Franța condamnă atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră și își exprimă solidaritatea cu România și Bulgaria
Franța condamnă atacurile cu drone care au vizat în ultimele zile nave comerciale în Marea Neagră, în largul coastelor României și Bulgariei, și cere instituirea unui moratoriu asupra atacurilor în regiune. Parisul consideră că intensificarea acestor atacuri reprezintă o amenințare la adresa securității Uniunii Europene și a NATO.
Furau din SUA și cumpărau în România case, mașini de lux și bijuterii. Cum acționa rețeau de români destructurată de DIICOT și FBI
Procurorii DIICOT și polițiștii de la Combaterea Criminalității Organizate au efectuat miercuri, 14 octombrie, 42 de percheziții domiciliare în județele Argeș, Vâlcea și Dolj, precum și în municipiul București, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea unor documente vamale falsificate.
Ziua 1694 Toate centralele Kievului, lovite de ruși, 8 regiuni fără curent. Zelenski: Dovada flagrantă a disprețului Rusiei față de SUA. Peste 900 de drone distruse în Rusia
În ziua 1694 de război, armistițiul energetic pe care l-a anunțat Trump se dovedeşte, din nou, o iluzie. Rusia a lovit cu rachete toate cele trei centrale electrice din Kiev și a avariat infrastructura energetică din opt regiuni ale Ucrainei, lăsând sute de mii de oameni fără curent.
Furnizorul auto Valeo cere UE măsuri protecționiste dure: Fabricile europene se închid dacă se acceptă conținut local sub 75% - Economica.net
Christophe Perillat avertizează că reducerea conținutului de componente produse în Uniunea Europeană sub pragul de 75% – mai drastic chiar decât prevede propunerea Industry Accelerator Act – va declanșa un val de restructurări industriale, concretizat prin închiderea unor facilități de producție și pierderi masive de locuri de muncă.
Vlad Petreanu, despre demisia ambasadoarei SUA în Grecia: „Odată cu răsturnarea în șanț a doamnei Guilfoyle, nu dispar și interesele care au animat-o” | AUDIO
Demisia lui Kimberly Guilfoyle din funcția de Ambasador al Statelor Unite în Grecia, după mai multe rapoarte care ar fi arătat mai multe abateri de la lege. Una dintre afirmațiile sale controversate face referire la România. Potrivit The Wall Street Journal, în luna martie, în cadrul unei cine în Atena, aceasta s-ar fi lăudat că Statele Unite pot influența guverne, oferind drept exemplu căderea iminentă a Guvernului Bolojan, ce s-a realizat două luni mai târziu în urma unei moțiuni de cenzură depusă de PSD și AUR. Liderii politici de la București au negat orice influență externă în căderea cabinetului. Subiectul a fost comentat în matinalul Europa FM de jurnalistul Vlad Petreanu.
HotNews
•
14 Octombrie 2026
•
11:02
Zeci de percheziții ale DIICOT, într-un dosar anchetat cu FBI. Furturi și tâlhării în SUA, bani spălați în România cu mașini de lux - HotNews.ro
Polițiștii și procurorii DIICOT Constanța au făcut miercuri 42 de percheziţii în trei județe și în București pentru prinderea membrilor unei grupări conduse de români, acuzaţi de furt, înșelăciune și tâlhărie în SUA. Ancheta s-a desfășurat în colaborare cu FBI, a anunțat Poliția Română.
Comisia Europeană alocă Ucrainei 2,86 miliarde de euro pentru drone, rachete și apărare antiaeriană, în cadrul Împrumutului de sprijin
Comisia Europeană a alocat miercuri Ucrainei 2,86 miliarde de euro pentru achiziția de drone, sisteme de apărare antiaeriană, rachete, radare, echipamente de război electronic și muniție. Banii fac parte din Împrumutul de sprijin pentru Ucraina, în valoare totală de 90 de miliarde de euro.
Gândul
•
14 Octombrie 2026
•
10:59
The Atlantic: Trump încearcă să forțeze Ucraina să capituleze și se aliniază tot mai mult cu Putin
Jurnalista Anne Applebaum, de la publicația americană The Atlantic , a analizat cele mai recente decizii și declarații ale lui Donald Trump privind războiul din Ucraina. În opinia sa, ridicarea sancțiunilor asupra motorinei rusești , amenințările privind oprirea schimbului de informații cu Kievul și criticile la adresa lui Volodimir Zelenski arată că președintele american încearcă să forțeze Ucraina să se predea. Jurnalista susține că aceste decizii slăbesc poziția Kievului și pun sub semnul întrebării angajamentele Statelor Unite față de aliații europeni.
Gândul
•
14 Octombrie 2026
•
10:57
Cel mai mare centru de date din Rusia a fost atacat cu drone ucrainene
Cel mai mare centru de date din Rusia, deținut de cea mai mare bancă și companie de tehnologie din țară, Sberbank, a fost lovit de drone ucrainene, a declarat miercuri un înalt responsabil al companiei , relatează Reuters . Cu toate acestea, atacul nu a perturbat serviciile Sberbank, a mai precizat sursa citată.
G4Media
•
14 Octombrie 2026
•
10:55
Trump ia în calcul suspendarea schimbului de informații cu Ucraina
Președintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite continuă să împărtășească informații cu Ucraina, însă posibilitatea limitării acestui sprijin este discutată în interiorul administrației de la Washington.
ADMINISTRAȚIA TRUMP ȘI PARADOXUL NATO/DE LA „THE GERMANS DOWN” LA „THE EUROPEANS DOWN”? (opinie Col. (rz.) dr. Cătălin BALOG) - Financial Intelligence
Rezumat. O derogare americană privind comercializarea motorinei rusești, la numai trei săptămâni după promulgarea unei legi de înăsprire a sancțiunilor, deschide o întrebare despre raportul dintre interesul național și solidaritatea transatlantică. Confruntarea Trump-Zelenski, întâlnirea de la Anchorage, criza energetică din Strâmtoarea Ormuz și costurile prezente și viitoare ale războiului arată cât de diferit pot fi împărțite decizia, capacitățile și responsabilitățile. Pornind de la formula atribuită lordului Ismay și de la reinterpretarea sa din 2010, articolul examinează dacă Europa își poate transforma resursele economice și militare într-o autonomie strategică susținută instituțional și social, fără a confunda interdependența cu subordonarea sau o posibilă pace cu stabilitatea garantată.
Ce se întâmplă în relațiile dintre Kiev și Washington?
După acordul petrolier dintre Trump și Putin, reacția lui Zelenski la acesta și ratarea așa zisului „armistițiu energetic” , nu este de așteptat ca situația să se liniștească curând. Dimpotrivă, sunt de așteptat noi declarații și acuzații de la Washington la adresa președintelui Ucrainei, care probabil se vor intensifica cel puțin până pe 3 noiembrie, data alegerilor de la jumătatea mandatului, se arată într-o analiză publicată de RFI Ucraina.
Bursa
•
14 Octombrie 2026
•
10:53
CNBC: FMI avertizează că planul lui Bessent bazat pe creşterea economică nu este suficient pentru reducerea datoriei SUA
S.C. Internaţional / 14 octombrie, 12:53
Anne Applebaum: Trump încearcă să forțeze Ucraina să capituleze. Administrația lui e de vânzare
Mesajul lui Donald Trump către Ucraina este acum „clar ca cristalul”: acțiunile sale par să urmărească forțarea Kievului să se predea.
Digi24
•
14 Octombrie 2026
•
10:51
Kremlinul afirmă că guvernul discută problemele companiei Yandex în urma atacurilor ucrainene asupra centrelor sale de date
Kremlinul a declarat marți că guvernul discută problemele cu care se confruntă compania rusă de tehnologie și inteligență artificială Yandex, după ce Ucraina a atacat trei dintre centrele sale de date, relatează Reuters .
Bursa
•
14 Octombrie 2026
•
10:43
Reuters: Meloni spune că acordul SUA-Rusia în privinţa motorinei este „o alegere foarte riscantă”
Z.B. Internaţional / 14 octombrie, 12:43
FOCUS MOLDOVA - Chișinăul își menține ambiția de a deschide în acest an toate cele șase clustere de negociere cu UE
Încă o etapă importantă pentru parcursul european al Republicii Moldova – la Luxembourg au fost deschise marți seara încă două, din cele șase, clustere de negocieri cu UE. Același pas a fost făcut și pentru Ucraina. Invitata ediției de astăzi este vicepremiera pentru Integrare Europeană din Guvernul de la Chișinău, Cristina Gherasimov, care explică, într-un interviu realizat la Luxembourg de Cătălin Volconovici, semnificația deschiderii celor două grupuri de capitole în negocierile cu UE. Chișinăul își menține ambiția de a deschide discuțiile pe toate cele șase clustere încă în acest an.
G4Media
•
14 Octombrie 2026
•
10:34
Dronă intrată în spaţiul naţional la Sulina / Două aeronave F-16 ridicate de la sol / A fost doborâtă în Ucraina
O nouă ţintă aeriană care evolua în proximitatea frontierei cu România a fost detectată miercuri de sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naţionale, aceasta intrând pentru scurt timp în spaţiul aerian naţional, în zona de est a localităţii Sulina, deasupra Mării Negre, transmite Agerpres.
42 de percheziții într-un dosar anchetat de DIICOT în colaborare cu FBI. Mașini și obiecte de lux cumpărate din bani obținuți din infracțiuni comise în SUA
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța, împreună cu polițiști au pus în aplicare 42 de mandate de percheziție domiciliară, în județele Argeș, Vâlcea, Dolj și pe raza municipiului București. Descinderile au avut loc într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale falsificate.
Volodimir Zelenski a dezvăluit cu ce a fost Ucraina amenințată de către Statele Unite
Administrația președintelui Donald Trump a avertizat că ar putea suspenda schimbul de informații secrete cu Ucraina dacă Kievul nu oprește atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski într-un interviu acordat postului NPR.
Bursa
•
14 Octombrie 2026
•
10:28
Anadolu Ajansi: Exporturile Turciei către Uniunea Europeană au crescut în primele nouă luni din 2026
S.C. Internaţional / 14 octombrie, 12:28
Bursa
•
14 Octombrie 2026
•
10:22
Reuters: Zelenski acuză Rusia de "dispreţ" faţă de SUA, după atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina
T.B. Internaţional / 14 octombrie, 12:22
Gândul
•
14 Octombrie 2026
•
10:18
Nicușor Dan, discuție telefonică cu omologul bulgar în urma atacurilor cu drone de marți asupra navelor din Marea Neagră
Președintele României, Nicușor Dan, urmează să aibă, la ora 15:00, o convorbire telefonică cu președinta Bulgariei, Iliana Iotova, pe tema atacurilor asupra navelor din Marea Neagră și asigurării siguranției navigației maritime, potrivit Administrației Prezidențiale .
Ucraina a atacat cu drone cel mai mare centru de date din Rusia, deținut de Sberbank
Atacul din regiunea Saratov, situată pe fluviul Volga, a avut loc după alte trei atacuri lansate în ultima săptămână asupra unor centre de date aparținând grupului tehnologic rus Yandex, scrie Reuters .