Vineri, 30 Octombrie 2026

4 articole

De ce au ajuns meditațiile aproape obligatorii pentru elevii din România. Costurile pe care le suportă părinții

Peste 6.000 de lei pe an ajung să cheltuiască, în medie, familiile care își trimit copiii la meditații. Pentru unii elevi, acestea sunt o cale de a obține rezultate mai bune, pentru alții, o încercare de a recupera ceea ce nu au înțeles la clasă. Specialiștii avertizează însă că, atunci când pregătirea suplimentară devine aproape o condiție pentru performanță, diferențele dintre copiii din familii cu posibilități financiare diferite se adâncesc.

Hipertensiunea arterială pulmonară, o boală rară și severă. Accesul la tratament rămâne o provocare pentru pacienții din România

Hipertensiunea arterială pulmonară (HTAP) este o boală rară, gravă și progresivă, care afectează vasele de sânge din plămâni și pune presiune suplimentară asupra inimii. Pentru persoanele diagnosticate, activități obișnuite, precum mersul pe jos sau urcatul scărilor, pot deveni tot mai dificile.

Elevul de la Liceul Militar care a măcelărit o fată în Grădina Botanică din Craiova s-a spânzurat în celulă

Mario Alexandru Fojică, elevul de la Colegiul Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova condamnat la 15 ani de detenție după ce a ucis cu maceta o fată în vârstă de 14 ani care se plimba, alături de un băiat, în Grădina Botanică din oraș, s-a spânzurat în celulă . Deținutul a fost salvat de personalul închisorii, iar la ceva timp a încercat din nou să se omoare: și-a tăiat gâtul cu un ciob.

Demența nu începe întotdeauna cu pierderi de memorie. 10 semne de avertizare și cum poți reduce riscul

Uitarea repetată, dificultățile de vorbire, dezorientarea și schimbările de personalitate pot fi semnale ale unei afecțiuni care evoluează uneori ani la rând înainte de a fi diagnosticată.

Joi, 29 Octombrie 2026

20 articole

O adolescentă a suferit un AVC la doar 13 ani, după ce simptomele au fost confundate cu o sinuzită. A stat două luni în spital

Poveste cutremurătoare în Marea Britanie, unde o adolescentă a suferit un accident vascular cerebral (AVC) la vârsta de numai 13 ani, după ce primele simptome au fost puse pe seama unei sinuzite. Matilda Stacey a trecut prin două episoade de AVC, a petrecut două luni în spital și a avut nevoie de recuperare îndelungată pentru a învăța din nou să meargă, să vorbească și să mănânce. Astăzi, tânăra le transmite un mesaj important celor care cred că această afecțiune apare doar la persoanele în vârstă.

Horoscop 30 octombrie 2026: Gemenii sunt grăbiți, Leii își surprind partenerul, Balanțele au parte de colaborări

În carieră, ai ocazia să rezolvi o problemă care te-a ținut pe loc, însă trebuie să îți organizezi mai bine prioritățile. În dragoste, o discuție sinceră cu partenerul poate clarifica o nemulțumire mai veche. Pe plan financiar, evită cumpărăturile impulsive. În ceea ce privește starea de sănătate, ai nevoie de mai mult somn și de pauze regulate. Astrele te îndeamnă să îți păstrezi calmul.

Prima rectificare bugetară din 2026: bani pentru Sănătate, salarii și investiții. Deficitul rămâne la 6,2% din PIB

Ministerul Finanțelor a publicat joi seara, 29 octombrie, în transparență decizională proiectul de Ordonanță de urgență privind prima rectificare a bugetului de stat pe anul 2026, informează un comunicat de presă transmis de instituția condusă de Alexandru Nazare. Potrivit sursei citate, proiectul asigură fondurile necesare pentru serviciile medicale și medicamente, pentru drepturile salariale și pentru cheltuielile sociale, "prin redistribuirea resurselor în funcție de execuția bugetară pe primele nouă luni și de necesarul estimat până la sfârșitul anului". Astfel, se alocă bani pentru ministerele Muncii, Agriculturii, Sănătății, Afacerilor Interne și pentru Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate, iar autoritățile locale primesc peste 2,7 miliarde de lei suplimentar din sumele defalcate de TVA. La polul opus, se taie bani din bugetele mai multor ministere, dar și de la Curtea de Conturi. Potrivit unui comunicat remis tot joi seara, de Guvern, premieurl Luca Niculescu va participa vineri, 30 octombrie, de la ora 12.00, la o ședință a Executivului. La începutul ședinței de Guvern, Niculescu va avea o intervenție, care va fi transmisă live.

Uniunea Națională a Barourilor intervine în scandalul violului de la Facultatea de Drept din Iași: „Un mesaj grav pentru dreptul la apărare”

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) solicită conducerii Facultății de Drept din Iași să reanalizeze decizia prin care avocații lectorului Alexandru Toader, acuzat de viol și agresiune sexuală, au fost îndepărtați de la activitățile didactice cu studenții de anul IV. Măsura îi vizează pe Tudorel Toader, tatăl lui Alexandru Toader și fost ministru al Justiției, și pe avocata Andreea Urda, cadru didactic la aceeași facultate.

Un medicament nou aprobat în SUA, speranță uriașă pentru pacienții cu hepatita B cronică. „E o promisiune că terapia va avea o finalitate”

Un tratament inovator de scurtă durată, conceput pentru a ajuta anumiți pacienți cu hepatită B cronică să își oprească tratamentul zilnic cu pastile, fără ca virusul să reapară, a fost aprobat în SUA.

Kimi Antonelli, probleme de sănătate înaintea Marelui Premiu al Mexicului

Kimi Antonelli a ratat întâlnirile cu presa de joi, înaintea Marelui Premiu al Mexicului din Formula 1. Pilotul Mercedes se confruntă cu o viroză, însă echipa speră că acesta va putea reveni vineri pe circuit.

Premierul Niculescu l-a numit pe Gabriel Ciprian Ene Secretar General al Guvernului / G4Media a anunțat în exclusivitate că Ene urmează să fie numit în această funcție / Vezi cine este acesta și ce planuri are PSD cu el

Gabriel Ciprian Ene, magistrat-asistent şef al Secției de contencios administrativ și fiscal la Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost numit, joi seara, secretar general al guvernului condus de Luca Niculescu. Numirea lui ridică semne de întrebare , dat fiind că CCR a interzis expres în 2018 magistraților (judecători, procurori și magistrați-asistenți) să fie detașați la alte instituții publice, cu excepția celor din sistemul de Justiție.

Accident rutier pe Autostrada A1 Timișoara–Lugoj. Patru vehicule au fost implicate, trei persoane au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri, un microbuz și un autoturism s-a produs joi seară, 29 octombrie, pe Autostrada A1 Timișoara–Lugoj, în zona localității Belinț, județul Timiș. Trei persoane au fost rănite și transportate la spital. Traficul a fost afectat.

S-a dat drept polițist și a amenințat un șofer cu o amendă uriașă! Bărbatul a fost reținut imediat

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Timiș, a fost reținut pentru 24 de ore după ce ar fi pretins că este polițist și ar fi oprit un șofer în trafic, în municipiul Lugoj. Acesta i-ar fi cerut documentele personale și actele mașinii, apoi i-ar fi spus că a primit o amendă foarte mare, fără să îi ofere însă un proces-verbal sau alt document justificativ.

Incendiu într-un apartament din Arad. Un bărbat a fost găsit în locuință, posibil intoxicat cu fum

Un bărbat a fost găsit de pompieri într-un apartament cuprins de flăcări din Arad, existând suspiciunea că s-ar fi intoxicat cu fum. Victima a fost scoasă din locuință cu semne vitale și predată echipajului medical. Cinci persoane din bloc s-au evacuat singure.

Crimă pe fondul unei datorii din droguri, în Italia: un român a fost condamnat la peste 14 ani de închisoare

Un român în vârstă de 26 de ani a fost condamnat în Italia la 14 ani și două luni de închisoare, în primă instanță, după ce a ucis un bărbat de 42 de ani. Potrivit presei italiene, conflictul ar fi pornit de la o datorie de 80.000 de euro legată de traficul de droguri, iar tânărul a plâns în sala de judecată la aflarea sentinței.să permită rămânerea definitivă a sentinței.

Rectificare bugetară 2026: Bani în plus pentru sănătate, pensii şi primării

Sănătatea, sistemul de pensii şi administraţiile locale ar urma să primească miliarde de lei în plus la prima rectificare bugetară din 2026, prin redistribuirea fondurilor neutilizate, în condiţiile menţinerii ţintei de deficit la 6,2% din PIB, conform proiectului de ordonanţă de urgenţă privind rectificarea bugetului de stat, publicat astăzi de Ministerul Finanţelor.

„Siguranță națională” fără nicio expertiză. Cum forțează statul finalizarea hidrocentralei comuniste de la Răstolița, deși a pierdut definitiv în instanță

În inima Munților Călimani, în județul Mureș, stă ridicat un zid de piatră și beton, înalt de peste 100 de metri – cât un bloc cu 30 de etaje. Este barajul hidrocentralei de la Răstolița , un proiect aprobat de regimul lui Nicolae Ceaușescu în 1989 și început pe baza unei autorizații de construire emise în decembrie 1990 .

Român condamnat la peste 14 ani de închisoare în Italia pentru uciderea unui bărbat, într-un conflict legat de o datorie din droguri

Un român în vârstă de 26 de ani a fost condamnat în primă instanță, în Italia, la 14 ani și două luni de închisoare pentru uciderea unui bărbat de 42 de ani, pe fondul unei datorii de 80.000 de euro legate de traficul de droguri. Potrivit presei italiene, inculpatul a izbucnit în plâns în momentul în care judecătorul a citit sentința.

Un procuror cere pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte sud-coreean, condamnat la închisoare pe viață pentru instaurarea legii marțiale în 2024

Un procuror sud-coreean a solicitat joi pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk Yeol. Se întâmplă înainte ca Înalta Curte de Justiție din Seul să stabilească verdictul privind apelul fostului președinte sud-coreean împotriva condamnării la închisoare pe viață.

Zece marinari, abandonați de proprietarul navei în Portul Constanța. Nu și-au mai primit salariile de șase luni, doi au probleme de sănătate

Zece marinari sirieni sunt blocați de peste trei luni la bordul navei Militsa, în Portul Constanța, după ce proprietarul a abandonat ambarcațiunea. Navigatorii nu și-au mai primit salariile din luna aprilie, iar doi dintre ei au nevoie de îngrijiri medicale. Deși vor să se întoarcă la familiile lor, aceștia nu pot părăsi nava până când nu este găsită o soluție pentru asigurarea unui echipaj de siguranță.

Luca Niculescu, după ce a inaugurat noua secție a unui spital din București: „Chiar dacă restrângem bugetul, fondurile alocate sănătății nu trebuie considerate cheltuieli”

Prim-ministrul Luca Niculescu a postat joi, 29 octombrie, pe pagina personală de Facebook, un mesaj în care vorbește despre importanța investițiilor pe care Guvernul continuă să le facă în domeniul Sănătății. Reacția premierului vine la scurt timp după participarea la evenimentul de inaugurare a noului Centru de Diagnostic, Tratament și Cercetare a Tuberculozei, secție aflată în cadrul Institului Național de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din București. Alături de Luca Niculescu, au mai fost prezenți ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Daniel Fenechiu: Legea avocaturii va fi modificată fără completarea Codului civil; Traian Briciu, UNBR: Proiectul noii Legi a avocaturii nu îşi propune "să răpească" din competenţele aflate în aria altor profesionişti - Financial Intelligence

Inițiatorii proiectului de modificare a Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat au decis să renunțe la articolul II, care prevedea completarea Codului civil și introducea obligația redactării de către avocat a anumitor contracte sub semnătură privată. Anunțul a fost făcut joi, 29 octombrie, de senatorul PNL Daniel Fenechiu, în cadrul dezbaterii organizate de Comisia juridică a Senatului.

(P) Prima impresie contează: cum poate o clinică să inspire încredere înainte de consultație

Cu mult înainte ca un medic să rostească primul cuvânt sau să înceapă examinarea propriu-zisă, pacientul și-a format deja o opinie despre clinica în care a pășit. Această primă impresie, construită în câteva secunde, din detalii aparent minore – culoarea pereților, materialele folosite, modul în care este organizată recepția -, influențează semnificativ nivelul de încredere sau de anxietate cu care pacientul intră în cabinet. Designul unui spațiu medical nu este, așadar, un simplu detaliu estetic, ci un instrument real de comunicare, capabil să liniștească sau, dimpotrivă, să amplifice stresul specific vizitelor medicale.

Prima rectificare bugetară pe anul 2026: fonduri pentru sănătate, drepturi salariale, bugete locale și investiții, cu menținerea țintei de deficit de 6,2% din PIB - Financial Intelligence

Rectificarea este construită cu menținerea țintei de deficit cash de 6,2% din PIB. Alocările suplimentare sunt corelate cu reducerea sumelor estimate că nu vor fi utilizate în acest an și cu actualizarea prognozei de venituri pe baza încasărilor efective. Proiectul are la bază concluziile Raportului privind situația economică și bugetară pe primul semestru și execuția bugetului general consolidat pe primele nouă luni ale anului 2026, încheiată cu un deficit de 3,81% din PIB, față de 5,31% din PIB în aceeași perioadă a anului 2025.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont