Juventus Torino i-a pus românului contractul în față, iar acesta n-a ezitat să semneze: doi ani, plus alți doi ani opționali!
Juventus Torino își continuă proiectul de dezvoltare a tinerilor din propria academie, iar unul dintre jucătorii care au primit un mare vot de încredere în această perioadă este portarul româno-italian Riccardo Radu. Internațional român U19 a primit o prelungire a contractului pentru următoarele două sezoane, cu opțiune pentru alte două sezoane.
Începe Programul ”Euro 200”, prin care elevii și studenții beneficiază de ajutor financiar pentru achiziționarea de calculatoare
În acest sens, Guvernul a aprobat o hotărâre care aprobă, pentru siguranța derulării, culoarea și seria bonurilor valorice în baza cărora se pot achiziționa echipamentele prevăzute în lege.
Bursa
•
20 August 2026
•
13:12
Reuters: Taiwan propune un nou buget de apărare pentru 2027, pe fondul tensiunilor cu China
Guvernul Taiwanului a propus oficial joi un buget record pentru apărare de 1,12 trilioane de dolari taiwanezi (35 de miliarde de dolari) pentru anul viitor, este o creştere a cheltuielilor alocate apărării cu 18%, pe fondul tensiunilor sporite cu China, care consideră insula guvernată democratic drept teritoriul său, relatează publicaţia Reuters, preluată de Agerpres.
Guvern: Sumă returnată BIRD din avansul necesar pregătirii proiectului "Cartierul pentru justiţie" - Economica.net
Totodată, amendamentele clarifică modul de rambursare a sumei trase din avans şi a dobânzii acumulate, în conformitate cu prevederile Scrisorii de înţelegere şi cu normele privind datoria publică, scrie Agerpres .
Gândul
•
20 August 2026
•
12:53
Guvernul demis tocmai a angajat România la plata a 1,05 miliarde de euro, până în 2041. Observațiile lui Toni Neacșu
Ești de acord cu tăierea burselor sociale pentru elevi de către Guvernul Bolojan?
Miză uriașă de 800.000.000 de euro la Cotroceni: ce se întâmplă în spatele ușilor închise cu Legea Salarizării
Consultările de la Cotroceni pe tema noii legi a salarizării au început. Sunt prezenți fizic toți liderii la discuții, mai puțin Dominic Fritz, care e prezent online, susțin surse pentru Libertatea.
Digi24
•
20 August 2026
•
12:43
Ursula von der Leyen, reacție după incidentul de la Neptun Deep: „O campanie de amenințări din ce în ce mai intensă”
Președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a reacționat joi la incidentul din Marea Neagră, în care o dronă navală a fost distrusă de Armata Română în apropierea platformei Neptun Deep. Șefa CE avertizează asupra intensificării amenințărilor la adresa statelor membre și afirmă că Europa trebuie să fie pregătită să răspundă.
De ce este încă atât de controversată cea mai cunoscută pictoriță din Mexic?
Astăzi vorbim mai mult ca oricând despre autenticitate. Suntem încurajați să ne acceptăm vulnerabilitățile, să nu ne ascundem suferința și să fim noi înșine. Totuși, cât de ușor acceptăm autenticitatea atunci când vine la pachet cu greșeli, contradicții și alegeri pe care nu le aprobăm? Frida Kahlo este unul dintre oamenii care ne obligă să răspundem sincer la această întrebare. Povestea ei nu vorbește doar despre artă, ci și despre limitele empatiei noastre. Cât suntem dispuși să înțelegem înainte să judecăm? Și cât de repede transformăm un om într-un erou sau într-un personaj negativ?
Nazare: România nu trebuie pusă în situaţia de a alege între o reformă salarială nesustenabilă şi investiţiile finanţate prin PNRR - Financial Intelligence
“Îşi permite România să susţină noi angajamente de cheltuieli pe termen lung, fără să transfere nota de plată în viitor? De ce orice diferenţă adăugată celor 8 miliarde lei pe an devine o obligaţie permanentă, transferabilă întregii societăţi şi generaţiilor următoare. Acesta este unghiul principal de analiză al Ministerului Finanţelor în discuţia de azi (joi – n. r.) cu liderii partidelor politice asupra noii Legi a salarizării. Este foarte important să explicăm clar ce înseamnă diferenţa dintre anvelopa suplimentară de aproximativ 8 miliarde de lei şi variantele de anvelope suplimentare discutate în spaţiul public în ultimele zile. Nu vorbim despre bani în plus faţă de cele 8 miliarde agreate prin acord politic – care reprezintă tot o sumă suplimentară la bugetul actual – cheltuiţi o singură dată. Vorbim despre miliarde de lei în plus în fiecare an, adăugate la o cheltuială salarială care, odată introdusă în buget, devine recurentă”, a scris Nazare, pe pagina sa de Facebook.
Dominic Fritz, singurul lider care nu a mers la negocierile de la Cotroceni. Șeful USR participă online la negocierile decisive pentru 770 de milioane de euro
Întâlnirea a început la ora 14:00 și are loc cu doar câteva zile înainte de termenul-limită de 31 august pentru îndeplinirea reformelor asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Postul public de televiziune din Ungaria şi-a reluat programele de ştiri după o pauză de 44 de zile
Televiziunea publică din Ungaria a difuzat joi primul său buletin de ştiri din iulie, punând capăt unei suspendări impuse de noul guvern al lui Peter Magyar, care s-a angajat să restabilească independenţa mass-media publice, relatează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Bursa
•
20 August 2026
•
12:26
AUR propune interzicerea externalizării documentelor strategice ale ministerelor
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament o iniţiativă legislativă care interzice practica externalizării strategiilor naţionale, a planurilor naţionale de acţiune şi a altor documente strategice ce intră în atribuţiile de bază ale ministerelor către firme private sau organizaţii neguvernamentale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
Ce ne spun cu adevărat deciziile CCR din 17-18 august
În douăzeci și patru de ore, aceeași majoritate de cinci judecători ai Curții Constituționale a luat două decizii care sfidează logica juridică, dar confirmă că PSD, un partid în perfuzii din punct de vedere electoral, compensează hemoragia electorală prin colonizarea aparatului de stat.
Guvernul a aprobat distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii pe PNRR revizuit - Economica.net
„Actul normativ aprobă distribuţia bugetului către coordonatorii de reformă şi/sau investiţii, conform ajustărilor de ţinte şi jaloane ale PNRR, aşa cum au fost aprobate prin Decizia de punere în aplicare a Consiliului UE din 5 august 2026, ca urmare a faptului că PNRR nu mai este parţial realizabil din cauza unor circumstanţe obiective”, a precizat Executivul, conform Agerpres .
Președintele Nicușor Dan, față în față cu Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și Kelemen Hunor. Liderul USR, Dominic Fritz, participă online la întâlnirea de la Cotroceni
Președintele Nicușor Dan are, de la ora 14.00, o întâlnire la Palatul Cotroceni, cu Ilie Bolojan (PNL), Sorin Grindeanu (PSD) și Kelemen Hunor (UDMR). Liderul USR, Dominic Fritz, participă online la discuție.
Negrescu, despre Legea Salarizării: Guvernul a trimis la Bruxelles un proiect asupra căruia existau divergențe
„Guvernul a trimis la Bruxelles un proiect asupra căruia existau încă divergențe majore în țară, inclusiv în Guvern, și acum încearcă să prezinte reacția Comisiei drept o problemă imposibil de depășit”, acuză Negrescu.
Primul grafic prezentat de ministrul Finanțelor. Anunță că va susține o nouă lege a salarizării care poate fi finanțată integral fără a pune în pericol consolidarea. A solicitat măsuri compensatorii permanente pentru orice cost suplimentar
De ce este important Premierul Ilie Bolojan tocmai a admis că Guvernul nu a reușit să convingă Comisia Europeană că are bani pentru creșterea salariilor
Digi24
•
20 August 2026
•
12:08
AUR propune interzicerea contractelor pentru strategiile ministerelor cu firme și organizații neguvernamentale: Risipă de bani publici
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege prin care propune interzicerea externalizării către firme private sau organizații neguvernamentale a strategiilor naționale, planurilor naționale de acțiune și a altor documente strategice care intră în atribuțiile ministerelor. Inițiatorii susțin că măsura ar reduce risipa banilor publici și ar readuce elaborarea politicilor publice în responsabilitatea administrației.
Televiziunea publică a Ungariei și-a reluat programele de știri după mai bine de o lună - HotNews.ro
Televiziunea publică din Ungaria a difuzat joi primul său buletin de știri din iulie încoace, punând capăt unei suspendări impuse de noul guvern al lui Peter Magyar, care s-a angajat să restabilească independența mass-media publice, relatează AFP și Agerpres .
Programul de finanțare TechUp România, aprobat de Guvern. Ajutoare de 759 milioane lei pe an pentru firmele care fac cercetare-dezvoltare în AI, agri-tech și alte tehnologii - StartupCafe
Guvernul a aprobat, joi, Programul TechUp România , un nou instrument de finanţare cu o valoare de peste 1 miliard EUR, care urmăreşte transformarea cercetării în producţie şi dezvoltarea tehnologiilor avansate în România, potrivit News.ro.
DECIZIE Bolojan dă voie ″companiei de război″ Carpatica Feroviar să asigure transporturi militare și pe timp de pace în folosul Ministerului Apărării
Carpatica Feroviar a fost înființată d e către Guvernul Ciolacu în 2024.
Guvernul modifică distribuția bugetului PNRR
Guvernul a aprobat modificarea distribuției bugetului aferent reformelor și investițiilor finanțate prin PNRR, în urma revizuirii planului și a ajustării țintelor și jaloanelor. România trebuie să finalizeze implementarea PNRR până la 31 august 2026, transmite MEDIAFAX .
Ciprian Ciucu rămâne sub control judiciar şi cu interdicţia de a părăsi România - Financial Intelligence
Ciucu a fost plasat sub control judiciar de DNA în luna iunie, măsură prelungită recent de procurori cu încă două luni, până pe 15 octombrie.
Nicușor Dan, după distrugerea dronei marine: „Rămânem vigilenți alături de aliații NATO”
Președintele Nicușor Dan i-a felicitat joi, 20 august, pe piloții celor două avioane F-16 care au participat la misiunea de distrugere a dronei marine aflate în apropierea platformei Neptun Deep din Marea Neagră.