Strâmtoarea Ormuz - Coreea de sud anunţă că ar putea să vină cu forţe militare, în regiune, alături de SUA - Economica.net
Preşedintele american Donald Trump şi-a exprimat luna trecută în media sociale frustrarea faţă de refuzul sud-coreenilor de a se implica în războiul împotriva Iranului şi a ordonat reducerea amplorii unor exerciţii militare comune ale Statelor Unite cu Coreea de Sud, scrie Agerpres .
Digi24
•
4 Septembrie 2026
•
06:58
Harta lumii ar putea fi schimbată după un vot ONU. Care este motivul
Adunarea Generală a ONU va vota vineri o rezoluție prin care comunitatea internațională este îndemnată să renunțe oficial, în mod treptat, la tradiționala hartă Mercator a globului, în favoarea uneia care redă mai exact dimensiunea Africii, relatează The Guardian .
Spania amenință să blocheze extinderea UE. Condiția pusă de Madrid înainte ca Muntenegru să poată adera
Spania avertizează că ar putea să nu sprijine primirea unor noi state în Uniunea Europeană dacă limbile catalană, bască și galiciană nu vor deveni mai întâi limbi oficiale ale UE. Mesajul vine într-un moment sensibil pentru procesul de extindere, în condițiile în care Muntenegru este considerat principalul favorit pentru a deveni următorul membru al Uniunii.
G4Media
•
4 Septembrie 2026
•
06:51
Iranul continuă atacurile asupra bazelor americane din Golf
Iranul a continuat să atace obiective militare americane din Golf, în pofida celor șase luni de război și a noilor sancțiuni impuse de administrația Trump, pe care Washingtonul le-a descris drept un „D-Day economic”, relatează The Guardian .
Gândul
•
4 Septembrie 2026
•
06:50
Trump își ridică un arc de triumf uriaș la Washington. Va fi mai înalt decât cel din Paris. Când încep lucrările la noul monument
Lucrările pentru uriașul arc de triumf dorit de Donald Trump la Washington vor începe în următoarele două săptămâni. Monumentul va depăși 76 de metri și va fi considerabil mai înalt decât celebrul Arc de Triumf din Paris.
Pagubele provocate de inundaţiile din Nepal, estimate la 2,56 miliarde de dolari | 20.000 de locuinţe trebuie reconstruite
Inundaţiile devastatoare declanşate săptămâna trecută de prăbuşirea unui gheţar au provocat pagube materiale în valoare de cel puţin 2,56 miliarde de dolari în Nepal, a declarat, vineri, pentru Reuters, şeful Agenţiei naţionale de gestionare a dezastrelor. Nepalul va trebui să reconstruiască aproximativ 20.000 de case în zonele devastate de inundaţii, în timp ce echipele de salvare continuă căutările pentru muncitorii blocaţi în tuneluri aferente unor proiecte hidroenergetice, iar mii de persoane rămân dispărute în urma dezastrului.
Ursula von der Leyen se pregătește să anunțe un ajutor financiar de 200 de milioane de euro pentru Groenlanda
După victoria la referendum a celor care se opun aderării Islandei, Uniunea Europeană vrea să demonstreze că rămâne o prezență puternică în Atlanticul de Nord. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, intenționează să viziteze Groenlanda în acest weekend, potrivit Le Figaro .
Tensiuni la Pentagon - Trump numeşte un înlocuitor pentru secretarul Armatei Terestre a SUA - Economica.net
Trump a anunţat pe reţeaua sa Truth Social că l-a ales pe unul dintre adjuncţii lui Dan Driscoll, Adam Telle, care a petrecut mulţi ani lucrând alături de parlamentari republicani în Congres, scrie Agerpres .
HotNews
•
4 Septembrie 2026
•
06:18
VIDEO Doi oameni scoși în viață dintr-un tunel, la nouă zile după dezastrul din Nepal. Salvatorii au auzit voci de sub pământ - HotNews.ro
Operațiunea de salvare continuă în Nepal: 900 de muncitori sunt dați dispăruți în cadrul a 12 proiecte hidroenergetice situate la altitudine mare în Himalaya, aproximativ 500 dintre aceștia fiind considerați blocați în tuneluri, spun autoritățile citate de Reuters.
Iranul începe să se sufoce după șase luni de război. Dar SUA nu știu când se termină conflictul pe care refuză să-l numească „război”
Războiul dintre Statele Unite și Iran intră, după șase luni de conflict, într-o etapă care ar putea fi decisivă. Washingtonul încearcă să obțină prin presiune economică ceea ce bombardamentele nu au reușit până acum: concesii din partea Teheranului. Iranul rezistă, dar spațiul său de manevră se îngustează rapid, în timp ce confruntarea militară a reizbucnit și riscul unei noi escaladări rămâne ridicat.
Elon Musk investește peste 800.000 de dolari în curse stânse pentru alegerile legislative din SUA
Banii au fost utilizați în principal pentru materiale de campanie și acțiuni de mobilizare a alegătorilor.
Digi24
•
4 Septembrie 2026
•
05:57
JD Vance afirmă că disputa cu Iranul nu este un „război”
Vicepreşedintele american JD Vance a respins, joi, utilizarea termenului „război” pentru a descrie confruntările dintre SUA şi Iran și a evitat să anticipeze dacă acest conflict, început în urmă cu şase luni, se va încheia până la alegerile parţiale din noiembrie, scrutin în care republicanii încearcă să-şi păstreze majorităţile fragile din Congres.
SEC propune eliminarea regulii care interzice consultanților de investiții care au făcut donații politice să ofere servicii fondurilor publice de pensii din SUA - Financial Intelligence
Consultanților de investiții nu le-ar mai fi interzis să ofere servicii fondurilor publice de pensii în cazul în care au făcut recent donații politice către oficiali aleși la nivel statal sau local, potrivit unei propuneri prezentate joi de Securities and Exchange Commission (SEC) din SUA, scrie Bloomberg, potrivit Yahoo Finance.
Digi24
•
4 Septembrie 2026
•
05:47
Suspiciune de sabotaj la o stație electrică din Germania. Acțiunea a fost revendicată
Poliția germană suspectează un nou act de sabotaj, în urma descoperirii unui obiect suspect la o substație electrică din Dormagen, între Köln și Düsseldorf, scrie focus.de . Anchetatorii au primit o scrisoare de revendicare în care sunt menționate și alte cazuri suspecte – deja cunoscute publicului – din Renania de Nord-Westfalia și Brandenburg, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Köln pentru agenția de presă germană dpa.
HotNews
•
4 Septembrie 2026
•
05:47
Record în lumea medicală: Un rinichi de porc modificat genetic l-a ținut în viață nouă luni - HotNews.ro
Organul i-a permis lui Tim Andrews să nu mai facă dializă și a fost o soluție temporară în așteptarea unui transplant de la un donator uman în SUA, scriu The Guardian și BBC . Rinichiul a funcționat timp de 271 de zile, stabilind un record, potrivit medicilor americani.
România devine rută-cheie pentru combustibilul Ucrainei. Kievul anunță acorduri pentru transporturi pe Dunăre și calea ferată
Ucraina vrea să extindă transporturile de combustibil pe calea ferată și pe Dunăre prin România, pentru a-și proteja aprovizionarea în condițiile în care Rusia continuă să lovească infrastructura logistică și energetică.
Bursa
•
4 Septembrie 2026
•
05:36
AFP: Javier Milei anunţă înăsprirea poziţiei în legătură cu Insulele Falkland
S.C. Internaţional / 4 septembrie, 07:36
Ucraina și Polonia vor o candidatură comună pentru găzduirea unei ediții viitoare a Cupei Mondiale FIFA
Ucraina și Polonia analizează posibilitatea unei candidaturi comune pentru a găzdui o ediție viitoare a celui mai mare eveniment sportiv: Cupa Mondială FIFA.
Gândul
•
4 Septembrie 2026
•
05:34
Război în Ucraina, ziua 1.653. Zelenski îi așteaptă la Kiev, „în zilele următoare”, pe emisarii lui Trump
Războiul din Ucraina a intrat vineri, 4 septembrie 2026, în a 1653-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.
G4Media
•
4 Septembrie 2026
•
05:33
Rețeaua electrică europeană, în fața amenințărilor de sabotaj și a atacurilor cibernetice. Analiză Le Monde
Analiză LE MONDE (Franța), via Rador : Într-un context de intensificare a conflictului cu Rusia, riscul unei pene majore de curent în Europa este luat în serios. Franța intenționează să organizeze un exercițiu de simulare a unei situații de criză în 2027
JD Vance: Situaţia din Iran „nu este un război”; tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a revenit „aproape” la normal - Financial Intelligence
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi, într-o conferinţă de presă la Casa Albă, că situaţia din Iran „nu este un război”, în contextul nemulţumirilor manifestate de alegătorii americani înaintea unor importante alegeri legislative. El a afirmat, de asemenea, că tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz a revenit „aproape” la normal, relatează AFP, potrivit Agerpres.
SUA: La Washington urmează să înceapă construcţia arcului de triumf dorit de Trump - Financial Intelligence
Lucrările pentru construirea monumentalului arc de triumf dorit de preşedintele american Donald Trump la Washington vor începe „în următoarele două săptămâni”, a anunţat joi un ministru american, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Bursa
•
4 Septembrie 2026
•
05:26
CNBC: China acuză ţările G20 că promovează protecţionismul în ceea ce priveşte dependenţa de exporturi
S.C. Internaţional / 4 septembrie, 07:26
Bursa
•
4 Septembrie 2026
•
05:26
Nicuşor Dan primeşte scrisorile de acreditare a 17 ambasadori străini
Preşedintele Nicuşor Dan va primi vineri, la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, un număr de 17 ambasadori străini agreaţi, printre care noii ambasadori ai Canadei - Kevin Rex, Serbiei - Dragan Simeunovic şi Regatului Danemarcei - Stig Paolo Piras, potrivit Administraţiei Prezidenţiale, citate de Agerpres.