„Războiul USR cu integritatea capătă accente penibil-paroxistice”. Radu Marinescu, răspuns pentru USR
Radu Marinescu critică ieșirile publice ale liderilor USR, după aflarea verdictului CCR . Ei au atacat social-democrații pentru amendamentul pe care l-au inițiat împotriva președintelui USR, Dominic Fritz. Fostul ministru al Justiției spune că USR exagerează efectele amendamentului, iar discursul lor „capătă accente penibil-paroxistice”.
47 de aleși, vizați de noua lege ANI. Primari care și-au pierdut deja mandatele după decizii definitive
Curtea Constituțională a decis luni că este constituțional amendamentul susținut de PSD care prevede încetarea mandatului sau funcției persoanelor pentru care există o decizie definitivă privind incompatibilitatea ori conflictul de interese. În timp ce decizia forțează pierderea mandatelor pentru 47 de aleși locali stabiliți în incompatibilitate, cazul primarului din Timișoara, Dominic Fritz, se distinge printr-un detaliu: noul efect asupra mandatului este introdus legislativ după ce situația sa de integritate fusese deja stabilită definitiv de instanță.
Reform UK vrea să elimine ajutoarele sociale pentru străini
Partidul britanic Reform UK, condus de Nigel Farage, intenționează să excludă cetățenii străini, inclusiv pe cei ai Uniunii Europene care locuiesc legal în Regatul Unit, de la accesul la ajutoare sociale dacă va ajunge la guvernare, relatează BBC .
Gândul
•
17 August 2026
•
18:57
Vicepreședintele ANCOM susține că sunt și USR-iști care se bucură că CCR a declarat constituțional "amendamentul Fritz"
Pavel Popescu, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), afirmă, într-o postare pe Facebook , că ar exista USR-iști care se „bucură”, în urma deciziei CCR de azi, care l-ar putea lăsa pe Fritz fără scaunul de primar. Mai mult, acesta susține că, în contextul în care proiectul de lege va fi adoptat de președintele Nicușor Dan, Fritz ar putea rămâne și fără statutul de lider USR, funcție la care râvnesc, din umbră, Diana Buzoianu și Radu Miruță.
Gândul
•
17 August 2026
•
18:56
Victor Ponta anunță un nou partid politic
Victor Ponta anunță înființarea unui nou partid politic. Politicianul susține că, împreună cu alți 18 parlamentari, va crea un proiect pentru a elibera România de USR. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.
Cum și-a redus administrația Trump pretențiile față de Iran, în timp ce Teheranul cere acum nu „ochi pentru ochi”, ci „un cap pentru un ochi” - HotNews.ro
Obiectivele președintelui Trump în războiul declanșat împotriva Iranului au variat de la o lună la alta, însă au devenit gradual din ce în ce mai modeste, pe măsură ce conflictul s-a prelungit. În paralel, Iranul a ajuns să spere că va deveni chiar mai puternic decât era înainte de război, scrie CNN.
De ce contează lipsa de transparență în cazul întâlnirii dintre Bolojan și președinta CCR
Când se face din țânțar armăsar, după cum a declarat luni, 17 august, premierul Bolojan? Când nu ești transparent. Întâlnirea neanunțată dintre premierul Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu, președinta Curții Constituționale a României, a provocat în ultimele zile un val de reacții și a pus din nou în discuție relația dintre politicieni și una dintre cele mai importante instituții ale statului.
Șefa CCR nu ia în calcul demisia după criticile referitoare la întâlnirea cu Bolojan. Ce spune că au discutat: „Fizic n-aveam când să anunț” - HotNews.ro
Președinta Curții Constituționale a României, Simina Tănăsescu, susține nu a discutat cu premierul interimar Ilie Bolojan despre niciunul dintre dosarele aflate pe rolul instituției, ci doar despre o solicitare a CCR pentru a primi „spații adiționale” în care să își desfășoare activitatea.
CCR declară constituțională Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională
Curtea Constituţională a României a respins, luni, sesizarea partidelor AUR şi S.O.S. în legătură cu Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington, la 16 aprilie, transmite Agerpres.
Bursa
•
17 August 2026
•
18:20
Alexandru Muraru: Niciun mandat de ales nu mai este în siguranţă după decizia CCR
Vicepreşedintele PNL Alexandru Muraru a afirmat că hotărârea de luni a Curţii Constituţionale a României privind încetarea mandatelor aleşilor locali periclitează stabilitatea tuturor funcţiilor alese şi a acuzat PSD de intervenţii politice asupra instituţiilor statului, conform unei postări pe reţeaua Facebook.
Raluca Turcan (PNL): PSD și AUR au pus o răfuială politică mai presus de interesul României
Raluca Turcan, deputat PNL, a criticat luni, într-o postare pe rețelele de socializare, amendamentele susținute de PSD și AUR, care au dus la retrimiterea Legii Integrității în Parlament.
Bursa
•
17 August 2026
•
18:15
DPA: Curtea Supremă a Rusiei confirmă excluderea partidului anti-război din alegeri
Curtea Supremă a Rusiei a confirmat luni decizia de a interzice participarea partidului anti-război Iabloko la alegerile parlamentare din septembrie, transmite DPA.
Turcan acuză PSD și AUR de "răfuială politică" după decizia CCR
Deputata PNL Raluca Turcan îi acuză pe PSD și AUR că au transformat legea integrității într-un instrument de „răfuială politică”, după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțională prevederea referitoare la declarațiile de avere și de interese ale persoanelor care au relații asemănătoare celor dintre soți.
Gândul
•
17 August 2026
•
17:58
Moșteanu o plânge pe Lasconi, după ce a trădat-o în USR
Ionuț Moșteanu, fostul ministru al Apărării, a scris pe pagina sa de Facebook că oamenii politici se folosesc de instituțiile statului pentru a scăpa de adversarii politici. Moșteanu a amintit în postarea sa și despre anularea alegerilor din 2024. Acesta susține că situația lui Dominic Fritz este asemănătoare cu cea de atunci când Elena Lasconi a intrat în turul 2, iar Ciolacu nu.
Bursa
•
17 August 2026
•
17:50
CCR: Sesizarea AUR şi SOS România a fost respinsă
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a respins, luni, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Alianţei pentru Unirea Românilor şi Grupului parlamentar SOS România şi a constatat că Legea pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare în domeniul fiscal şi creştere economică) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Washington, la 16 aprilie 2026, este constituţională, transmite news.ro.
Digi24
•
17 August 2026
•
17:40
Grindeanu, despre întâlnirea Bolojan-președinta CCR: „Ridică semne de întrebare. Ar fi bine ca aceste lucruri să fie clarificate”
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu , a declarat luni că faptul că premierul interimar Ilie Bolojan şi preşedinta CCR, Simina Tănăsescu, s-au întâlnit ridică semne de întrebare şi „ar fi foarte bine ca aceste lucruri să fie clarificate”. Totodată, Bolojan, care se află la Oradea, a avut luni prima reacţie în ceea ce priveşte întâlnirea cu Simina Tănăsescu, care a generat un val de reacţii din partea mai multor instituţii ale sistemului judiciar din România.
Gândul
•
17 August 2026
•
17:37
„Amendamentul Fritz” nu este despre Fritz. Alți 50 de primari sau funcționari sunt în aceeași situație și trebuie să renunțe la mandat dacă legea va trece de Parlament și de Nicușor Dan
Dominic Fritz nu mai poate ocupa funcția de primar al Timișoarei, după ce Curtea Constituțională a decis că acesta nu este compatibil cu funcția pe care o deține. USR a lansat o serie de acuzații la adresa CCR și susține că decizia Curții este „un abuz” îndreptat împotriva partidului. Pronunțarea CCR nu îl vizează, în mod special, pe Dominic Fritz, ci pe toți funcționarii și demnitarii care se află în conflict de interese cu funcțiile pe care le dețin. Gândul prezintă câteva exemple de funcționari publici sau aleși vizați de noua lege a integrității.
Bursa
•
17 August 2026
•
17:37
Anadolu: Încetinirea creşterii economice a Japoniei alimentează diviziunile politice dintre Tokyo şi Banca Japoniei
Creşterea economică a Japoniei de 0,3% pe bază trimestrială şi de 1,1% pe bază anuală în al doilea trimestru a fost sub aşteptări, alimentând o diviziune de politici între Banca Japoniei şi Tokyo cu privire la modul de gestionare a inflaţiei în creştere a ţării, transmite Anadolu.
Gândul
•
17 August 2026
•
17:25
Diana Buzoianu compară cazul Fritz cu anularea alegerilor
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a revenit cu o nouă postare pe rețelele sociale după ce Curtea Constituțională a decis că „amendamentul Fritz” este constituțional. Ea compară decizia CCR în cazul liderului USR cu anularea alegerilor din 2024.
„Certitudinea” unui ministru USR, după decizia CCR care îl poate lăsa pe Fritz fără mandatul de primar. „Șocul este mare” - HotNews.ro
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că decizia Curții Constituționale a României (CCR) de a valida amendamentul care îl poate lăsa fără mandatul de primar al Timișoarei pe liderul partidului, Dominic Fritz, a produs un „șoc mare”.
EXCLUSIV Regizorul Florin Șerban, marele câștigător al Festivalului de la Locarno: Filmul meu e despre dispariția spiritului faustian de a vedea lumea, bărbatul care cucerește lumea și împinge granițele mai departe. Eu, tu, generația noastră suntem oamenii ăștia care nu au avut timp de mai nimic
Regizorul Florin Șerban, recent laureat cu premiul Leopardul de Aur la Festivalul Internațional de Film de la Locarno pentru pelicula „Nu e locul tău aici”, a spus într-un interviu exclusiv pentru G4Media că filmul său vorbește despre conflictul dintre un tată dedicat muncii sale, pe lângă care a trecut practic viața de familie, și fiul său.
Gândul
•
17 August 2026
•
17:01
CCR: Ce limite de competență are un Guvern demis
Avocatul Toni Neacșu explică , într-o postare pe rețelele sociale, deciziile luate astăzi de Curtea Constituțională a României. Acesta spune că prin motivarea deciziei privind Strategia biodiveristății, CCR s-a pronunțat pentru prima dată și pe limitele de competență ale Guvernului demis.
Farage vrea să taie ajutoarele sociale pentru străini. Și românii din Marea Britanie ar fi afectați
Partidul britanic antiimigrație Reform UK, condus de extremistul Nigel Farage, vrea ca străinii care locuiesc legal în Marea Britanie să nu mai poată primi o serie de ajutoare sociale. Măsura i-ar viza inclusiv pe românii stabiliți în Regatul Unit, alături de ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene.
Huiduit de localnici, premierul francez anunţă fonduri de 12 milioane de euro pentru sinistraţii afectaţi de incendii
Guvernul de la Paris a anunţat modul în care va ajuta populaţia şi companiile care au avut de suferit din cauza incendiilor devastatoare din sud-vestul Franţei. Autorităţile vor aloca 12 milioane de euro pentru cele două departamente care au avut cel mai mult de suferit, Gironde şi Landes. Premierul Sébastien Lecornu a sosit în satele cele mai afectate, iar localnicii l-au aşteptat îmbrăcaţi în negru în semn de protest şi l-au huiduit. Oamenii i-au reproşat modul în care guvernul a gestionat criza provocată de incendii.