Gândul
•
17 Septembrie 2026
•
13:57
Deși are rafinării, România importă masiv carburanți: Deficit istoric
România importă masiv carburanți , deși are rafinării. Deficitul comercial al României la țiței și produse petroliere a ajuns la 2,52 miliarde de euro în primul semestru din 2026. Suma este cu 41,6% mai mare față de aceeași perioadă din 2025. Deficitul de țiței a scăzut, însă România a trecut la produsele rafinate de la un excedent de 380,6 milioane de euro la un deficit de 590,3 milioane de euro.
Digi24
•
17 Septembrie 2026
•
13:54
România, din nou pe primul loc în UE la inflație. Ce arată noile date Eurostat
România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în topul ţărilor care au înregistrat, în luna august, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei, cu un nivel de 6,3%, faţă de o medie de 3,2% în statele membre, potrivit datelor Eurostat. La polul opus se remarcă Suedia şi Estonia, care au avut cele mai mici valori ale ratei inflaţiei.
Gândul
•
17 Septembrie 2026
•
13:25
Sporurile de confidențialitate, mărul discordiei în sistemul de pensii. Ce spune Curtea de Conturi
După auditul Curții de Conturi la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) apare un nou măr al discordiei, dincolo de pensiile recalculate greșit. Mai exact, sporurile de confidențialitate acordate unor angajați ai caselor teritoriale de pensii nu au fost acordate conform legislației în vigoare.
Mega‑furt la Mintia: 18 percheziții, după ce șantierul a fost prădat din interior. 12 angajați sunt vizați de anchetă
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au efectuat joi 18 percheziții domiciliare într-un dosar penal ce vizează furtul unor cantități importante de cabluri din cupru de pe șantierul Termocentralei Mintia . 12 angajați ai șantierului sunt suspectați de implicare în sustragerea, transportarea sau valorificarea cablurilor. Prejudiciul este estimat la aproape 600.000 de euro.
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
13:08
Legea conturilor de economii și investiții: ce riscuri ascunse rămân pentru consumatorii de servicii financiare - HotNews.ro
„Când legea va intra în vigoare, capcana majoră se va ascunde în condițiile generale de afaceri ale administratorilor privați, adică în textul scris cu litere mici din contract”, spune, într-un text de opinie în HotNews, Monica Calu, economistă, juristă și membră în ONG-ul Internațional Finance Watch.
Ghid complet pentru companiile care au nevoie de mașini temporar: cum alegi soluția potrivită de închiriere auto
Nevoia de mobilitate nu este întotdeauna constantă. O companie poate avea nevoie de mașini suplimentare pentru un proiect, pentru angajați aflați temporar într-un alt oraș sau pentru perioade în care echipa se extinde. În astfel de situații, cumpărarea unor vehicule noi sau asumarea unor contracte clasice de leasing pe termen lung nu sunt întotdeauna cele mai flexibile variante.
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
13:05
Companiile de electricitate vin cu noi contracte pentru români. Care este noutatea și la ce trebuie să fim atenți - HotNews.ro
Furnizorii de energie au început să vină cu oferte pentru clienții casnici cu prețuri fixe pentru perioade mai lungi de un an. Până acum, contractele cu tarife fixe erau pentru maximum un an. În ce condiții pot fi schimbate aceste contracte și la ce trebuie să fim atenți.
Rompetrol Well Services – 75 de ani de servicii pentru industria de petrol și gaze din România - Financial Intelligence
Rompetrol Well Services aniversează astăzi 75 de ani de activitate în susținerea și dezvoltarea sectorului petrolier și de gaze din România. În prezent, compania este un partener de încredere național și regional în asigurarea serviciilor speciale la sondă, recunoscut atât în Europa de Est cât și în Asia Centrală, potrivit unui comunicat.
- Economica.net
Totodată, locurile de muncă asociate investiţiilor străine directe au crescut cu 39%, la 5.710, comparativ cu o scădere de 25% în Europa. Proiectele de investiţii în extindere au reprezentat 55% din ISD.
Tinmar Energy câștigă, în fond, procesul cu ANRE privind amenda pentru pretinsă manipulare a pieței de energie
Tinmar Energy a câștigat, în fond, procesul cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), în urma soluției pronunțate astăzi, 16 septembrie 2026, de Curtea de Apel București. Instanța a admis plângerea formulată de Tinmar Energy și a anulat Decizia prin care Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei sancționase compania pentru o pretinsă manipulare a pieței de energie.
Nuclearelectrica: Memorandum cu Nucleoelectrica Argentina pentru proiectele bazate pe tehnologia CANDU 6 - Economica.net
Cele două companii deţin competente tehnice şi experienţă relevantă în inginerie, operare, mentenanţă, managementul proiectelor majore, extinderea duratei de viaţă, analize de securitate nucleară şi operare a reactoarelor nucleare cu tehnologie CANDU 6.
Bursa
•
17 Septembrie 2026
•
12:37
Grupul Băncii Mondiale mobilizează un nivel record de capital privat pentru ţările în curs de dezvoltare
A.M. Bănci-Asigurări / 17 septembrie, 14:37
Digi24
•
17 Septembrie 2026
•
12:30
Bolojan, întâlnire cu ambasadorul Coreei de Sud la București. Discuții despre retehnologizarea reactorului de la Cernavodă
Premierul interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, joi, la Palatul Victoria, cu noul ambasador al Coreei de Sud în România Hur Seung-chul și cu reprezentantul Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), Park Sangchul, director general al Unit 1 Refurbishment Project. La discuții au participat și reprezentanții Nuclearelectrica. Întâlnirea a vizat, în principal, stadiul proiectului de modernizare și retehnologizare a Unității 1 de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă.
PFA și microîntreprinzători: de ce un venit variabil cere o abordare diferită a bugetului personal - Financial Intelligence PFA cu venit variabil: cum îți gestionezi bugetul personal
Pentru un angajat cu salariu fix, bugetul personal are un ritm previzibil: aceeași sumă, în aceeași zi, în fiecare lună. Pentru un PFA, un consultant independent sau un microîntreprinzător, realitatea e cu totul alta — venitul variază de la o lună la alta, iar momentul în care banii ajung efectiv în cont depinde de un factor pe care antreprenorul nu îl controlează direct: viteza cu care plătesc clienții. Iar datele recente despre disciplina de plată din economia românească arată că acest factor cântărește mult mai mult decât pare la prima vedere.
Prețul gramului de aur, joi, 17 septembrie 2026. Ușoară scădere pentru metalul prețios
Prețul gramului de aur a scăzut joi, 17 septembrie 2026, potrivit cotației anunțate de Banca Națională a României (BNR). Un gram de aur a ajuns la 635,2678 lei, cu 39 de bani mai puțin decât miercuri, 16 septembrie.
Gândul
•
17 Septembrie 2026
•
12:03
Șantierul Termocentralei Mintia devalizat
Cantități importante de cablu din cupru au fost sustrase de pe șantierul Termocentralei Mintia . În prezent se derulează o anchetă de amploare în Hunedoara. Polițiștii au descins joi la 18 adrese, 12 angajați ai șantierului fiind suspectați că ar fi fost implicați în mai multe furturi, transportul sau valorificarea cablurilor.
Păcatul financiar al Europei: Topul mondial al datoriilor și paradoxul incredibil al uneia dintre cele mai mari economii
Studiul realizat de Visual Capitalist măsoară creditul acordat sectorului nefinanciar ca procent din PIB, excluzând băncile. Oferă o imagine asupra nivelului de datorie al economiilor analizate, conform Idealista .
Grupul energetic PPC ar discuta achiziția lanțului de magazine Flanco din România. A făcut o achiziție similară în Grecia - Economica.net
PPC, care a achiziționat lanțul de electro-retail Kotsovolos din Grecia de la compania britanică Currys plc într-o tranzacție finalizată în aprilie 2024, explorează posibilitatea de a achiziționa retailerul român Flanco Smart Discounter, scrie presa din Grecia.
Impozit pe venit, CAS și CASS în 2026: Clarificări de la o șefă din Ministerul Finanțelor - StartupCafe
O șefă din Ministerul Finanțelor a oferit clarificări, într-un număr recent al revistei Consultant fiscal, privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale obligatorii (CAS și CASS), în contextul modificărilor fiscale aplicabile începând cu anul 2026.
Remus Vulpescu, BVB: Indicele BET este încă peste un sfert deasupra nivelului de la începutul anului, însă ultima lună a adus o corecţie de peste 10% faţă de maximul lunii august; Datorăm investitorilor o infrastructură care merge perfect şi când piaţa urcă şi când scade - Financial Intelligence
Ultima lună a adus o corecţie de peste 10% faţă de maximumul lunii august, dar indicele BET este încă la peste un sfert deasupra nivelului de la începutul anului, a declarat, joi, la un eveniment de specialitate, CEO-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Remus Vulpescu.
Euro scade. Moneda Euro este cotată la 5,2601 lei. Cursul valutar anunțat de BNR
Pe 6 mai, euro a înregistrat un record, fiind cotat la 5,2688 lei.
Apare o nouă televiziune în România - Economica.net
Postul de televiziune al Grupului Agrointeligența va fi difuzat, în direct, atât prin cablu cât și online (site, social-media etc.). Intenția este de a avea audiența auditată, pe toate platformele, imediat după lansarea oficială iar Agrointeligența TV să intre în pachetul “must-carry” cât mai repede posibil, potrivit unui comunicat de presă al Grupului Agrointeligența
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
10:54
Un fizician de la CERN în dialog cu un pianist, terapie de cuplu live și un duo de beatbox cu 100 de milioane de vizualizări. Ce se întâmplă la UNFINISHED 2026 - HotNews.ro
Între 25 și 27 septembrie, festivalul multidisciplinar UNFINISHED revine la București cu tema MULTIPLICITY. Peste 45 de invitați din peste 15 țări, din psihanaliză, fizica particulelor, arhitectură, agricultură regenerativă, dans, panificație, muzică electronică și poezie, timp de trei zile, în House of Ideas și grădina din jurul ei.
HotNews
•
17 Septembrie 2026
•
10:49
Prețul motorinei a crescut pentru a treia zi la rând și se apropie de un nou prag - HotNews.ro
Prețul motorinei a fost majorat din nou joi, pentru a treia zi la rând, în benzinăriile marilor lanțuri de distribuție a carburanților, scrie Economica.net .