Vineri, 09 Octombrie 2026

24 articole

SUA impun sancțiunii Curții Penale Internaționale, la câteva ore după ce Navi Pillay, fostă judecătoare a CPI, a primit Premiul Nobel pentru Pace - HotNews.ro

Statele Unite au anunţat vineri că impun sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), la câteva ore după ce jurista sud-africană Navi Pillay a primit Premiul Nobel pentru Pace, în special pentru activitatea sa în cadrul instituţiei .

Administraţia Prezidenţială: România va susţine adoptarea unui buget european ambiţios - Financial Intelligence

”În pregătirea reuniunii Consiliului European din 15 – 16 octombrie, la care una dintre temele principale de discuţie va fi viitorul Cadru Financiar Multianual al Uniunii Europene, preşedintele României, Nicuşor Dan, a organizat, vineri, o şedinţă de lucru, cu participarea unor membri ai Guvernului, a experţilor tehnici ai ministerelor şi a Reprezentantului permanent al României pe lângă Uniunea Europeană”, informează Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Al Jazeera: ONU prelungeşte embargoul asupra armelor în Darfur, după opoziţia Rusiei şi Chinei

Consiliul de Securitate al ONU a prelungit cu două luni embargoul asupra armelor impus regiunii Darfur din Sudan, dar nu a aprobat propunerea Statelor Unite de extindere a restricţiilor la întregul teritoriu sudanez, după opoziţia Rusiei şi Chinei, relatează Al Jazeera.

Presa din Ucraina: Avionul lui Putin nu ar fi putut ateriza la Moscova din cauza unui atac cu drone / Aeroporturile din Rusia ar fi fost închise timp de mai multe ore

Aeroporturile Vnukovo, Țiukovski și Domodedovo din Moscova au fost închise timp de aproximativ șase-șapte ore în urma unei serii de atacuri cu drone, a relatat pe 9 octombrie agenția independentă rusă Agentstvo. Presa ucraineană relatează că și în prezent este haos pe aeroporturile din Rusia, dezvăluind că mai multe aeronave au stat blocate în aer, inclusiv aeronava în care s-ar fi aflat Vladimir Putin și care trebuia să aterizeze la Moscova.

UE scoate două țări de pe lista paradisurilor fiscale. Cine rămâne pe lista neagră

Uniunea Europeană a decis vineri să elimine Panama și Vietnam de pe lista jurisdicțiilor necooperante în scopuri fiscale, după progresele înregistrate de cele două state în respectarea standardelor internaționale. În urma actualizării, pe lista europeană mai figurează opt țări și teritorii.

Gardienii Revoluției din Iran au atacat un petrolier și amenință că vor lovi nave și în afara Strâmtorii Ormuz

Gardienii Revoluției din Iran (IRGC) au revendicat vineri atacul asupra unui petrolier, care a luat foc în Strâmtoarea Ormuz, și au amenințat că vor urmări și „pedepsi” navele care folosesc rute considerate neautorizate de Teheran, inclusiv în afara strâmtorii. Avertismentul vine în contextul în care agențiile de securitate maritimă au raportat alte două atacuri asupra unor nave comerciale în Golful Persic.

Culoarea părului ar putea explica de ce injecția letală nu a omorât-o pe Christa Pike. Ce spun medicii despre execuția eșuată din SUA

O particularitate genetică asociată părului roșcat ar putea influența felul în care organismul reacționează la anumite medicamente anestezice. Ipoteza a fost adusă în discuție după ce Christa Pike, o deținută în vârstă de 50 de ani din Tennessee, a supraviețuit unei execuții prin injecție letală, deși a primit două doze de pentobarbital, un sedativ puternic.

Şase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor de animale vii şi produse de origine animală româneşti către Libia, anunță ANSVSA

Şase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii şi produse de origine animală către Libia au fost semnate şi parafate în cadrul misiunii de evaluare desfăşurate de o delegaţie oficială libiană în România, a anunţat vineri Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), transmite Agerpres.

Reacția administrației Trump după ce Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace. Washingtonul anunță sancțiuni împotriva CPI, instituție în care judecătoarea sud-africană a lucrat peste cinci ani - Economica.net

Washingtonul justifică aceste sancţiuni prin dorinţa sa „de a apăra suveranitatea americană şi cetăţenii săi împotriva ameninţării reprezentate de Curtea Penala Internaţională”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat al SUA.

Anadolu Ajansi: Putin susţine că peste 90% din comerţul dintre ţările CSI se realizează în monede naţionale

Sursă foto: Facebook/Russian Foreign Ministry, Vladimir Putin

Statele Unite sancționează Curtea Penală Internațională: Fie CPI își încetează amenințările, fie vom pune capăt CPI

Secretarul de stat american Marco Rubio a justificat măsura prin opoziția Washingtonului față de posibilitatea ca instanța internațională să ancheteze sau să urmărească penal cetățeni americani.

Putin, blocat în aer de un atac ucrainean cu drone asupra aeroporturilor din Moscova (WSJ)

Atac cu drone asupra aeroporturilor din Moscova. Delegația rusă condusă de Vladimir Putin ar fi blocată în aer, spun surse citate de jurnaliștii The Wall Street Journal. Peste 350 de zboruri înregistrează întârzieri, iar peste 100 au fost anulate. Canalele rusești de Telegram relatează că sistemele de apărare antiaeriană sunt active în regiunea Moscovei.

Țările baltice cer UE să interzică tranzitul cerealelor rusești prin blocul comunitar

Țările baltice încearcă să oprească transporturile de cereale rusești prin porturile lor, după ce Moscova a intensificat tranzitul ca răspuns la atacurile Ucrainei asupra porturilor sale de la Marea Neagră. Estonia a anunțat săptămâna trecută prima interdicție de acest fel, scrie Reuters .

Reuters: Turcia se îndepărtează de obiectivul aderării la UE din cauza reprimării comunităţii LGBTQ+ şi a limitării libertăţii presei

Turcia se îndepărtează de obiectivul său de aderare la Uniunea Europeană din cauza eforturilor recente de a reprima comunitatea LGBTQ+ şi de a limita libertatea presei, a declarat vineri comisarul UE pentru extindere, potrivit Reuters. Turcia este candidat oficial la UE din 1999, dar aderarea sa este blocată de mult timp din cauza problemelor legate de respectarea drepturilor omului şi regresul democratic, conform aceleiaşi surse.

Eurostat: România, pe primul loc în UE la vacanțele petrecute de cetățeni în propria țară | AUDIO

Când vine vorba de vacanțe, românii par să aibă o destinație preferată, propria țară. România este pe primul loc în Uniunea Europeană la ponderea călătoriilor făcute în interiorul granițelor. Aproape nouă din zece călătorii ale românilor au avut loc în țară, arată datele Eurostat.

Președintele iranian afirmă că reluarea dialogului cu Statele Unite va avea loc doar în absența „presiunilor și amenințărilor”

Negocierile pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu rămân blocate, dar președintele iranian Massoud Pezeshkian a stabilit vineri condițiile pentru reluarea dialogului cu Washingtonul, transmite MEDIAFAX .

Reacția ONU după anunțul SUA că vor transmite în direct execuția unui om: Este tortură

Difuzarea în direct a uciderii cu plutonul de execuţie a autorului unui atac într-o bază americană, anunţată de Statele Unite, constituie o formă de „tortură”, a denunţat vineri Înaltul Comisariat ONU al Drepturilor Omului (HCDH).

Nicuşor Dan pregăteşte poziţia României pentru negocierile referitoare la bugetul UE 2028-2034

Preşedintele Nicuşor Dan a organizat vineri, 9 octombrie, o şedinţă de lucru cu membri ai Guvernului, experţi tehnici ai ministerelor şi reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană, în pregătirea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026, potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Americanii de 75 de ani și peste reprezintă cea mai bogată categorie de vârstă din SUA

Susținute de creșterile constante ale pieței bursiere, familiile formate din persoane în vârstă de 75 de ani sau peste sunt acum cele mai bogate din America, în timp ce averea celor mai tinere familii a scăzut în ultimii trei ani, se arată într-un raport guvernamental publicat vineri, transmite MEDIAFAX .

UE a ajuns la un acord cu China pentru a „modera” vânzările de maşini electrice hibride

China şi Uniunea Europeană au ajuns la o „înţelegere” în legătură cu vânzarea de vehicule hibride, după două zile de discuţii la Beijing în cadrul cărora Uniunea Europeană a încercat să-şi reducă deficitul comercial faţă de China, relatează AFP şi Reuters, citate de News.ro.

Rusia folosește tot mai mult inteligența artificială în războiul cu drone. Ucraina încearcă să răspundă cu aceeași tehnologie

Rusia folosește tot mai mult inteligența artificială pentru planificarea atacurilor aeriene asupra orașelor ucrainene, în timp ce unele dintre dronele sale sunt deja echipate cu sisteme de identificare și urmărire automată a țintelor.

Doi ucraineni au fost arestaţi pentru spionaj la Viena. Alţi doi, printre care un jurnalist de investigaţie, reţinuţi şi eliberaţi

Patru ucraineni au fost arestaţi la Viena în cursul acestei săptămâni, sub suspiciunea de spionaj, a confirmat vineri ministrul de interne austriac Gerhard Karner, în marja unei conferinţe de presă.

Fostul parlamentar român, avertisment legat de Unirea României cu Moldova: „Fără Putin nu se face! Să nu uităm de armata rusă din Transnistria”

Fostul parlamentar român Dumitru Dragomir a vorbit despre ipoteza Unirii României cu Moldova după declarațiile Maiei Sandu.

Cel mai discutat subiect în SUA. Soția unui miliardar a apărut lângă Trump, dar internetul a taxat-o dur: „E om?”, „E robot?”, „E extraterestru?”

Cel mai discutat subiect la ora actuală în America nu are legătură cu războaiele, crizele internaționale sau politica economică a administrației Trump. În centrul atenției a ajuns Susan Dell, soția miliardarului Michael Dell, fondatorul companiei Dell Technologies, după o apariție la Casa Albă care a declanșat un val de comentarii și comparații bizare.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont