Suedia: Ulf Kristersson, prim-ministrul conservator în exerciţiu, va încerca să formeze un nou guvern - Financial Intelligence
Ulf Kristersson, prim-ministrul conservator în exerciţiu al Suediei, a acceptat marţi să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depăşească impasul actual, la mai mult de şapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Trump își face bilanțul la jumătatea mandatului. „Acum doi ani ne aflam într-o situație catastrofală” - HotNews.ro
Preşedintele american Donald Trump şi-a apărat bilanţul, marţi, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secţii de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Bursa
•
3 Noiembrie 2026
•
16:35
Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să participe la negocieri de pace serioase cu Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marţi că Rusia nu pare dispusă, deocamdată, să se angajeze în negocieri serioase pentru încheierea războiului din Ucraina, înaintea unei noi runde de discuţii între reprezentanţii Rusiei, Ucrainei şi Statelor Unite, programată pentru 10 şi 11 noiembrie, la Abu Dhabi, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres.
Bursa
•
3 Noiembrie 2026
•
16:34
CNN: Gardă Naţională, activată în mai multe state pentru sprijin cibernetic la alegerile din SUA, dar fără desfăşurare la secţiile de votare
Mai multe state au activat membri ai Gărzii Naţionale pentru a oferi sprijin în domeniul securităţii cibernetice sau pentru a îndeplini alte sarcini în sprijinul alegerilor intermediare din 2026, la solicitarea conducerii statale, iar Biroul Gărzii Naţionale a reiterat că nu sunt trimise forţe federale la secţiile de votare. „Guvernatorii îşi comandă forţele Gărzii Naţionale în serviciu activ de stat şi le pot angaja după cum consideră necesar conform legii statale”, a declarat un purtător de cuvânt al Gărzii Naţionale pentru CNN, adăugând: „Forţa comună nu are planuri să trimită personal militar federal sau membri federalizaţi ai Gărzii Naţionale la secţiile de votare în timpul alegerilor din 2026”.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
16:33
Friedrich Merz spune că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marţi că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuţii între Rusia, Ucraina şi Statele Unite care va avea loc pe 10 şi 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP şi Reuters.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
16:31
Trump spune că SUA vor înceta finanţarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârşitul anului
Preşedintele american Donald Trump a declarat marţi că a încheiat o înţelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanţarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
16:30
Prima reacție a Rusiei după afirmația jurnalistului Tucker Carlson că SUA vor ataca nuclear Iranul
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat, marţi, că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, aşa cum a susţinut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Cât ne costă statul care nu funcționează?
De mai bine de un an, românilor li se cere să strângă cureaua: TVA mai mare, impozite mai mari, prețuri care cresc mai repede decât oriunde în Uniunea Europeană. În tot acest timp, statul român pare să fi încetat să mai funcționeze.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
16:24
Românul care întoarce toate privirile din New York de la volanul Daciei 1300, despre alegerile din SUA: „Îmi doresc stabilitate”
O Dacie 1300 atrage privirile pe străzile din New York. La volan se află un român stabilit în Statele Unite încă din anul 2003. Jurnalista Digi24 Isabella Neagu a vorbit cu el despre alegerile din SUA și așteptările oamenilor.
Rusia ar putea scoate Ucraina de la Campionatul Mondial! Scenariul incredibil după hotărârea tribunalului sportiv
Ucraina riscă să piardă locul la Campionatul Mondial de hochei pe gheață din 2027, după o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) favorabilă Rusiei.
Alegeri SUA. Un profesor român din America, despre „o lecție de învățat” pentru judecătorii români: când îi protejează pe cetățeni, judecătorii sunt puternici. Altfel, nu - HotNews.ro
Reacția unor magistrați din SUA la adresa administrației Trump arată că există bariere protectoare pe care puterea judecătorească le poate construi pentru a-i proteja pe cetățeni când conducerea statului abuzează, iar aceasta poate fi o lecție pentru România, explică într-un interviu pentru publicul HotNews, cu ocazia alegerilor de marți din SUA, Aurelian Crăiuțu, profesor de științe politice la Universitatea Indiana (Bloomington).
Birourile de votare deschise: Donald Trump anunţă că va înceta să acorde un ajutor militar anual Israelului
În Statele Unite au loc alegeri la mijlocul mandatului prezidential. Americanii votează pentru a reînnoi Camera Reprezentanţilor, o parte din Senat precum şi o majoritate a posturilor de guvernatori. Aceste alegeri sunt importante deoarece ele vor determina marja de manevră a preşedintelui Donald Trump pentru următorii doi ani din acest al doilea mandat. Constituţional vorbind, el nu va mai putea să se prezinte în alegerile din 2028. La scurt timp dupa ce s-au deschis sectiile de vot, Donald Trump anunța că Statele Unite vor înceta, la sfârsitul acestui an, să mai acorde Israelului un ajutor militar anual în valoare de 3,8 miliarde de dolari. Cu ce s-ar putea schimba politica externă dusă de actualul locatar de la Casa Albă după aceste alegeri de la mijlocul mandatului? RFI a stat de vorbă cu o specialistă în politica americană.
Românii, ținta discursului extremei drepte din Germania| Ce răspuns ar trebui să dea Bucureștiul? (interviu)
Lidera partidului german de extremă dreapta AfD (Alternativa pentru Germania) , lansează acuzații la adresa românilor stabiliți în Germania. Într-un mesaj publicat pe pagina sa de X, Alice Weidel susține că aceștia pun o presiune tot mai mare asupra sistemului de asistență socială și cere înăsprirea politicii privind migrația. „Alocații pentru copii, ajutoare sociale, asistență medicală: tot mai mulți migranți din România ne jefuiesc sistemul social”, afirmă lidera AfD. Ea susține că, numai în orașul Magdeburg, cheltuielile au crescut de 20 de ori, ajungând la trei milioane de euro pe an. De ce a devenit comunitatea românească din Germania o țintă a discursului politic al extremei drepte? Politologul Cristian Preda consideră că formațiunile extremiste caută un țap ispășitor, pe fondul dezbaterilor tot mai intense privind fraudele din sistemul de ajutoare sociale gestionat de guvernul federal german.
Melania Trump, mediator între Moscova și Kiev. Relatare de Ana Maria Păcuraru
Melania Trump îi aduce la aceeași masă, la Casa Albă, pe reprezentanții Rusiei și Ucrainei, după armistițiul umanitar negociat în regiunea Herson. Aproape 800 de civili au fost evacuați în urma acordului, însă Kievul acuză Moscova că a profitat de încetarea focului pentru a-și consolida pozițiile militare. Detalii are Ana Maria Păcuraru, corespondent Realitatea Plus la Casa Albă, singura televiziune din România acreditată în Congresul SUA.
Capitala Ucrainei rămâne fără apă. Trei centrale electrice grav avariate și sute de mii de oameni fără curent după ultimele atacuri rusești
Capitala Ucrainei a rămas fără apă potabilă, după ce atacurile rusești de marți au întrerupt alimentarea cu electricitate a principalelor instalații ale companiei Kievvodokanal, care asigură furnizarea apei în Kiev.
Mai multe false alerte cu bombă au perturbat zboruri în Europa
Cel puţin patru zboruri din Europa au fost ţinta unor ameninţări cu bombă marţi, după ce luni a avut loc o ameninţare similară, ceea ce a obligat unele avioane să-şi schimbe ruta şi un aeroport din Polonia să se închidă temporar, însă nu s-au descoperit dispozitive explozive, relatează Reuters, potrivit News.ro.
4 milioane de dolari! Gianni Infantino, implicat într-un nou scandal major
Gianni Infantino (56 de ani) a locuit timp de 3 ani în Statele Unite, la Miami, înainte de Cupa Mondială organizată în America de Nord în vara lui 2026. Conform The New York Times și Le Monde, taxele pe care elvețianul trebuia să le achite în această perioadă, în valoare de aproximativ 4 milioane de dolari (3.6 milioane de euro), ar fi fost plătite de FIFA.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
15:50
Melania Trump, anunț surpriză în ziua alegerilor din SUA. Reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei ar urma să se întâlnească la Casa Albă
Melania Trump a anunțat marți, chiar în ziua alegerilor de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA, că va reuni la Casa Albă reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei, într-un eveniment descris de biroul său drept „un moment extraordinar în istoria americană”. Deocamdată, nu au fost oferite detalii despre participanți sau despre scopul întâlnirii.
„Surpriză” și „lovitură grea”: Primele reacții din Israel după ce SUA au anunțat că îi vor tăia ajutorul militar - HotNews.ro
Oficiali din cadrul Ministerului Finanțelor al Israelului au fost primii care au comentat decizia Casei Albe de a tăia asistența militară pentru statul israelian, declarând că au fost luați prin surprindere de anunțul președintelui american Donald Trump potrivit căruia ajutorul va înceta până la sfârșitul anului, relatează Times of Israel .
Donald Tusk acuză Rusia că încearcă să destabilizeze Polonia pe fondul conflictului dintre guvern și președinte: „Cu toții cunoaştem metoda rusă”
Premierul polonez Donald Tusk a acuzat marți Rusia că încearcă să alimenteze instabilitatea în Polonia, profitând de conflictul dintre guvern și președintele Karol Nawrocki privind Tribunalul Constituțional.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
15:27
Polonia a dejucat o posibilă provocare la frontiera cu enclava rusă Kaliningrad, anunţă premierul polonez Donald Tusk
Premierul polonez Donald Tusk a anunţat că Polonia a dejucat, luni noaptea, o posibilă provocare la frontiera Poloniei cu enclava rusă Kaliningrad, fără să precizeze natura incidentului şi nici intenţiile din spatele acestuia, relatează AFP.
Alertă la granița NATO cu Rusia. Polonia a mobilizat forțe speciale după informații despre o posibilă incursiune armată
Polonia a declanșat o operațiune specială la frontiera cu regiunea rusă Kaliningrad, după avertismente privind posibile acte de sabotaj și incursiuni ale unor persoane înarmate. Donald Tusk susține că o provocare a fost dejucată în timpul nopții.
Digi24
•
3 Noiembrie 2026
•
15:22
„Gata pe azi”. Un șofer de ambulanță s-a rătăcit în drum spre spital, și-a abandonat pacientul și a luat un taxi spre casă
Un șofer de ambulanță din Ohio a abandonat un pacient pe care îl transporta la spital după ce s-a rătăcit pe drum. El a abandonat ambulanța cu tot cu pacient, a chemat un Uber și a plecat acasă, relatează The Guardian .
Alegeri SUA. „Orice se va întâmpla în 3 noiembrie, Trump nu va mai avea aceeași influență”. Ce urmează după scrutinul din America și ce efecte pot fi în România - HotNews.ro
După alegerile americane din din 3 noiembrie de la jumătatea mandatului prezidențial, discuția se va muta spre viitorul post-Trump al Partidului Republican, doar că MAGA nu a găsit încă și nu își va găsi foarte ușor un înlocuitor, consideră profesorul Cristian Pîrvulescu. Într-un interviu pentru publicul HotNews, el vorbește și despre „marea problemă” a Partidului Democrat, care poate fi tranșată la urne.