Sondaj INSCOP: AUR conduce detașat în intenția de vot pentru alegerile parlamentare. PSD și PNL, la distanță
Datele au fost culese în perioada 1-7 septembrie 2026, iar cercetarea face parte din ediția a XIV-a a Barometrului Informat.ro – INSCOP Research. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.100 de persoane, reprezentativ pentru populația adultă neinstituționalizată a României. Eroarea maximă admisă este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
#Seria LCV Renault pentru afacerea ta. Paul Turcanu, director executiv MTM Techno Group, unul dintre cei mai mari carosieri Renault din România: „Dezvoltăm propriile soluții, facem integrarea pe vehicul” FOTO
Aproape două decenii de experiență în carosarea vehiculelor comerciale și peste 10 ani de când este lider al pieței, asta înseamnă MTM TECHNO GROUP din Brașov. Paul Turcanu, unul dintre fondatorii afacerii, ne spune cum a ajuns să caroseze autoutilitare și de ce a ales Renault pentru a crea cele mai bune vehicule comerciale de pe piață.
AUR e la 40%. PSD și PNL nu au nici împreună atât - sondaj INSCOP, după 4 luni de criză
AUR conduce detașat în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, cu aproape 40% din voturi, potrivit celui mai recent Barometru INSCOP Research. PSD și PNL ocupă următoarele poziții, la mică distanță unul de celălalt, în timp ce USR este la 9%. SOS şi POT nu ar mai intra în Parlament. Şi nici SENS nu trece pragul.
HotNews
•
10 Septembrie 2026
•
10:36
Decizie istorică a Islandei, care iese din clubul ultimelor 3 țări din lume ce practică o activitate economică controversată - HotNews.ro
Guvernul Islandei va înainta în februarie un proiect de lege pentru interzicerea vânătorii de balene, o măsură care ar lăsa Norvegia și Japonia drept singurele două țări din lume care continuă aceată activitate economică controversată, transmite Reuters .
Comisara europeană Hadja Lahbib vizitează România și R. Moldova pentru a promova pregătirea, solidaritatea și egalitatea
Comisara europeană pentru egalitate și pentru pregătirea și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, vizitează România și Republica Moldova joi și vineri, pentru discuții privind solidaritatea, pregătirea în fața situațiilor de criză și promovarea egalității în Europa.
Pricopie propune un Guvern tehnocrat susținut de PSD și PNL. De ce exclude o alianță cu AUR: „Nu are capacitatea de a scoate România din criză”
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, susține că formarea unui nou guvern depinde de ajungerea la un acord între PSD și PNL. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, acesta avertizează că România a pierdut deja patru luni în negocieri și că perioada de incertitudine s-ar putea prelungi cu încă „câteva săptămâni”.
Digi24
•
10 Septembrie 2026
•
10:19
AUR, pe primul loc în intenția de vot la parlamentare. Ce schimbare apare pe a doua poziție și ce procente au PSD, PNL și USR (sondaj)
AUR conduce în preferințele electoratului pentru alegerile parlamentare, cu 39,7%, în timp ce PSD și PNL își dispută din nou locurile imediat următoare. Față de un alt sondaj realizat în mai, când PNL trecea pentru prima dată în ultimii șase ani înaintea PSD și ocupa locul doi, clasamentul s-a inversat: social-democrații au revenit pe poziția secundă, potrivit ultimei ediții a Barometrului INSCOP Research .
AUR se apropie de 40% în cel mai nou sondaj. Formațiunea lui George Simion, aproape cât PSD, PNL și USR la un loc
AUR conduce detașat în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, potrivit celui mai recent sondaj realizat de INSCOP Research. Formațiunea condusă de George Simion este creditată cu 39,7% din intențiile de vot, în timp ce PSD, PNL și USR cumulează 44%, arată ediția din septembrie a Barometrului Informat.ro-INSCOP Research.
G4Media
•
10 Septembrie 2026
•
10:09
USR cere demisia lui Marian Artimon din funcția de consilier general PSD după declarațiile despre femei
USR București cere demisia lui Marian Artimon din Consiliul General al Municipiului București (CGMB) și solicită PSD să îi retragă sprijinul politic, după ce liderul sindical de la metrou a declarat că sunt „cam multe femei care conduc” și iau decizii în prezent. Diana Buzoianu, ministra Mediului, anunță că va sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) în legătură cu afirmațiile consilierului general PSD.
Claudiu Manda, la „Interviurile Adevărul”, de la ora 13:00. Există o înțelegere între PSD și Nicușor Dan?
Ce s-a negociat la Cotroceni și ce șanse are România să aibă un nou guvern susținut de PSD și UDMR? Claudiu Manda, unul dintre oamenii-cheie ai PSD, vine joi, 10 septembrie, la „Interviurile Adevărul”, de la ora 13:00, pentru a vorbi despre negocierile pentru formarea noului Executiv și despre relația social-democraților cu președintele Nicușor Dan.
Sondaj INSCOP: AUR conduce în preferințele pentru alegerile parlamentare. PSD revine pe locul doi | AUDIO
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin
Gândul
•
10 Septembrie 2026
•
10:00
Coarnă: Creditorii internaționali îl țin pe Bolojan la guvern
Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitescu”, deputatul independent Dumitru Coarnă, a acuzat că creditorii internaționali dictează desemnarea premierului României și susțin menținerea în funcție a actualului șef, Ilie Bolojan. Parlamentarul afirmă că blocajul din Parlamentul României este regizat special pentru a împiedica formarea unei noi majorități guvernamentale și pentru a conserva poziția premierului demis, care beneficiază de sprijin financiar extern și de susținere din Germania. Emisiunea completă poate fi urmărită aici .
Sondaj INSCOP: AUR la 40%. SENS urcă la 4,8%, la un pas de pragul parlamentar. Scorurile PSD, PNL și USR
Potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, dacă alegerile parlamentare ar avea loc duminica viitoare, AUR ar obține 39,7% dintre opțiunile respondenților care au indicat un partid. În rândul alegătorilor mobilizați, care spun că vor veni sigur la vot, scorul formațiunii crește ușor, la 40,2%.
Sondaj INSCOP: AUR ajunge la aproape 40% din intențiile de vot, cât PSD, PNL și USR la un loc; Liberalii pierd patru puncte față de luna mai - Financial Intelligence
AUR conduce detașat în intențiile de vot pentru alegerile parlamentare, cu 39,7%, fiind urmat de PSD, cu 18,7%, PNL, cu 16,3%, și USR, cu 9%, potrivit Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, ediția din septembrie 2026. AUR ajunge astfel aproape cât următoarele trei partide clasate la un loc, care însumează 44%. În rândul respondenților care declară că merg sigur la vot, AUR trece de pragul de 40%.
G4Media
•
10 Septembrie 2026
•
09:54
Mircea Fechet (PNL): Suntem pregătiți pentru anticipate, opoziție sau guvernare / „PNL nu ține cu dinții de putere”
PNL nu exclude varianta alegerilor anticipate în contextul actualei crize politice, a declarat deputatul liberal Mircea Fechet, la RFI. El susține că, dacă partidele nu vor reuși să ajungă la un compromis pentru formarea unui nou Guvern, soluția ar putea fi revenirea în fața alegătorilor, relatează Mediafax .
G4Media
•
10 Septembrie 2026
•
09:48
SONDAJ INSCOP: Partidul extremist AUR aproape la 40% în preferințele electoratului / PSD, PNL și USR abia adună împreună puțin peste acest prag
Partidul extremist AUR își menține poziția în preferințele electoratului, cu aproape 40% din opțiuni, în timp ce PSD, PNL și USR abia adună împreună puțin peste acest prag, potrivit barometrului Informat.ro – INSCOP Research (ediția a XIV-a).
G4Media
•
10 Septembrie 2026
•
09:47
Cum alimentează „Made in Israel” securitatea europeană (Politico)
În ultima zi a lunii august, un grup de oficiali militari greci a sosit la Tel Aviv, condus de generalul-maior Ioannis Bouras, pentru a semna ceea ce urma să devină unul dintre cele mai mari acorduri de export în domeniul apărării din istoria ambelor țări, scrie Politico .
Gândul
•
10 Septembrie 2026
•
09:41
Sondaj INSCOP: AUR rămâne partidul favorit în intenția de vot a românilor la următoarele alegeri. Schimbare pe locul doi al clasamentului. Toate datele celui mai recent sondaj
Partidul AUR rămâne principala opțiune de vot a majorității românilor la următoarele alegeri parlamentare, arată rezultatele celui mai recent sondaj INSCOP , publicate joi, 10 septembrie. Aproape 40% dintre cetățenii cu drept de vot ar pune ștampila pe sigla AUR, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri în România. PSD a trecut pe locului secund, în fața PNL, care, în luna mai, se afla în spatele liderului în intenția de vot.
Fanatik
•
10 Septembrie 2026
•
09:40
Cu Miculescu și Mitriță pe listă, Omonia a transferat o extremă dreapta în ultima zi de mercato din Cipru!
Pentru moment, Florin Tănase va rămâne singurul jucător român de la Omonia Nicosia. Liderul din Cipru i-a avut pe lista de transferuri pe David Miculescu (FCSB) și Alexandru Mitriță (Zhejiang FC), dar a ales să-l transfere pe nigerianul David Akintola (30 de ani) de la Hull City, formație din Premier League.
Bursa
•
10 Septembrie 2026
•
09:33
INSCOP: AUR conduce în preferinţele pentru alegerile parlamentare cu aproape 40%, urmat de PSD şi PNL
Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) conduce detaşat în opţiunile de vot ale electoratului pentru alegerile parlamentare, înregistrând un avans de peste 20 de puncte procentuale faţă de principalele partide urmăritoare, PSD şi PNL, potrivit celei de-a XIV-a ediţii a Barometrului INSCOP Research, realizat în perioada 1-7 septembrie 2026 şi citat de News.ro.
FOTO Mutare: Directorul general al Țiriac Imobiliare trece ca director executiv de dezvoltare în România al Speedwell
Numirea vine într-o etapă importantă pentru evoluția SPEEDWELL pe măsură ce compania avansează cu mai multe proiecte complexe în orașe cheie din România, printre care TINO - dezvoltarea mixed-use din Brașov, transformarea fostului complex industrial de textile „1 IUNIE” din Timișoara și CityZen, proiectul mixt de regenerare urbană, dezvoltat pe fosta platformă industrială Griro din București.
HotNews
•
10 Septembrie 2026
•
09:17
SONDAJ INSCOP: AUR rămâne favorit în intenția de vot. Schimbare pe locul 2, după patru luni de criză - HotNews.ro
După patru luni de criză politică, AUR rămâne favorit în intențiile de vot, la distanță de peste 20 de procente de următorul clasat, potrivit ultimului sondaj INSCOP, dat publicității joi. PNL este detronat de pe locul al doilea pe care se clasa în mai, după ce guvernul Bolojan a fost demis.
Exim Banca Românească finanţează Nusco cu 21,4 milioane de euro - Financial Intelligence
“Pentru Exim Banca Românească, susţinerea companiilor cu planuri solide de dezvoltare înseamnă nu doar acces la finanţare, ci şi oferirea unor soluţii eficiente şi competitive, adaptate obiectivelor lor de creştere. Ne concentrăm pe susţinerea investiţiilor cu impact economic şi urban semnificativ, precum cele dezvoltate de Nusco, care contribuie la transformarea oraşelor, stimulează activitatea economică şi creează valoare pe termen lung pentru comunitate”, a declarat Traian Halalai, preşedintele executiv al Exim Banca Românească, citat în comunicat.
Gândul
•
10 Septembrie 2026
•
08:56
Ion Cristoiu: Fatalitatea Anticipatelor. Alianța PNL-USR vrea Întoarcerea la Popor
În cel mai recent jurnal din seria „Pastila lui Cristoiu” , publicistul Ion Cristoiu a adus în discuție alianța PNL-USR și posibilitatea alegerilor anticipate.