APIA anunță care este ultima zi pentru depunerea de către crescătorii de bovine și suine a cererilor de ajutoare de stat - Economica.net
Pentru sectorul bovin, ajutorul de stat se acordă crescătorilor de bovine sau bubaline care îndeplinesc condiţiile de eligibilitate prevăzute în ghidul solicitantului. Cuantumul ajutorului este de 68 de euro/cap, iar valoarea totală acordată nu poate depăşi echivalentul în lei a 50.000 de euro/beneficiar.
Prețul petrolului urcă brusc la 105 dolari pe baril după intensificarea atacurilor din Orientul Mijlociu - Economica.net
Contractele futures pentru țițeiul Brent au crescut cu 4,05 dolari, sau 4%, ajungând la 105,26 dolari pe baril până la ora 12:15 GMT. Petrolul american a depășit 100 de dolari pe baril pentru prima dată din luna mai încoace, în condițiile în care contractele futures pentru țițeiul West Texas Intermediate au urcat cu 3,99 dolari, sau 4,15%, până la 100,04 dolari.
FOTO Parc cerut de bucureșteni de 11 ani, gata să devină realitate. Se caută soluții de amenajare - Economica.net
Dragi vecini, greu se mai naște Parcul Serelor … dar vine el, până la urmă!
BIPA, rivalul dm, apasă pe accelerație și ajunge la nouă magazine în mai puțin de un an - Economica.net
Lanțul de magazine BIPA a deschis un nou magazin în parcul de retail Family Center din Giurgiu. Este a noua unitate deschisă anul acesta. Luna trecută, BIPA a deschis trei magazine, la Bran, Pitești și Năvodari.
FOTO Renault lansează pick-up-ul Niagara pe piata din America Latină - Economica.net
Redefinind elementele de design ale pick-up-urilor, Niagara combină rafinamentul, confortul și tehnologia unui SUV din segmentul C cu robustețea și adaptabilitatea unui vehicul conceput pentru cele mai solicitante tipuri de utilizare, arată compania.
Bursa
•
10 Septembrie 2026
•
14:55
BCE majorează dobânzile cu 25 de puncte de bază; rata depozitelor ajunge la 2,50%
L.B. Internaţional / 10 septembrie, 16:55
Bursa
•
10 Septembrie 2026
•
14:53
Lagarde: BCE majorează dobânzile cu 25 de puncte de bază; inflaţia, peste ţintă până în 2027
L.B. Internaţional / 10 septembrie, 16:53
Un bărbat susține că a fabricat în garaj, cu ajutorul ChatGPT, un nou tratament pentru schizofrenie. Imaginile au devenit virale
Mai multe postări de pe X au devenit virale. Douglas Yao susține că este un biochimist care a fabricat un nou medicament pentru tratarea schizofreniei cu ajutorul ChatGPT. El mai spune că nu este angajat de nicio companie farmaceutică și că laboratorul este amenajat pe câteva mese pliante în garajul său.
Care mașini din România își pierd cel mai rapid valoarea, unele modele se depreciază cu peste 60% în doar 5 ani
Deși achiziționarea unei mașini reprezintă o investiție importantă, șoferii nu iau întotdeauna în calcul cât de mult se va deprecia în primii ani modelul pe care l-au ales.
Parc fotovoltaic la aeroportul din Brașov, investiție de 31 milioane de lei
Valoarea totală a investiției este de 31 milioane de lei, diferența de sumă fiind asigurată de aeroport.
București: Expoziție B2B cu soluții de tehnologie, la Romexpo. Tema centrală este inteligența artificială și integrarea responsabilă în afaceri - StartupCafe
Se organizează la Romexpo o conferință dedicată afacerilor digitale și IT, care va cuprinde discuții pe 12 scene și care vrea să reunească peste 15.000 de participanți din industria de tehnologie din Europa Centrală și de Est, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Gândul
•
10 Septembrie 2026
•
14:13
Medicina legală, în colaps. Avertismentul directorului INML: Avem datorii, angajați în prag de pensionare, nimeni nu mai vrea să lucreze
Directorul Institutului Național de Medicină Legală, Sorin Hoștiuc, trage un semnal de alarmă legat de situația din instituție. El spune că se confruntă cu cea mai mare problemă legată de finanţare pentru că s-au acumulat datorii de aproape 5 milioane de lei, ale instituţiilor care solicită rapoarte medico-legale, aproape dublu faţă de anul trecut. Hoștiuc se plânge că fondul de salarii a fost redus cu 10%, în urma tăierilor și, dincolo de aceste neajunsuri, au rămas și puţini autopsieri.
Cât costă o vacanță pe un vas de croazieră?
Prima croazieră a costat mai puțin decât o săptămână într-un resort all-inclusive. Diferența? Am vizitat 4 destinații în loc de una singură. O vacanță pe un vas de croazieră Royal Caribbean pornește de la 430€ per persoană pentru 7 nopți, în funcție de tipul cabinei, destinație și sezon. Prețul include cazarea, mesele principale, divertismentul la bord și taxele portuare, dar nu include băuturile alcoolice, excursiile pe uscat, internetul, tips-urile sau restaurantele de specialitate.
FOTO Tren care se conduce și se garează singur, testat în Germania - Economica.net
Această integrare a permis atât testarea cu succes și demonstrarea fezabilității tehnice a operării complet automatizate a trenurilor, cât și realizarea operațiunilor de staționare, adaugă sursa citată .
Cresc ratele românilor cu credite în euro. BCE a majorat dobânda din cauza războiului din Iran - Economica.net
Banca Centrală Europeană a majorat joi, cu 25 puncte de bază, cele trei rate ale dobânzilor reprezentative, a doua creştere din acest an, se arată într-un comunicat al organizaţiei cu sediul la Frankfurt.
ULTIMA ORĂ Banca Centrală Europeană crește dobânda de referință
Decizia Băncii Centrale Europene vine după ce inflația anuală în Zona Euro a urcat la 3,3% în august, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani.
Ryanair vrea să scumpească din nou biletele de avion. Cât ar putea costa călătoriile în această iarnă și ce se întâmplă în 2027
Prețurile biletelor de avion ar putea crește din nou în această iarnă, după scumpirile înregistrate deja în luna iulie, în condițiile în care prețul petrolului se menține la niveluri ridicate. Șeful Ryanair, Michael O’Leary, avertizează că tarifele ar putea crește semnificativ în 2027 dacă petrolul rămâne scump, în condițiile în care combustibilul reprezintă una dintre cele mai importante cheltuieli ale companiilor aeriene.
Primele trenuri noi de la Alstom pentru Bulgaria au intrat în operare - Economica.net
Primele trenuri din noua gamă Alstom Coradia Stream — parte a unei comenzi de 35 de unități electrice multiple — au fost livrate în baza unui contract semnat de Ministerul Transporturilor și Comunicațiilor cu consorțiul BULEMU, utilizând fonduri din Planul de Redresare și Reziliență al Bulgariei, scrie RailwayNews.com .
Fanatik
•
10 Septembrie 2026
•
13:13
„Moș Zgârciun” și „calul troian”: șicanele de la Rapid care au dus la ruptura dintre Jean Valvis și George Copos
Jean Valvis (72 de ani) se află în discuții serioase cu Dan Șucu și Victor Angelescu pentru a prelua o bună parte din acțiunile clubului Rapid București. Nu ar fi prima dată când reputatul om de afaceri devine acționar în Giulești, însă ultima experiență l-a făcut să spună că nu va mai investi niciodată în fotbalul din România, cel puțin nu ca acționar minoritar. Astăzi, lucrurile par să se fi schimbat!
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Românii au cheltuit 4,9 miliarde de euro în străinătate în primele șase luni din 2026, generând un deficit de 2,5 miliarde de euro din turismul intern.
Digi24
•
10 Septembrie 2026
•
12:57
Sistemul de pensii, sub presiune înaintea valului „decrețeilor”. Vârsta de pensionare ar putea crește. Economiștii cer măsuri urgente
Sistemul de pensii pune o presiune tot mai mare asupra deficitului țării, în condițiile în care veniturile din contribuții acoperă doar 73% din cheltuieli, potrivit celor mai recente date din raportul Consiliului Fiscal. Economiștii avertizează că sunt necesare măsuri urgente, mai ales în perspectiva ieșirii la pensie a numeroasei generații a „decrețeilor”. Unul dintre scenariile pentru viitor presupune creșterea vârstei de pensionare.
Înscrieri online: Fonduri europene pentru firme IT românești care dezvoltă soluții digitale pentru sectorul sănătății - StartupCafe
Firmele IT românești se pot înscrie online într-un program european prin care se pot obține fonduri pentru dezvoltarea de soluții digitale inovatoare pentru sectorul sănătății, potrivit unui comunicat transmis, joi, comunității antreprenoriale StartupCafe.
Proiectul bateriei uriașe a Hidroelectrica de la Porțile de Fier II, de peste 400 MWh, face un mare pas înainte: s-a semnat contractul - Economica.net
“Am atribuit contractul pentru realizarea instalației de stocare cu baterii de la C.H.E. Porțile de Fier II: 64 MW putere instalată, 434,76 MWh capacitate de stocare și o investiție de 296,8 milioane lei, după finalizarea procedurilor specifice achiziției publice, inclusiv a perioadei de contestații”, a scris directorul de investiții al Hidroelectrica, Bogdan Badea, pe pagina sa de socializare.
CNAS corectează categoria "asigurat handicapat" din portalul e-sănătatea mea. A fost eroare strict tehnică, spune CNAS - Economica.net
Portalul e-sănătatea mea, mediatizat acum ca un „portofel digital de sănătate”, e ultima şi cea mai relevantă (pentru pacient) verigă a informatizării sistemului sanitar, care le va permite pacienţilor, atât celor asiguraţi, cât şi celor neasiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, atunci când portalul va fi deplin operaţionalizat , să vadă, în timp real, actualizat, istoricul lor medical din sistemul sanitar, la furnizori de stat sau privaţi, în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, lista serviciilor medicale pe care le-au primit şi pe care Casa de Asigurări de Sănătate le-a decontat pentru ei, îşi vor putea face programări online la medici din sistemul sanitar de stat, dar nu numai.