Cui folosește festivalul național de dezinformări și manipulări
Pe fondul crizei politice declanșată de demiterea Guvernului Bolojan și al neînțelegerilor dintre partidele parlamentare privind formarea unui nou executiv,
Pe fondul crizei politice declanșată de demiterea Guvernului Bolojan și al neînțelegerilor dintre partidele parlamentare privind formarea unui nou executiv,
Guvernul a aprobat în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, suplimentarea cu 94,3 milioane de lei a bugetului schemei de sprijin pentru motorina utilizată în agricultură, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.
Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, a fost primit joi, 30 iulie, de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni și, ulterior, de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, la Palatul Victoria. Șeful Executivului de la Chișinău se află la București în prima sa deplasare externă de la preluarea mandatului.
Dorin Mateuț (60 de ani) va reveni în fotbal în „Ștefan cel Mare”, locul în care s-a consacrat. Legenda clubului va face parte din organigrama Clubului Sportiv Dinamo București.
Fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, consideră că unul dintre factorii care au condus la demiterea sa a fost rezistența față de reformele din minister, în special schimbările din domeniul achizițiilor și licitațiilor, care au afectat interesele multor persoane și companii.
Aflat pe banca lui Newcastle din 2021, Eddie Howe a decis să plece de la club înaintea startului noului sezon. Tehnicianul englez de 48 de ani a părăsit „Coțofenele”.
Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat joi dimineață că apărarea antiaeriană a Poloniei a trecut printr-o "noapte extrem de dificilă", în contextul atacului aerian rusesc asupra Ucrainei, în timpul căruia un obiect neidentificat a căzut pe un câmp din Polonia.
Festivalul „Serile Filmului Românesc” (SFR) își construiește întreaga arhitectură conceptuală a ediției 2026 în jurul ideii de „Terapie”. Într-o lume din ce în ce mai alertă și mai fragmentată, manifestarea de la Iași își propune să exploreze rolul cathartic al artei cinematografice.
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan afirmă, joi, într-o postare pe Facebook, că PSD a întârziat reformele, a amenințat că le blochează, iar acum încearcă să-și pună medalia la gât, susținând că Parlamentul a făcut ceea ce Guvernul nu a fost în stare să facă.
Averile politicienilor vor fi parțial la controlul marelui public, dar într-un mod criptic, conform noii legi ANI, într-o formă care va da mai puține bătăi de cap celor care vor să nu ofere prea multe explicații despre modul cum le-au crescut veniturile. Joi este dat votul final pe proiectul de lege.
Aproape 50% dintre români cred că în România ar trebui organizate alegeri anticipate, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Avangarde în perioada 22-27 iulie. Cercetarea sociologică apare în contextul în care România nu are un guvern cu puteri depline de 86 de zile, după ce Cabinetul Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură la data de 5 mai.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a lansat joi, 30 iulie, un nou atac la adresa premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că și-a „salvat scaunul” prin înțelegeri netransparente cu liderul AUR, George Simion.
Liderii PSD au ieșit la atac după ce Ilie Bolojan a declarat, în direct la Digi24, că s-a întâlnit de mai multe ori cu George Simion. Sorin Grindeanu susține că premierul interimar „și-a salvat scaunul” prin înțelegeri netrasparente cu liderul AUR, în timp ce Victor Negrescu spune că Simion „girează politica de tăieri” a șefului PNL.
”Nu poți să faci o lege a salarizării într-o lună de zile, este utopic, e o prostie. Nu ai făcut-o până acum, la revedere, e clar că nu avem voința politică să facem reformă în acest sector, dar nu vii cu o lege pe ultima sută de metri, pentru că ea va fi o lege proastă, care va crea mai multe probleme decât va rezolva”. Declarațiile au fost făcute la RFI de fostul premier Florin Cîțu, care critică forma actuală a proiectului de care depind 770 de milioane de euro din PNRR.
Guvernul britanic va investi 8.4 miliarde de lire sterline în programul de dezvoltare a noilor submarine nucleare din clasa Dreadnought, a anunțat premierul Andy Burnham. Inițiativa se încadrează în planul de creștere a cheltuielilor destinate apărării și de consolidare a capacităților de descurajare nucleară, transmite MEDIAFAX .
De la tribuna Parlamentului, miercuri, Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății din partea PSD, atacase la rândul său o fostă ministră a Sănătății din partea USR, pe Ioana Mihăilă.
Aproape jumătate dintre respondeții unui sondaj susțin organizarea de alegeri anticipate, potrivit unui barometru de opinie realizat la nivel național în perioada 22-27 iulie 2026. În ceea ce privește destinația achizițiilor militare finanțate din fonduri europene, 43% dintre respondenți cred că acestea sunt realizate în interesul unor companii sau grupuri de influență.
Bilanţul seismului de 7,1 grade produs marţi în sud-vestul Japoniei a ajuns la 28 de morţi. Anunțul a fost făcut de guvernul japonez. Căutările pentru recuperarea victimelor de sub dărâmături continuă. Regiunea a fost zguduită în continuare de replici.
Greva din sistemul sanitar continuÄ, iar sindicaliÈtii avertizeazÄ cÄ protestele se vor intensifica dacÄ Guvernul nu oferÄ garanÈii scrise cÄ noua Lege a salarizÄrii nu va reduce veniturile angajaÈilor. Ãn timp ce Executivul susÈine cÄ niciun salariu nu va scÄdea Èi acuzÄ existenÈa unei campanii de dezinformare, spitalele publice funcÈioneazÄ Ã®n regim de avarie, fiind asigurate doar urgenÈele.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, îl acuză pe premierul Ilie Bolojan că „și-a salvat scaunul prin înțelegeri netransparente cu «extremistul» George Simion”, după ce președintele PNL a recunoscut că a avut două discuții cu liderul AUR.
Ratingul României va fi menținut, dar agențiile internaționale vor critica situația din țară, spune la RFI fostul premier Florin Cîțu. Agențiile de rating vor decide în perioada următoare dacă retrogradează sau nu România în categoria junk, adică nerecomandată investitorilor. În tot acest timp, liderii fostei coaliții nu se înțeleg în privința legii salarizării în sectorul bugetar și nici în ceea ce privește formarea unui nou Guvern.
Serviciile de urgenÈÄ din Polonia au izolat joi dimineaÈÄ zona din apropierea localitÄÈii Tarnawa-Kolonia, în Voievodatul Lublin, unde a fost descoperit un crater cu un diametru de aproximativ 10 metri. Potrivit pompierilor, în apropierea craterului au fost identificate fragmente ale unui obiect care nu a fost încÄ identificat oficial. Guvernul polonez înclinÄ sÄ creadÄ cÄ este vorba de o rachetÄ ruseascÄ.
Inspectorii de la ANAF și Vamă vor primi premii substanțiale pentru banii pe care îi aduc la buget din controalele și sancțiunile pe care le aplică firmelor, potrivit unei legi adoptate de Parlament, dar contestate de patronii membri ai confederației IMM România.