Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul României. Contract mare semnat - Economica.net
Grupul grec GEK TERNA își extinde prezența în România prin demararea unui nou proiect pentru PPC Renewables, cu un buget inițial de 144,6 milioane de euro, potrivit presei din Grecia .
Antreprenorul român Dan Ostahie (Altex) schimbă brandul magazinelor Brico Dépôt România, după achiziție - StartupCafe
Lanțul de magazine de bricolaj Brico Dépôt România, cumpărat de antreprenorul Dan Ostahie, fondatorul magazinelor electro Altex, devine BRICO, transformare susținută de o investiție de 50 milioane EUR în următorii 3 ani, potrivit unui comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Rămâne de văzut dacă vizibilitatea televizată se traduce, în timp, în cifre de export, dar recunoașterea nevoii, la nivelul industriei, e ea însăși un semnal. Exportul de vin românesc în 10 ani: valoarea crește, volumul stă pe loc
Valoarea, în schimb, a urcat pe ansamblul deceniului, cu reculuri punctuale, iar structura piețelor de destinație s-a schimbat aproape complet. În paralel, dezechilibrul balanței comerciale s-a adâncit: de la importuri de două ori mai mari decât exporturile, la importuri de aproape patru ori mai mari.
Investițiile în economia națională au crescut
În semestrul I 2026, investițiile nete realizate în economia națională au însumat 100,51 miliarde lei, în creștere, în termeni reali, cu 11,9%, comparativ cu semestrul I 2025.
Mai mulți bani europeni pentru România: 7 priorități anunțate de Victor Negrescu
Europarlamentarul a anunțat luni că una dintre principalele sale direcții de acțiune va fi reprezentată de negocierile privind viitorul buget al Uniunii Europene, cu accent pe menținerea finanțărilor pentru coeziune și agricultură.
Lidl a cumpărat marfă de la furnizorii români în valoare de 16,4 miliarde de euro în ultimii 15 ani - Economica.net
Retailerul german Lidl a investit direct de la intrarea pe piața din România, în urmă cu 15 ani, peste 2,7 miliarde de euro și a generat un impact total de 19,2 miliarde de euro, incluzând efectele directe, indirecte și induse, precum și contribuția fiscală și dimensiunea socială a activității companiei, potrivit unei analize privind impactul socio-economic al Lidl în România, realizată de KPMG pe perioada 2011- 2025, cu ocazia aniversării a 15 ani de prezență pe piața locală. Valoarea este echivalentă cu aproximativ 67% din PNRR-ul alocat ini țial României sau cu peste 500 de km de autostradă construiți de la zero.
Petrolul se scumpeşte. Cotaţiile au crescut cu peste 3% - Economica.net
La ora 03:40 GMT, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului, referinţa globală, a urcat cu 3,21 dolari, sau 3,1%, ajungând la 107,82 dolari, în timp ce preţul barilului de petrol ‘light sweet crude’ a crescut cu 3,17 dolari, sau 3,2%, la 103,22 dolari, scrie Agerpres .
27 de designeri și companii românești de modă s-au reunit sub același brand. Primul magazin sub acest concept, care include și o zonă de bar, se va deschide în Promenada Mall - Economica.net
27 de branduri și designeri români, care acoperă zone diverse ale modei și designului contemporan, s-au reunit în același spațiu de aproximativ 450 de mp din Promenada Mall, sub brandul Onze, potrivit unui comunicat al centrului comercial.
Bursa
•
14 Septembrie 2026
•
09:30
Reuters: Petrolul se scumpeşte cu peste 3%, pe fondul intensificării conflictului din Orientul Mijlociu
T.B. Internaţional / 14 septembrie, 11:30
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR IMMO GURU S.A. - Financial Intelligence
Consiliul de administrație al societății IMMO GURU S.A. , înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J2013001604236, cod unic de înregistrare RO 31706228, cu sediul social în jud. Ilfov, Ștefăneștii de Jos, str. Linia de Centură nr. 50, etaj 1, camera 8, România, având un capital social subscris și vărsat de 17.866.690,00 lei (denumită în cele ce urmează „Societatea”),
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la finalizarea de locuințe - Economica.net
În perioada aprilie-iunie s-a înregistrat cel mai ridicat volum de livrări de locuințe în București – Ilfov în ultimul deceniu și al doilea cel mai ridicat număr de locuințe terminate indiferent de trimestrul analizat, un volum trimestrial mai ridicat înregistrându-se în ultimii 10 ani doar în ultimul trimestru din 2021, potrivit datelor INS centralizate de SVN Romania.
HotNews
•
14 Septembrie 2026
•
09:13
Prima companie aeriană din Europa care dă faliment după creșterea prețurilor la combustibil - HotNews.ro
Compania aeriană letonă airBaltic a anunțat luni că a solicitat la New York protecția oferită de Capitolul 11 al Codului Federal al Falimentului din SUA, în cadrul unui proces de restructurare menit să reducă datoriile, în condițiile în care războiul din Iran pune presiune tot mai mare asupra sectorului aerian, transmite Reuters .
Gândul
•
14 Septembrie 2026
•
09:11
Petrolul BRENT sare la peste 107 dolari după închiderea conductei saudite care ocolește Strâmtoarea Ormuz
Prețul petrolului începe săptămâna cu o nouă creștere puternică, pe fondul escaladării riscurilor pentru aprovizionarea mondială cu energie din Orientul Mijlociu. Brentul a urcat luni la peste 107 dolari pe baril, după suspendarea conductei saudite Est–Vest, una dintre principalele rute prin care Arabia Saudită poate ocoli Strâmtoarea Ormuz și după un nou atac asupra unei nave comerciale.
Dispare un brand de magazin cu care românii s-au obișnuit de peste 10 ani. Grupul Altex renunță la Brico Depot și investește 50 de milioane de euro în modernizarea și extinderea lanțului de bricolaj - Economica.net
Parte din Altex România din mai 2025, Brico Depot România devine Brico, schimbarea de nume și identitate vizuală fiind parte dintr-un proces amplu de transformare, potrivit unui anunț al companiei. Noua identitate Brico va deveni tot mai vizibilă în următoarele șase luni, în paralel cu programul de modernizare și dezvoltare. Compania va investi 50 de milioane de euro în următorii trei ani în programul de modernizare și dezvoltare, investițiile vizând magazinele, tehnologia, sortimentul, serviciile și experiența omnichannel.
Investiţiile în economia naţională au depăşit 100 miliarde lei, în primul semestru din 2026. Creştere de 12% - date INS - Economica.net
În trimestrul II 2026, comparativ cu trimestrul II 2025, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut, în termeni reali, cu 17,8%, ca urmare a creşterii înregistrate la elementele de structură: lucrări de construcţii noi cu 21,5% şi la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 18,1%. La elementul de structură alte cheltuieli de investiţii s-a înregistrat o scădere cu 6,9%, scrie Agerpres .
G4Media
•
14 Septembrie 2026
•
08:47
Grupul german EDS pleacă din România / Închide tipografia de la Braşov, cea mai mare din țară / ”Ne permite să ne optimizăm capacităţile din reţeaua de producţie europeană”
Grupul german Euro-Druckservice (EDS), proprietarul celei mai mari tipografii comerciale din România, va înceta activitatea unităţii sale de producţie de la Ghimbav, judeţul Braşov, până la 31 decembrie 2026, anunță BZB.
Investițiile chineze în România au explodat în cinci ani: stocul de capital a crescut cu peste 120%
Stocul investițiilor străine directe (ISD) provenite din China a ajuns la 1,95 miliarde de euro la finalul anului 2024, potrivit datelor Băncii Naționale a României (BNR), calculate conform principiului Ultimate Investing Country (UIC — țara de origine finală a capitalului, nu doar țara prin care acesta tranzitează).
G4Media
•
14 Septembrie 2026
•
08:44
Benzina ar putea depăşi 10 lei, iar motorina 11 lei pe litru, zilele următoare, potrivit unei analize de specialitate
Benzina standard ar putea depăşi 10 lei pe litru, iar motorina ar putea ajunge la 11 lei pe litru în zilele următoare, pe fondul evoluţiilor din zona Golfului, avertizează compania de consultanţă Frames, într-o analiză privind efectele economice ale conflictului din Orientul Mijlociu, transmite Agerpres.
Vom avea noi recorduri de preţuri la carburanţi în zilele următoare? La cât ar putea ajunge litrul de benzină şi motorină - analiză Frames - Economica.net
Conform cercetării, între 9 şi 11 septembrie, sistemul energetic şi logistic mondial a fost afectat de mai multe evenimente în Peninsula Arabică. Pe 9 septembrie, forţele americane au confirmat distrugerea a cinci petroliere iraniene în Golful Oman şi în apropierea insulei Kharg, iar rebelii houthi au atacat instalaţii petroliere saudite. A doua zi, Iranul a anunţat că a atacat zece nave în apropierea Ormuzului, scrie Agerpres care citează analiza Frames .
HotNews
•
14 Septembrie 2026
•
08:37
Unde ajung prețurile la pompă după ce săptămâna aceasta sar de 10 lei la benzină și de 11 lei la motorină. Avertismentul specialiștilor - HotNews.ro
Situația pe piața petrolieră internațională continuă să se deterioreze, iar asta înseamnă noi scumpiri la pompă pe piața din România.
Precizări ale Nova Power & Gas referitoare la informațiile apărute în spațiul public
1. Tranzacția dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, încheiată la 5 iunie 2025, s-a realizat pe baza ofertei RoPower Nuclear, la prețul de 24.344.314 euro, cea mai mică dintre evaluările de piață disponibile. Tranzacția poate fi reversată la solicitarea RoPower Nuclear, pe baza celor 3 notificări transmise de Nova, valabile până la 1 octombrie 2026 inclusiv.
Gândul
•
14 Septembrie 2026
•
08:17
Autoritățile din Turcia au arestat peste 160 de persoane din comunitatea LGBTQ+. Erdogan a declanșat operațiunea „Familia mea este în siguranță”
Poliția din Turcia a arestat peste 160 de persoane într-o serie de raiduri declanșate în weekend, în întreaga țară, și care au vizat afaceri și asociații controlate de comunitatea LGBTQ+.
FOTO Calea ferată Caransebeș - Timișoara - Arad: Ce lucrări se mai execută pe lotul 1 în septembrie - Economica.net
LOTUL 1 – Lucrările continuă în Stația Caransebeș Triaj
Rata șomajului a crescut uşor până la 6,8% în T2 din 2026. Situaţia în rândul tinerilor rămâne gravă - date INS - Economica.net
Potrivit sursei citate, în trimestrul II din anul curent, populaţia activă era de 8.229.700 de persoane, din care 7.671.600 de persoane erau ocupate, iar 558.100 de persoane erau în categoria şomeri.