Luni, 07 Septembrie 2026

24 articole

Reacția „dramatică” a cancelarului Merz în spatele ușilor închise, după înfrângerea în fața AfD, scursă în presa germană - HotNews.ro

Friedrich Merz a reacționat după succesul partidului Alternativa pentru Germania (AfD) în alegerile din landul Saxonia-Anhalt, într-o discuție în cadrul ședinței comitetului executiv federal al CDU, scursă în presa germană.

O actriță cu 5 nominalizări la Oscar spune că nu mai e dorită la Hollywood din cauza opiniilor ei - HotNews.ro

Susan Sarandon a fost la un moment dat una dintre cele mai mari staruri de la Hollywood, cu nu mai puțin de cinci nominalizări la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Însă trecerea anilor și, spune ea, convingerile sale politice, au făcut ca găsirea unor noi filme de anvergură în care să joace să fie tot mai dificilă, relatează revista People .

Nicușor Dan vrea ca legea salarizării să fie adoptată anul acesta: „Eventual odată cu legea bugetului naţional pe 2027”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, că ar fi foarte sănătos să avem o lege a salarizării în cursul acestui an, eventual o dată cu legea bugetului naţional pe 2027. El a menţionat că sunt multe inechităţi, nu numai în sistemul de învăţământ în ceea ce priveşte salarizarea şi din păcate nu putem să le rezolvăm într-un termen foarte scurt, în această lege a salarizării, fără să afectăm financiar România global.

PNL: Guvernul Bolojan a redus deficitul cu 37% şi a crescut investiţiile cu 15 miliarde de lei în primele 7 luni din 2026

Partidul Naţional Liberal prezintă pe Facebook radiografia economică a guvernării conduse de Ilie Bolojan, arătând că în primele şapte luni din 2026, deficitul bugetar a scăzut cu aproximativ 37%, veniturile au crescut cu 11,2%, în timp ce cheltuielile au crescut cu doar 2,9%, cheltuielile de personal s-au redus cu peste 4 miliarde de lei, investiţiile au crescut cu aproape 15 miliarde de lei, iar plăţile pentru proiectele finanţate prin fonduri europene şi PNRR au crescut cu peste 60%, conform postării.

Dăianu: Legea salarizării a consemnat un impas. Pierderea a 770 milioane de euro nu poate cauza în sine un derapaj - Economica.net

În capitolul de introducere al Raportului pe anul 2025 al Consiliul Fiscal, dat luni publicităţii, Dăianu subliniază că instabilitatea politică se întâlneşte şi în alte ţări din UE, dar numai România are o problemă atât de gravă cu dezechilibrul intern şi cel extern, cu un nivel foarte jos al veniturilor fiscale (inclusiv contribuţii) şi, nu în cele din urmă, cu o lipsă de credibilitate a politicii economice, scrie Agerpres .

Călin Georgescu, mesaj mobilizator pentru electorat

Ce fel de premier vrei să desemneze președintele Nicușor Dan?

Nicuşor Dan, despre tăierea burselor sociale ale elevilor: Pentru moment s-a renunţat la iniţiativă. Tot timpul e dificil să iei o decizie, când ai de împărţit nişte bani care, dacă ar fi cu 20-30% mai mult, ai avea ce să faci cu ei - Financial Intelligence

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, luni, despre tăierea burselor sociale ale elevilor, că pentru moment s-a renunţat la iniţiativă, el menţionând că tot timpul e dificil să iei o decizie, când ai de împărţit nişte bani care, dacă ar fi cu 20-30% mai mult, ai avea ce să faci cu ei, potrivit News.ro.

Anunțul surprinzător al AfD după victoria electorală uriașă din Germania de duminică. Ce urmează - HotNews.ro

Liderul partidului Alternativa pentru Germania (AfD) în Saxonia-Anhalt spune că în rândul creștin-democraților cancelarului Friedrich Merz există înțelegere pentru politicile AfD și speră că va găsi susținere printre aceștia pentru formarea guvernului în landul estic.

AEP încheie consultările pe legea privind transparenţa în publicitatea politică

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a organizat joi, 3 septembrie 2026, în baza Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, o dezbatere publică pe tema proiectului de lege privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) 2024/900 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 martie 2024 privind transparenţa şi vizarea unui public-ţintă în publicitatea politică, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, potrivit unui comunicat de presă emis de AEP.

Nicuşor Dan: Politica e o artă a compromisului care nu compromite. Aceste patru luni sunt un eşec pentru toată lumea

Preşedintele Nicuşor Dan nu a vrut să răspundă, luni, când va face o nouă nominalizare de premier, el arătând că aceste patru luni sunt un „eşec pentru toată lumea”. Şeful statului a mai spus că politica este o artă a compromisului care nu compromite.

Mesaj al fostului șef eMAG, Iulian Stanciu, despre o funcție de prim-ministru

Numele său a fost vehiculat pe scena politică, în interiorul partidelor, ca o posibilă soluție de prim-ministru independent.

Victoria Stoiciu, după ce episcopul Hușilor i-a interzis lui Călin Georgescu acțiuni politice în biserici: „Merită toate felicitările”

Senatoarea Victoria Stoiciu laudă decizia episcopului Hușilor, Ignatie Trif, de a-i interzice lui Călin Georgescu desfășurarea de acțiuni politice în bisericile din eparhie. Reacția vine după vizita de sâmbătă a fostului candidat la prezidențiale în județul Vaslui, Stoiciu susținând că atitudinea episcopului ar trebui urmată și de alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Nicuşor Dan: Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline - un eşec pentru toată lumea - Economica.net

„Am ales să vin pentru că este un exemplu cum reacţionează un colectiv profesoral responsabil faţă de problema pe care comunitatea o are”, a spus Nicuşor Dan. El a precizat că educatorii au reuşit să reducă „semnificativ” abandonul şcolar, în contextul în care mare parte dintre cei mici se confruntau cu situaţii economice grele sau cu faptul că aveau părinţi plecaţi la muncă în străinătate.

SURSE | Președintele Nicușor Dan va desemna un premier în această săptămână, miza e ca votul din Parlament să dat înaintea raportului agenției de rating SP

Președintele Nicușor Dan va face în această săptămână noi consultări oficiale cu partidele politice la Cotroceni și tot în această săptămână va desemna un premier, au declarat pentru G4Media surse politice.

Nicușor Dan a refuzat să răspundă la întrebările despre noul premier, dar a spus că este „un eșec pentru toată lumea”

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni, 7 septembrie, în timpul unei vizite la o școală din comuna Curcani, în județul Călărași, cu ocazia începerii noului an școlar, că cele patru luni care au trecut fără ca România să aibă un Guvern cu puteri depline reprezintă „un eșec pentru toată lumea”.

Nicu Ştefănuţă compară situaţia politică din Germania cu cea din România

Rezultatul obţinut de formaţiunea de extremă dreapta AfD în landul german Saxonia-Anhalt reprezintă un semnal politic relevant şi pentru România, unde partidul AUR beneficiază de o susţinere consistentă în rândul populaţiei, afirmă Nicu Ştefănuţă, vicepreşedintele Parlamentului European, conform unei postări publicate pe reţeaua de socializare Facebook.

Proteste masive în Germania după victoria AfD. Mii de oameni cer interzicerea partidului de extremă dreapta | AUDIO

Victoria-cheie a partidului „Alternativă pentru Germania”, în landul Saxonia-Anhalt, a scos aseară mii de germani în stradă. Cele mai mari manifestații au fost organizate în Berlin și Frankfurt. Protestatarii cer ca partidul de extremă dreapta să fie interzis, de teamă că ar putea impune, printre altele, măsuri de antimigrare și deportare.

PNL şi USR se reunesc luni în faţa plenului Camerei Deputaţilor. Liderii susţin şi declaraţii de presă

Deşi a fost votată în plen zi liberă pentru parlamentari, pentru ca fiecare să poată merge în circumscripţiile pe care le reprezintă, în prima zi de şcoală, cei de la PNL şi USR au anunţat declaraţii comune de presă.

Elon Musk felicită AfD după victoria partidului în Saxonia-Anhalt

Elon Musk a felicitat partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) după victoria obținută duminică în alegerile regionale din landul german Saxonia-Anhalt, scrie Sky News .

USR: Eliminarea supraimpozitării, prioritate în sesiunea de toamnă

USR anunţă pe Facebook că eliminarea supraimpozitării este una dintre cele 5 priorităţi ale partidului în noua sesiune parlamentară, iar deputatul Adrian Echert explică măsura, subliniind că aceasta vizează eliminarea suprataxării contractelor de muncă cu normă parţială, o practică care descurajează angajarea şi afectează în special tinerii şi persoanele care doresc să combine mai multe joburi, conform postării.

Nicuşor Dan: Cele patru luni fără Guvern cu puteri depline - un eşec pentru toată lumea - Financial Intelligence

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni că cele patru luni în care România a fost fără un Guvern cu puteri depline reprezintă „un eşec pentru toată lumea”. Şeful statului a făcut declaraţia în timpul unei vizite la Şcoala Gimnazială nr. 1 din comuna Curcani, judeţul Călăraşi, cu ocazia începerii noului an şcolar.

Cine sunt tinerii care au câștigat un scaun de executiv „în umbra” directorilor Electrica. CEO-ul Alexandru Chiriță dezvăluie, pentru GÂNDUL, de ce schimbă Shadow Volt internshipul clasic

Un scenariu de blackout este proba finală pentru cei 18 tineri ajunși în ultima etapă a competiției Shadow Volt , un program care selectează tinerii care vor lucra, din octombrie, direct în birourile conducerii executive a Electrica. Împărțiți în trei echipe, participanții studiază concentrați situația de criză cu care se confruntă: o furtună de gheață a afectat rețeaua, iar alimentarea cu energie trebuie restabilită cât mai rapid în zonele afectate.

Singurul moment în care Nicușor Dan a vorbit despre politică la Curcani. „Un eșec pentru toată lumea” - HotNews.ro

Președintele Nicușor Dan, aflat luni la școala gimnazială din Curcani, cu ocazia începerii anului școlar, a refuzat să răspundă la întrebările jurnaliștilor în afara educației. A fost însă o întrebare care l-a făcut pe șeful statului să facă referire la cele patru luni cu Guvern interimar.

Sondaj: Cititorii îi cer lui Nicușor Dan premier politic

Gândul i-a întrebat pe cititorii săi ce fel de premier ar dori să desemneze președintele Nicușor Dan pentru România, în contextul în care s-au împlinit 125 de zile de la demiterea lui Ilie Bolojan, iar țara este ancorată într-o criză politică.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont