Miercuri, 19 August 2026

12 articole

Elvețienii vor fi chemați la referendum pentru modificarea neutralității istorice a țării. Ce arată un sondaj - HotNews.ro

Alegătorii elvețieni vor fi chemați la vot luna viitoare pentru într-un referendum care propune o definiție mai strictă a neutralității istorice a țării, care ar împiedica Elveția să impună sancțiuni economice sau să coopereze cu NATO. Un nou sondaj publicat miercuri sugerează că inițiativa va avea un rezultat clar, transmite Reuters .

Ministrul Educației propune amânarea examenelor de admitere la liceu. Raluca Turcan depune o lege cu prorogare de 4 ani

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, susține prorogarea prevederilor legale care permit liceelor să organizeze propriile concursuri de admitere începând din 2027 și spune că există premise pentru ca Parlamentul să proroge termenul de aplicare a acestei măsuri.

Ion Cristoiu: Am trăit s-o văd și pe asta! Liderii USR denunță anularea alegerilor

În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu” , publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție reacția USR după decizia CCR care poate duce la pierderea mandatului de primar al Timișoarei de către Dominic Fritz, comparând-o cu anularea alegerilor prezidențiale din 2024.

Deputatul Nicolae Păun a depus plângeri penale și sesizări la CNCD după partida Rapid-Dinamo / ”Au scandat lozinci ofensatoare și au afișat bannere cu înscrisuri rasiste la adresa minorității rome”

Deputatul Nicolae Păun, reprezentant al minorității rome în Parlament și vicepreședinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, a depus mai multe plângeri în urma derapajelor rasiste înregistrate la meciul dintre Rapid și Dinamo care a avut loc sâmbătă, relatează Mediafax .

Scandal FIFA - Şeful Premier League spune că Infantino a apăsat "butonul de autodistrugere" - Economica.net

Infantino este supus unei presiuni tot mai mari din cauza încercării sale, ulterior abandonate, de a crea o noua companie care să gestioneze drepturile comerciale pentru toate competiţiile FIFA, inclusiv Cupele Mondiale, din care 21% din acţiuni urmau să fie vândute unei companii de investiţii private, scrie Agerpres .

BBC: Fostul ministru ucrainean al Apărării cere alegeri prezidenţiale în timp de război

Fostul ministru ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, a cerut organizarea de alegeri în timp de război. Mulţi consideră demersul cea mai mare provocare la adresa preşedinţiei lui Volodimir Zelenski de la izbucnirea războiului cu Rusia în februarie 2022, informează BBC.

Ministerul Educației taie bursele sociale în vacanțe

Ministerul Educației pregătește o modificare importantă în ceea ce privește bursele sociale acordate elevilor. Un proiect de Hotărâre de Guvern pus în dezbatere publică pe 17 august prevede, în forma actuală, eliminarea plății burselor sociale pe perioada vacanțelor școlare.

Noua Zeelandă interzice procesele climatice contra marilor companii / ”Dacă Parlamentul poate anula un proces aflat în desfășurare, atunci nicio pretenție juridică nu mai este sigură”

Parlamentul Noii Zeelande a adoptat o legislație controversată prin care interzice acțiunile în instanță ce vizează tragerea la răspundere a marilor companii pentru daunele provocate mediului înconjurător, relatează Mediafax .

Lege controversată în Noua Zeelandă. Parlamentul a interzis procesele civile împotriva companiilor care poluează

Amendamentul legislativ a trecut marți seară de ultimul vot din Parlament, cu o majoritate de 67 la 53.

USR îl reconfirmă pe Dominic Fritz în funcţia de preşedinte, după decizia CCR ce priveşte Legea ANI

Comitetul Politic al USR se reuneşte miercuri în şedinţă pentru a acorda un vot de susţinere preşedintelui partidului, Dominic Fritz, după decizia Curţii Constituţionale referitoare la Legea ANI, potrivit unui comunicat de presă transmis de USR.

„Mama mea este postac AUR”. Povestea unui tânăr care și-a descoperit mama într-un grup de partid

Un tânăr a venit acasă în concediu și își găsește mama, sosită special din străinătate pentru a-l vedea, într-un grup de WhatsApp al AUR, unde primea instrucțiuni despre ce să distribuie pe rețelele sociale. Povestea, publicată recent pe Reddit și devenită virală, arată cât de mult a ajuns politica să se strecoare în relațiile de familie. Părinți și copii, frați și surori ajung să se certe din cauza felului în care votează sau a oamenilor pe care îi susțin. Sociologul Antonio Amuza explică pentru „Adevărul” de ce diferențele politice au ajuns să rupă relații apropiate și de ce fenomenul este mai larg decât pare la prima vedere.

„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide

Rectificarea bugetară de vară nu a mai putut avea loc în lunile iulie-august, ca de obicei, pentru că nu avem un guvern cu puteri depline. Deși executivul interimar condus de Ilie Bolojan poate aloca resurse financiare prin Fondul de rezervă al Guvernului pentru a acoperi nevoi urgente, această soluție este limitată și nu poate înlocui o rectificare bugetară propriu-zisă, care să modifice structura bugetului.

Marți, 18 August 2026

12 articole

Criza politică din România e provocată de ilegitimitatea Parlamentului. PSD știe asta și măcelărește Opoziția

Articolul demonstrează că nu există cauzalitate între corelația a două șiruri de numere care, conform unei funcții date, urcă și coboară împreună. Adică, mai simplu, valoarea unui număr de pe șirul doi nu este una anume din cauza valorii unui număr de pe primul șir, deși există o corelație între ele, adică o relație matematică.

Fostul ministru ucrainean al Apărării cere alegeri în timpul războiului și acuză o „criză sistemică de guvernare”

Fedorov și-a transmis mesajul într-o înregistrare video publicată pe YouTube, cerând găsirea unui mecanism legal și sigur care să permită Ucrainei să își reia procesul democratic chiar dacă războiul cu Rusia continuă.

Hidroelectrica, “underweight”. Vindeți! Barclays urcă puternic prețul-țintă, dar menține recomandarea de vânzare, citând riscuri politice și de reglementare. Scenariul pozitiv și cel negativ GRAFIC

Analiștii băncii britanice au majorat cu 17% prețul-țintă pentru Hidroelectrica după publicarea rezultatelor semestriale , până la 140 lei/acțiune, de la 120 lei anterior.

Florin Jianu, preşedintele IMM România: „Vom avea o rată de implementare de maximum 50% din suma alocată pe PNRR”

George Marinescu Ziarul BURSA #Politică / 19 august

LAPAR: Tranzitul cerealelor ucrainene prin ţara noastră trebuie strict monitorizat

I.Ghe. Ziarul BURSA #Politică / 19 august

Adrian Câciu cere repatrierea stocurilor de combustibili

Invitat la emisiunea „Subiectul zilei cu Răzvan Dumitrescu” , deputatul PSD Adrian Câciu a criticat modul în care autoritățile gestionează stocurile de combustibili ale României în contextul conflictului din Orientul Mijlociu. Reprezentantul PSD susține că România are suficiente rezerve ca să acopere necesarul de consum și că acestea trebuie folosite ca să evităm problemele de aprovizionare și eventualele scumpiri.

Legea salarizării încă nu e gata. Liderii PSD, PNL, USR și UDMR, chemați joi la Cotroceni pentru o nouă rundă de negocieri (surse)

Președintele Nicușor Dan îi cheamă din nou la Palatul Cotroceni pe liderii partidelor pentru discuții privind noua Lege a salarizării bugetarilor. O nouă rundă de negocieri este programată joi, au declarat surse oficiale pentru News.ro.

Crin Antonescu: Cum ține USR electoratul captiv cu PSD

Crin Antonescu explică influența pe care o are USR-ul asupra electoratului său. Politicianul susține că „propaganda bolojenistă” este foarte eficientă. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Șoferii și-au făcut deja „coduri” pe Waze, în cazul în care dispar alertele pentru poliție. Titi Aur: „Românul va găsi o soluție”

Posibila limitare a alertelor privind prezența poliției pe aplicațiile de navigație îi face pe șoferii români să caute deja metode alternative de semnalizare. Pe rețelele sociale au apărut discuții despre folosirea unor pictograme care nu au legătură cu poliția, dar care ar putea deveni, între utilizatori, semnale pentru radare sau echipaje de control.

„Excluderea de facto a României din UE”. CTP, dezlănțuit după decizia CCR prin care Fritz poate să nu mai fie primar

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a scris marți, 18 august, pe Facebook, că judecătorii de la Curtea Constituțională se consideră „deasupra Constituției” și crede că o consecință a situației politice și economice „ar trebui să fie excluderea de facto a României din UE”, dar și din Consiliul Europei.

Furt din casele unor politicieni și medici români. Printre victime, rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea, fostul manager ”Victor Babeș” din Timișoara

Printre victime se numără rectorul Universității de Vest din Timișoara, deputatul PNL de Timiș Marilen Pirtea, fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, dar și un alt medic din județul Timiș.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont