Comisia Europeană, mesaj pentru Serbia după victoria mișcării studențești. Ce trebuie să facă pentru a avansa spre aderarea la UE - HotNews.ro
Uniunea Europeană a oferit Serbiei o nouă perspectivă privind negocierile de aderare, în cazul în care mișcarea studențească care a câștigat alegerile va forma un guvern dispus să consolideze democrația, notează The Guardian .
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
14:49
Premierul britanic leagă rezultatul alegerilor din SUA de lupta împotriva creşterii costului vieţii
Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că rezultatul alegerilor parlamentare de la jumătatea mandatului din Statele Unite ar trebui să fie un îndemn la unitate şi la intensificarea eforturilor pentru combaterea creşterii costului vieţii, presiune alimentată şi de conflictele din Orientul Mijlociu şi Ucraina, relatează AFP şi dpa, citate de Agerpres.
Democrații din Congresul SUA pregătesc anchete privind administrația Trump. Fosta ambasadoare Kimberly Guilfoyle, printre posibilele ținte | AUDIO
Democrații din Congresul american pregătesc un val de anchete privind presupuse acte de corupție și abuzuri ale administrației Trump. Printre țintele investigațiilor s-ar putea afla și fosta ambasadoare americană în Grecia, Kimberly Guilfoyle.
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
14:42
Atacurile cibernetice din Europa se extind la depozitele de sânge. Ce au făcut hackerii în Franța
Serviciul național de transfuzie sanguină din Franța a anunțat că hackerii au accesat sistemele de control și au crescut temperaturile în trei depozite frigorifice în care erau păstrate produse sanguine vitale. Incidentul pare să marcheze o escaladare a recentelor atacuri cibernetice asupra frigiderelor și congelatoarelor din Europa, scrie The Guardian .
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
14:36
Două grupuri de hackeri pro-ruși revendică atacurile asupra sistemelor de refrigerare din Europa
Grupurile de hackeri pro-ruse NoName057(16) și Z-Pentest Alliance și-au asumat responsabilitatea comună pentru recentele atacuri care, potrivit unor informații, ar fi determinat încălzirea sistemelor de refrigerare europene până la 50 °C, relatează cybernews.com .
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
14:36
Reuters: Un atac ucrainean cu dronă a provocat un incendiu la un centru logistic Ozon din Rusia
Un atac ucrainean cu dronă a provocat miercuri un incendiu la un centru logistic al retailerului online rus Ozon, în oraşul Adîgheisk, din sudul Rusiei, informaţia a fost anunţată de reprezentanţii companiei şi de un oficial regional, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Mihai Alexandru Ghigiu, MIPE: Estimăm că România va încasa 3 miliarde de euro din PNRR până la finele acestui an, iar 3,4 miliarde de euro vor trece într-o zonă de „suspendare” - Financial Intelligence
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Mihai Alexandru Ghigiu, susţine că din cele 6,4 miliarde de euro din PNRR pe care România le are de atras în perioada următoare se aşteaptă să fie încasate 3 miliarde de euro, până la finele acestui an, în timp ce alte 3,4 miliarde de euro ar urma să treacă într-o zonă de „suspendare”. România va transmite până la data de 6 noiembrie documente revizuite către Comisia Europeană pentru a-i convinge pe oficialii de la Bruxelles de îndeplinirea ţintelor, fiind aşteptat ca la data de 20 noiembrie CE să decidă care sunt jaloanele îndeplinite de România sau parţial îndeplinite şi sumele aferente ce vor fi primite până la finele anului. Cât priveşte sumele suspendate, se preconizează ca o parte dintre acestea să fie atrase în primăvara anului 2027.
Reacții internaționale după alegerile din SUA: Cine vede o oportunitate în înfrângerea lui Trump
Înfrângerea usturătoare suferită de Donald Trump în alegerile de la jumătatea mandatului nu a rămas fără ecou pe plan extern.
Ungaria va renunța la petrolul și gazele rusești până în 2027. Budapesta anunță că va respecta calendarul Uniunii Europene - Financial Intelligence
Ungaria intenționează să renunțe complet la importurile de petrol și gaze naturale din Rusia și să respecte calendarul stabilit de Uniunea Europeană pentru eliminarea treptată a dependenței energetice de Moscova, a declarat ministrul ungar de Externe, Anita Orbán, într-un interviu acordat publicației Telex, potrivit TVR Info.
”Un amestec între Sneijder și Hagi”. ”Perla” Rusiei i-a fascinat pe turci și este comparat cu legendele lui Galatasaray
Aleksey Batrakov (21 de ani), mijlocașul ofensiv al lui Galatasaray, a ajuns pe RAMS Park în vara acestui an, de la Lokomotiv Moscova. Fotbalistul rus s-a adaptat rapid la fotbalul turc și i-a cucerit pe fanii echipei din Istanbul. Performanțele sale au dat naștere comparațiilor lui Aleksey Batrakov cu mai multe legende din istoria lui Galatasaray.
Gândul
•
4 Noiembrie 2026
•
14:18
China își menține încrederea în Trump. Ce anunță Beijingul după înfrângerea republicanilor la alegerile de la jumătatea mandatuilui din SUA
În urma victoriei democraților la alegerile intermediare americane , guvernul chinez și-a exprimat speranța că acordurile încheiate între președintele american Donald Trump și președintele chinez Xi Jinping vor fi menținute și puse în aplicare.
Kazahstanul cere Rusiei reluarea tranzitului de petrol prin Drujba către Germania. Livrările către rafinăria Schwedt sunt suspendate din mai - Financial Intelligence
Kazahstanul a solicitat oficial Rusiei reluarea tranzitului petrolului kazah prin conducta Drujba către rafinăria Schwedt din Germania, după ce Moscova a întrerupt transporturile la 1 mai 2026, invocând motive tehnice, potrivit publicației ucrainene enkorr.ua, care citează The Bell.
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
14:11
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, lansează un avertisment după rezultatele alegerilor din SUA
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat că oricine crede că rezultatele alegerilor de la jumătatea mandatului vor schimba poziţia Washingtonului faţă de Teheran „se înşală amarnic”, relatează CNN şi Reuters, potrivit News.ro.
ANALIZĂ WSJ. Cum au contribuit afacerile și suspiciunile de corupție ale familiei Trump la înfrângerea istorică a republicanilor în alegerile parțiale. Cum a devenit un președinte ”lame duck”
Un val uriaș de nemulțumire a măturat Partidul Republican la alegerile de marți din SUA, pierderea controlului asupra Camerei Reprezentanților și a Senatului marcând una dintre cele mai categorice sancționări ale unui președinte din istoria modernă a Statelor Unite. Deși deciziile economice controversate precum tarifele vamale și politica externă au cântărit greu, două analize ale ziarului de dreapta Wall Street Journal (WSJ) indică o altă cauză profundă a votului de protest: percepția publică privind corupția și îmbogățirea familiei Trump în timpul celui de-al doilea mandat la Casa Albă.
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
14:06
Alegerile din SUA: Cum reacţionează investitorii români
BOGDAN MAIOREANU, Analist eToro Piaţa de Capital / 4 noiembrie, 16:06
Raport CE - Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-şi atinge obiectivul de aderare la UE - Economica.net
Guvernul ucrainean şi-a exprimat intenţia de a încheia negocierile de aderare până la sfârşitul anului 2028, a precizat executivul comunitar într-un raport privind politica de extindere, scrie Agerpres .
Liderul Iranului, după înfrângerea republicanilor în SUA: „Cei care speră la o schimbare se înșală amarnic”
Înfrângerea republicanilor la alegerile americane de la jumătatea mandatului nu va schimba politica Washingtonului față de Teheran, consideră liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei. Acesta a transmis miercuri, la o zi după scrutinul din SUA, un mesaj scris, cu ocazia unei sărbători naționale din Iran.
Digi24
•
4 Noiembrie 2026
•
13:54
Când scapă românii de vizele pentru SUA. Ce spune Cotroceniul despre reluarea programului Visa Waiver
România nu are, deocamdată, un calendar pentru intrarea în programul Visa Waiver, care le-ar permite cetățenilor să călătorească în Statele Unite fără viză pentru șederi de până la 90 de zile. Vlad Ionescu, consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, spune că eliminarea vizelor rămâne un obiectiv al diplomației române și că discuțiile cu partea americană continuă. România a fost la un pas de a intra în program în primăvara anului 2025, însă administrația Donald Trump a suspendat implementarea și, ulterior, a retras desemnarea țării.
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
13:52
DPA: Yair Golan afirmă că Netanyahu a devenit „toxic” pentru ambele mari partide americane
Unul dintre liderii opoziţiei israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că premierul Benjamin Netanyahu a devenit „toxic” atât pentru Partidul Democrat, cât şi pentru Partidul Republican din Statele Unite şi a avertizat că menţinerea actualului guvern la putere ar putea duce Israelul la izolare internaţională şi la o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa, citat de Agerpres.
Liderul suprem al Iranului, mesaj tranşant după alegerile din SUA: ”Ostilitatea SUA faţă de Teheran va rămâne”
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a avertizat că cei care cred că rezultatul alegerilor intermediare din Statele Unite ar putea schimba atitudinea Washingtonului față de Teheran ”se înșală profund”, relatează CNN și Reuters.
Ion M Ioniță: Rusia nu renunță la planurile sale în Europa, în ciuda rezultatului alegerilor din SUA
Rezultatul alegerilor de la jumătatea mandatului din Statele Unite ar putea avea ecouri și în politica românească. PSD ar putea încerca să se reorienteze, în timp ce AUR rămâne apropiat de mișcarea MAGA, din motive ideologice. Este analiza lui Ion M. Ioniță, redactor-șef Historia, care vorbește și despre posibilele consecințe pentru Rusia, dar și despre vulnerabilitățile României în fața propagandei și a mișcărilor extremiste.
O nouă ţară intră în Uniunea Europeană. Se află la doar câteva sute de kilometri de România - Ce trebuie să ştii despre viitorul membru al UE şi ce relaţii are România cu statul Muntenegru - Economica.net
Muntenegru în UE – Pentru prima oară după 2011, când UE a închis negocierile de aderare cu Croaţia, UE se află în situaţia de a închide în curând negocierile cu un alt stat candidat, Muntenegru , a afirmat Comisia Europeană în raportul său anual privind politica de extindere, scrie Agerpres .
Scandal la vârful FIFA! Infantino ar fi apelat la Trump pentru a-și ajuta menajera
Statele Unite al Americii au intensificat controalele ICE, la începutul acestui an. De asemenea, politica lui Donald Trump (80 de ani), președintele țării nord-americane, promovează o politică strictă anti-migrație. Mai mult, la mijlocul anului 2025, primul om al SUA a decis să rupă acordurile bilaterale cu patru țări din America Centrală.
Bursa
•
4 Noiembrie 2026
•
13:33
Kyiv Post: Ucraina vrea să închidă provizoriu şapte capitole de negociere cu UE în prima jumătate a anului 2027
Ucraina îşi propune să închidă provizoriu şapte capitole de negociere pentru aderarea la Uniunea Europeană în prima jumătate a anului 2027 şi să deschidă cele două grupuri de negocieri rămase până la sfârşitul anului 2026, a declarat premierul ucrainean Serhii Koretskyi, la Summitul Euronews privind extinderea, potrivit Kyiv Post.