luni dimineaţa, o profesoară şi a rănit şi un coleg, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud.
Șase case construite în doar cinci zile la Hope Build 2026. Echipa Ringier și voluntarii Habitat for Humanity au schimbat viața a șase familii din Prahova
Habitat for Humanity România a mobilizat sute de voluntari la Hope Build 2026, în Berceni, județul Prahova. Printre ei s-au aflat și angajații Ringier România, care au construit alături de viitorii proprietari. În doar cinci zile, șase familii au primit un nou început: cheile unei case.