HotNews
•
23 Octombrie 2026
•
15:55
Un glob pământesc istoric, care a aparţinut lui Eisenhower, a fost deteriorat în urma unui „accident” în biroul lui Pete Hegseth - HotNews.ro
Pete Hegseth, şeful Pentagonului, a vrut să-şi decoreze biroul cu un glob pământesc masiv care a aparţinut lui Dwight Eisenhower, al 34-lea preşedinte al Statelor Unite, însă echipele sale l-au deteriorat în timpul unei mutări efectuate în grabă, a relatat ziarul american The Washington Post.
Premierul canadian Mark Carney spune că firma AtkinsRealis are şanse să construiască o centrală nucleară în Turcia - Financial Intelligence
Compania canadiană de inginerie AtkinsRealis se numără printre candidaţii care ar putea contribui la construirea celei de-a doua centrale nucleare din Turcia, a declarat vineri premierul canadian, Mark Carney, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
15:49
Melania Trump a obținut un armistițiu între Rusia și Ucraina într-un oraș devastat de război, anunță Casa Albă
Prima-doamnă a SUA, Melania Trump, a obținut un acord între Rusia și Ucraina pentru încetarea temporară a ostilităților în orașul ucrainean Oleșkî, aflat sub ocupație rusă, a anunțat vineri Casa Albă. Armistițiul, care ar urma să intre în vigoare pe 29 octombrie, are scopul de a permite evacuarea civililor și livrarea ajutoarelor umanitare într-un oraș devastat de război, unde locuitorii se confruntă cu lipsuri grave de alimente, apă și medicamente, relatează Euronews .
G4Media
•
23 Octombrie 2026
•
15:43
Zborurile pe aeroporturile din Moscova, amânate din cauza atacurilor cu drone
Aeroporturile din Moscova au fost închise temporar vineri, după ce autoritățile din Rusia au emis o alertă aeriană. Călătorii au fost evacuați din terminale, iar bucăți de drone au fost văzute pe pista celui mai mare aeroport de lângă capitală, scrie Mediafax .
Zborurile pe aeroporturile din Moscova, amânate din cauza atacurilor cu drone. Călătorii sunt evacuați
Aeroporturile din Moscova s-au închis vineri, după ce autoritățile rusești au emis o alertă aeriană în regiune. Atât sosirile, cât și plecările, sunt suspendate, conform anunțului făcut de primarul Moscovei, Sergey Sobyanin.
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
15:30
Austria expulzează patru diplomați ruși acuzați de spionaj. Moscova amenință că va exista „un răspuns adecvat la astfel de măsuri”
Ministerul Austrian de Externe a anunțat vineri că expulzează patru diplomați ruși staționați la Viena pentru „activități incompatibile cu statutul lor diplomatic”, un termen folosit de obicei pentru activitățile de spionaj, relatează Reuters.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
15:22
Măsuri de securitate întărite în Italia şi trupe în alertă de teama unor noi violenţe în weekend
Autorităţile italiene se pregăteau vineri în perspectiva unor noi proteste şi potenţiale tulburări în weekend, inclusiv prin desfăşurarea a sute de militari, după revoltele violente care au avut loc în mai multe oraşe la sfârşitul săptămânii trecute, relatează dpa, citată de Agerpres.
Casa Albă: Rusia și Ucraina au convenit un armistițiu la Oleshky, mediat de Melania Trump: ce urmărește acordul
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a mediat un acord de încetare locală a focului între Rusia și Ucraina, în zona orașului Oleshky din regiunea Herson, ocupat de forțele ruse. Potrivit unui comunicat al serviciului de presă al Casei Albe, publicat pe 23 octombrie, acordul urmărește să permită evacuarea în siguranță a civililor și livrarea ajutoarelor umanitare, relatează The Kyiv Independent și Reuters.
Luca Niculescu a discutat la telefon cu omologul său din Ucraina despre securitatea din zona Mării Negre
Într-o postare încărcată vineri pe X, Guvernul României a scris că Luca Niculescu a reafirmat „solidaritatea neclintită a României față de Ucraina,în apărarea suveranității și integrității sale teritoriale și sprijinul nostru continuu”.
G4Media
•
23 Octombrie 2026
•
15:00
Armistițiu temporar între Rusia și Ucraina, ce vizează orașul Oleșki, de pe linia frontului
Rusia și Ucraina au acceptat un armistițiu temporar. Acesta vizează orașul Oleșki, o comunitate de pe linia frontului care se confruntă cu o catastrofă umanitară severă. Înțelegerea a fost negociată de Melania Trump, soția președintelui SUA, Donald Trump, scrie Mediafax .
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situaţii de urgenţă - Financial Intelligence
Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie naţională numită “Fii gata”, prin care le cere oamenilor să se echipeze pentru a face faţă posibilelor întreruperi de servicii esenţiale, pe fondul preocupărilor tot mai mari cu privire la evenimente meteorologice extreme, atacuri cibernetice şi alte situaţii de criză.
Ucraina vrea să construiască un sistem independent de comunicații prin satelit, în contextul în care problemele cu Starlink persistă
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că țara sa a fost de acord să colaboreze cu firme finlandeze pentru dezvoltarea unui sistem de comunicații prin satelit.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
14:52
Netanyahu anunţă o operaţiune de amploare în Cisiordania după un atac la Hebron: „Vom intra din casă în casă”
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat, vineri, că armata israeliană va lansa o operaţiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP, potrivit Agerpres.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
14:49
O nouă dronă a căzut în Republica Moldova, la doar 100 de metri de o casă
O dronă a fost depistată la sol în satul Chiștelnița, raionul Telenești din Republica Moldova, la o distanță de aproximativ 100 de metri de o locuință. Poliția a fost sesizată de un localnic, iar la fața locului au intervenit oamenii legii.
Armistițiu între Rusia și Ucraina. Înțelegerea a fost negociată de Melania Trump
Casa Albă a anunțat că Prima Doamnă, Melania Trump, a contribuit la negocierea unui armistițiu temporar între Rusia și Ucraina, în orașul Oleșki, începând cu 29 octombrie.
Vladimir Putin a apărut în fața rușilor și a abordat un singur subiect
SuperLiga: Corvinul - U Cluj , vineri, 21:00, DGS 1
Minoră acuzată că ar fi otrăvit militari ucraineni pentru 100 de euro promiși de serviciile ruse. Ce le-a cerut soldaților înainte de a-i ucide
O adolescentă în vârstă de 17 ani a fost arestată în Ucraina, fiind suspectată că a provocat moartea a doi militari ucraineni după ce le-ar fi trimis substanțe narcotice contaminate, la indicațiile serviciului rus de securitate FSB, au anunțat autoritățile de la Kiev.
Gândul
•
23 Octombrie 2026
•
14:24
Grecia a adoptat legea care interzice accesul minorilor sub 15 ani la rețelele de socializare. Data la care intră în vigoare interdicția
Parlamentul Greciei a adoptat oficial legea care interzice utilizarea platformelor de socializare de către copiii cu vârsta sub 15 ani, anunță presa elenă . Noua reglementare plasează Grecia printre primele țări din Uniunea Europeană care impun o astfel de restricție de vârstă în spațiul digital.
Rușii anunță reluarea negocierilor cu Ucraina. Când și unde vor avea loc, cine va participa
Anunțul a fost făcut vineri de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Potrivit Anadolu , el a spus că noi discuții trilaterale de pace privind Ucraina urmează să aibă loc la Abu Dhabi, capitala Emiratelor Arabe Unite, în „prima jumătate a lunii noiembrie”.
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
14:19
Luca Niculescu, despre nava lovită de drone în Marea Neagră: „Este inacceptabil. Un rezultat al escaladării de către Rusia”
Prim-ministrul Luca Niculescu a transmis, pe tema atacului cu drone din Marea Neagră, care a provocat moartea unui marinar , că s-a aflat în contact permanent cu autoritățile responsabile și a subliniat că este „un rezultat al escaladării de către Rusia”.
România în NATO: concurență pentru capabilități și pentru garanții de apărare?
Bruxelles – Un nou atac cu dronă survenit în Marea Neagra în 23 octombrie ridică iar problema securității în acest flanc al NATO; România a cerut în principal aliaților capabilități de supraveghere. Bulgaria a cerut însă și mijloace de apărare. Cererea lor din 20 octombrie se spune că ar fi fost aprobată la Bruxelles, capabilitățile vor sosi, dar ce se poate spera în materie de securitate? Si cât se face auzită România?
Digi24
•
23 Octombrie 2026
•
13:58
Ucraina și Rusia se pregătesc pentru bătălia decisivă din Donbas. Miza: ultimele orașe fortificate ale regiunii
Rusia își intensifică presiunea asupra ultimelor orașe fortificate ale Ucrainei din regiunea Donețk, în timp ce Kievul încearcă să-și reorganizeze apărarea înainte de venirea iernii. Luptele pentru Kosteantînivka și Dobropillea pot influența evoluția întregului front din Donbas. În paralel, superioritatea numerică a trupelor ruse și incertitudinile privind accesul Ucrainei la Starlink complică planurile armatei ucrainene, arată The Kyiv Independent într-o analiză.
HotNews
•
23 Octombrie 2026
•
13:54
Ce spune Kremlinul despre o „nouă Ialta”, cu Putin, Trump și Xi - HotNews.ro
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a negat vineri că apropiatul summit între președinții Vladimir Putin, Donald Trump și Xi Jinping, ar reprezenta o „nouă Ialta”, o referință la întâlnirea din 1945 în cadrul căruia Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au convenit asupra noii ordini geopolitice de după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează EFE și Agerpres .
Volodimir Zelenski a lăsat scutul jos şi a vorbit despre vulnerabilităţile omului nevoit să fie puternic: „Am impresia că încetez să mai exist”
În urmă cu câțiva ani, Volodimir Zelenski juca rolul unui om simplu ajuns președinte într-un serial TV. Astăzi, conduce Ucraina în războiul cu Rusia. Într-un interviu cu Steven Bartlett, el a povestit despre tranziţia de la ficțiune la realitate și provocările care i-au schimbat viața.