Bursa
•
16 Octombrie 2026
•
11:24
Bloomberg: Nicuşor Dan afirmă că România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în pofida presiunilor Moscovei
România şi Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai accentuată încercând să genereze tensiuni în societăţile europene, a declarat preşedintele Nicuşor Dan într-un interviu acordat vineri agenţiei Bloomberg, citat de Agerpres.
Blocaj la Bruxelles privind bugetul UE pentru 2028–2034. Statele membre nu se înțeleg asupra propunerilor Comisiei Europene | AUDIO
Blocaj la Bruxelles privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034. Liderii europeni au negociat timp de 14 ore, la Consiliul European, privind Cadrul Financiar Multianual, care stabilește cum vor fi împărțiți banii europeni în următorii șapte ani, inclusiv fondurile de care beneficiază țara noastră. Țările membre nu se pot pune de acord din cauza opiniilor diferite față de propunerile Comisiei Europene. Este necesar ca liderii europeni să ajungă la un acord cel târziu până în decembrie.
G4Media
•
16 Octombrie 2026
•
11:16
Marea Britanie ia în calcul alinierea la tarifele UE pentru mașinile electrice chinezești
Marea Britanie și Uniunea Europeană trebuie să își coordoneze măsurile pentru a contracara expansiunea Chinei în industria auto, a declarat ministrul britanic al comerțului, Anas Sarwar, într-un semnal că Londra ar putea lua în calcul alinierea la tarifele europene pentru vehiculele electrice chinezești, relatează POLITICO .
Digi24
•
16 Octombrie 2026
•
11:13
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
După patru ani, misterul scos la iveală de apele secate ale Lacului Mead a fost elucidat par țial. Rămășițele unui bărbat au fost descoperite într-un butoi , în timpul perioadei secetoase din 2022. De atunci, anchetatorii din Las Vegas au încercat să afle identitatea bărbatului care fusese împușcat în cap cu zeci de ani în urmă. Acum, i-a fost făcut public numele: Edward Lelburian Jackson. Anchetatorii mai au însă de aflat și cine a fost autorul crimei, relatează The Guardian . Inițial, s-a crezut că este o crimă care avea legături cu crima organizată. Ipoteza, însă nu se susține, spun polițiștii.
Bursa
•
16 Octombrie 2026
•
11:11
MDLPA: Cooperarea transfrontalieră dintre România şi Ucraina prin programul Interreg NEXT va continua şi după anul 2027
A.M. Fonduri Europene / 16 octombrie, 13:11
Bugetul UE, blocat la Bruxelles. Liderii europeni nu se înțeleg cum să împartă 1.620 de miliarde de euro
Liderii Uniunii Europene nu au reușit să ajungă la un acord asupra bugetului pentru perioada 2028–2034, în urma discuțiilor de la Bruxelles.
G4Media
•
16 Octombrie 2026
•
11:06
România, din nou, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5% în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de la un nivel de 3,2% în luna august, iar România este din nou ţara cu cea mai mare rată anuală a inflaţiei, potrivit datelor publicate, vineri, de Oficiul de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), transmite Agerpres.
Digi24
•
16 Octombrie 2026
•
11:05
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump face o afirmație controversată despre „toaletele” din China. Ce îi răspunde Beijingul
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, care a locuit în China la începutul anilor 2010, a declarat într-un interviu difuzat joi că în China nu existau „toalete adecvate” la acea vreme, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Gândul
•
16 Octombrie 2026
•
11:02
Kimberly Guilfoyle suferă o nouă „umilință“, după demiterea publică din funcția de ambasador al SUA în Grecia. Președintele elen nu îi va organiza ceremonia tradițională de rămas bun
Kimberly Guilfoyle, a suferit o nouă umilință după demiterea sa publică din funcția de ambasador al Statelor Unite în Grecia : nu va beneficia de o ceremonie tradițională de rămas-bun din partea șefului Republicii Elene, potrivit unor surse citate de Daily Mail.
Digi24
•
16 Octombrie 2026
•
11:00
O companie israeliană specializată în tehnologia publicitară a contribuit la instalarea de programe spion pe dispozitivele Al Jazeera
Două companii israeliene au manipulat reclame online pentru a instala software de supraveghere pe zeci de computere ale organizației de știri din Qatar, Al Jazeera, scriu Boomberg și Al Jazeera .
G4Media
•
16 Octombrie 2026
•
10:59
Președintele Nicușor Dan evită să invoce Articolul 4 al Tratatului NATO, care ar duce la discutarea agresiunii Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Președintele Nicușor Dan a refuzat de trei ori în ultimele două zile să răspundă la întrebările legate de ziariștii care l-au chestionat dacă România va invoca în interiorul NATO articolul 4 din tratatul Alianței Nord-Atlantice. Un astfel de demers diplomatic ar duce la convocarea Consiliului NATO și ar ridica pe agenda internațională agresiunea rusă asupra apelor teritoriale românești. De notat că România a mai invocat o singură dată Articolul 4 – în februarie 2022, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina. Atunci, România a acționat concertat cu alte țări din estul Europei.
Gândul
•
16 Octombrie 2026
•
10:52
Trump îl aduce pe Putin la G20: Europa, revoltată de decizie
Ministrul rus al Finanțelor Anton Siluanov a participat la discuțiile Grupului celor 20 în cadrul summitului de la Bangkok joi, fiind a doua sa apriție în persoană de la invazia rusă a Ucrainei.
Digi24
•
16 Octombrie 2026
•
10:51
Bulgaria cere întăriri de la NATO după atacurile din Marea Neagră. Ce echipamente vrea să desfășoare pe teritoriul său
Bulgaria a solicitat NATO să desfăşoare avioane de vânătoare, sisteme antirachete şi echipamente antidrone pentru a-şi consolida apărarea împotriva valului de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a anunţat vineri ministrul apărării bulgar, Dimitar Stoianov.
Bursa
•
16 Octombrie 2026
•
10:46
Prima întâlnire bilaterală dintre Ungaria şi Ucraina de la izbucnirea războiului, la Roma
L.B. Internaţional / 16 octombrie, 12:46
HotNews
•
16 Octombrie 2026
•
10:40
Liderii UE oferă susținere Ucrainei și lui Zelenski, sub atacul Rusiei și al criticilor lui Trump. Problema uriașă a Kievului - HotNews.ro
Liderii Uniunii Europene își arată sprijinul pentru Ucraina la Consiliul European de la Bruxelles, la câteva ore după ce președintele SUA Donald Trump a lansat o nouă serie de critici la adresa Kievului și a lui Volodimir Zelenski, calificând atacurile asupra rafinăriilor rusești drept o „rușine”.
Ambasadoarea SUA în Grecia pleacă cu scandal. Președintele elen a refuzat să-i ofere ceremonia de rămas-bun: „Era oribilă și răutăcioasă”
Kimberly Guilfoyle a demisionat din funcția de ambasadoare a Statelor Unite în Grecia, la solicitarea Casei Albe, în urma unor relatări despre o presupusă cerere de bani adresată unui donator al lui Donald Trump. Pentru încheierea misiunii sale diplomatice nu este programată, deocamdată, o ceremonie oficială de rămas-bun la președinția elenă.
Gândul
•
16 Octombrie 2026
•
10:28
Trump acuză că atacurile Ucrainei asupra rafinăriilor rusești sunt o „rușine”: „Zelenski a stat prea mult la putere. Trebuie organizate alegeri”
Într-un interviuu pentru Newsmax, Donald Trump a catalogat atacurile ucrainen asupra rafinăriilor petroliere rusești o „rușine”.
"O rușine": au văzut reclama cu "femeia perfectă" și au cerut să fie scoasă de urgență de pe TV!
Sydney Sweeney (29 de ani) continuă să fie criticată masiv în SUA după reclama făcută pentru promovarea unei aplicații de pariuri sportive.
G4Media
•
16 Octombrie 2026
•
10:01
Politico: Liderii europeni se tem că Trump îi face jocul lui Putin
La summitul de la Bruxelles, statele membre au readus în discuție folosirea activelor rusești înghețate pentru a susține efortul de război al Kievului, în timp ce Ucraina riscă să se confrunte anul viitor cu un deficit de finanțare de ordinul miliardelor de euro, scrie POLITICO, transmite Mediafax .
Președintele Nicușor Dan, interviu la Bloomberg: „Există o presiune din ce în ce mai mare din partea rusă”
Nicușor Dan, președintele României, a oferit explicații despre incidentul cu drone din Marea Neagră de joi, 15 octombrie, într-un interviu acordat Bloomberg. Șeful statului a vorbit și despre relațiile cu Ucraina și cu SUA, pe care le-a calificat ca fiind bune.
Ziua 1696 Ucraina țintește iar Google-ul rusesc și blochează aeroporturile Moscovei. 4 drone în Moldova. Kievul rămâne fără rachete Patriot
În ziua 1696 de război, Ucraina a lansat un nou val de atacuri cu drone asupra Rusiei. Printre ținte s-a aflat un centru de date al gigantului tehnologic Yandex, considerat Google-ul rusesc, din regiunea Vladimir, la aproximativ 500 km de granița ucraineană.
Digi24
•
16 Octombrie 2026
•
09:46
Agenţi AI scăpaţi de sub control au pătruns în sistemele unor companii indiene și au „citit” date confidențiale
Modele de inteligenţă artificială în faza de testare au pătruns nedetectate în sistemele operaţionale ale unor organizaţii indiene şi au „citit” înregistrări confidenţiale, a anunțat agenţia naţională de securitate cibernetică (CERT-In) a țării, în primul anunţat oficial de acest fel în India după incidente similare de comportament scăpat de sub control al AI la nivel mondial.
Gândul
•
16 Octombrie 2026
•
09:42
Nicușor Dan, la Bloomberg: România nu poate afirma, în acest moment, că dronele care au lovit navele din Marea Neagră sunt rusești
Președintele Nicușor Dan a precizat, vineri, în cadrul unui interviu pentru Boomberg Live, că sute de drone au pătruns, de la începutul războiului din Ucraina, pe teritoriul României, iar o mare parte dintre ele sunt rusești. Întrebat, însă, despre orginea dronelor care au lovit cele două nave în largul coastelor României, săptămâna aceasta , președintele a subliniat că „din punct de vedere tehnic, nu putem afirma acum că sunt rusești“.
Macron cere aliaților sprijin militar pentru Ucraina: „Franţa va continua să-şi asume responsabilităţile”
Emmanuel Macron alături de Volodimir Zelenski/ Profimedia