Joi, 06 August 2026

24 articole

Ilie Bolojan, despre economia la energie electrică: Cred că oamenii raţionali înţeleg că aici este un efort de bun simţ - Economica.net

„În ceea ce priveşte consumul de ieri, vă rog să aveţi în vedere că a fost ziua cu cele mai mari temperaturi în toată ţara. Deci valul de căldură care a venit din Vest, şi în primele două zile a fost doar în judeţele de la graniţa cu Ungaria şi cu Serbia, a ajuns în toată ţara. Şi există statistici evidente pe care le au cei de la Transelectrica, ce arată că fiecare grad în care creşte temperatura induce un consum suplimentar în sistem. De exemplu, gândiţi-vă, instalaţiile de răcire din frigiderele marilor supermarketuri, dacă e mai cald, au nevoie de un consum mai mare ca să menţină aceeaşi temperatură. Şi oamenii înţeleg asta.

Vlad Șendroiu: Românii vor plăti energie mai scumpă

Invitat la emisiunea „Subiectul Zilei” cu Răzvan Dumitrescu, deputatul USR Vlad Șendroiu a susținut că românii au de suferit și că vom avea energie mai scumpă din cauza a două probleme principale. El a afirmat că „băieții deștepți” vor specula cu siguranță situația și că, după ce se va folosi foarte multă încălzire pe bază de energie electrică, prețurile vor crește. Totodată, deputatul a atras atenția că acesta reprezintă un pericol, al doilea pericol fiind reprezentat de faptul că sistemul energetic din România nu face față unei astfel de situații nici în prezent.

Bolojan anunță: Nu le vor fi plătite compensații marilor consumatori industriali pentru eventuale limitări ale consumurilor. Problema s-ar pune doar în caz de deconectare

El anunțase anterior că, mâine, va fi adoptată o hotărâre de Guvern care va autoriza Transelectrica să aplice, la nevoie, limitări obligatorii ale consumului de energie al marilor consumatori industriali .

JT Grup Oil finalizează probele tehnologice ale Terminalului de 150 milioane lei din Portul Constanţa

JT Grup Oil anunţă finalizarea cu succes a probelor tehnologice aferente Terminalului de produse petroliere dezvoltat de JT Terminal Constanţa, companie deţinută integral de JT Grup Oil, marcând astfel ultima etapă tehnică înaintea punerii în funcţiune a unei investiţii de 150 milioane lei, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Eclipsa solară de săptămâna viitoare, din 12 august, va afecta producţia de energie; ENTSO-E se pregăteşte pentru "posibile repercusiuni" - Financial Intelligence

“Eclipsa solară de săptămâna viitoare, din 12 august, va afecta producţia de energie. De aceea, ENTSO-E a creat un grup operativ dedicat pregătirii acestui eveniment şi, mâine, vineri, membrii acestuia se vor reuni pentru a se pregăti pentru eventuale repercusiuni”, a declarat purtătoarea de cuvânt pentru Climă şi Energie a Comisiei Europene, Anna-Kaisa Itkonen, la conferinţa zilnică de presă a Executivului european, potrivit Agerpres.

AFIR: Fermierii pot accesa finanţare de până la 50.000 de euro prin programul DR-14 pentru investiţii în ferme mici

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a anunţat că a publicat condiţiile de accesare a fondurilor pentru investiţii în ferme mici (DR-14), iar în termen de 15 zile de la publicarea Ghidului solicitantului va fi deschisă sesiunea de primire a proiectelor, finanţarea nerambursabilă putând ajunge până la 50.000 de euro/proiect, cu o intensitate a sprijinului de cel mult 85% din totalul cheltuielilor eligibile, potrivit unui comunicat al AFIR.

Tranzacție cu impact în România: The Carlyle Group preia Aratas Corporation

Mai multe societăți din portofoliu controlate de fonduri administrate sau consiliate de afiliați ai The Carlyle Group au generat de asemenea venituri pe teritoriul României.

Sectorul energetic european, afectat de încă un fenomen: eclipsa totală de soare. Ce pregătiri face Bruxellesul - HotNews.ro

Reţeaua Europeană a Operatorilor de Transport şi Sistem pentru Energia Electrică (ENTSO-E) se pregăteşte pentru „posibile repercusiuni” asupra producţiei europene de energie determinate de eclipsa de soare ce va avea loc miercurea viitoare, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene.

Direcția Silvică Dolj scoate la licitație un acord-cadru de peste 5,5 milioane de lei pentru împăduriri la Ocolul Silvic Dăbuleni - Economica.net

Potrivit caietului de sarcini publicat pe seap.ro, serviciile vizează împădurirea integrală a unor terenuri din fondul forestier de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, întreţinerea şi consolidarea plantaţiilor tinere, precum şi completarea şi refacerea plantaţiilor existente, acolo unde este necesar. Lucrările se vor desfăşura pe raza de activitate a Ocolului Silvic Dăbuleni.

Opinii: ANALIZĂ Cum a fost salvată de la faliment CE Oltenia și unde s-a rupt planul de 2,66 miliarde euro. Documentele Comisiei Europene contrazic teza negocierii greșite a PNRR

Compania nu a fost victima unei negocieri prost făcute, ci o societate aflată în pragul insolvenței încă de la finalul anului 2019, salvată printr-un plan finanțat și fundamentat tehnic, a cărui vulnerabilitate a apărut ulterior, în etapa de implementare a investițiilor.

Wolf Theiss a asistat fondatorii Electroechipament Industrial Group în legătură cu vânzarea către Adrem

Wolf Theiss a asistat asociaţii a trei societăţi active în sectorul energiei electrice: Electroechipament Industrial S.R.L., Electroechipament S.R.L. şi General Equipment Automation S.R.L., în procesul de vânzare a participaţiilor deţinute către Adrem Group, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Factura PPC are o pagină de sumar, cu toate informaţiile care contează la îndemână

O factură uşor de înţeles este una pentru care nu e nevoie de clarificări suplimentare. De acum, pentru a fi mai uşor de înţeles, facturile de energie electrică de la PPC vor conţine şi o pagină de sumar care sintetizează, într-o formă simplă şi clară, informaţiile din restul documentului. Clienţii află dintr-o privire cât au de plată în total, până când şi care sunt datele necesare pentru plată.

Fonduri pentru ferme mici: Ghidul AFIR de 50.000 de euro

Sunt anunțate noi fonduri pentru investițiile în fermele mici. AFIR – Agenția pentru Finanțare Investițiilor Rurale a publicat Ghidul Solicitantului pentru intervenția DR-14. Micii fermieri pot obține finanțări nerambursabile de până la 50.000 de euro pentru investiții în ferme.

VIDEO Grupul AIC Trucks își extinde activitatea. Stefano Albarosa, CEO: Strategia noastră este să crăm noi afaceri care se pot compensa reciproc atunci când unul dintre sectoare intră în scădere - Profit.ro Live TV

În paralel, proiectele energetice și imobiliare adaugă surse de venit care nu depind direct de evoluția pieței transporturilor, a explicat Albarosa la emisiunea Profit Live, realizată pe Prima News TV de Profit.ro, de luni până joi, de la ora 14.00.

Comisia Europeană avertizează România: „Blocarea angajamentelor din PNRR poate avea consecințe financiare grave”

Comisia Europeană transmite un avertisment ferm României în scandalul privind închiderea centralelor pe cărbune . Într-un răspuns pentru Digi24, Executivul european spune că nerespectarea angajamentelor asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) poate avea „consecințe financiare” și atrage atenția asupra întârzierilor în procesul de decarbonizare. Bruxelles-ul avertizează că îndeplinirea acestor obiective va influența plata ultimei tranșe din PNRR.

Guvernul a aprobat programul „Diaspora investește acasă”. Ce sprijin financiar pot primi românii din străinătate

Guvernul a aprobat joi programul „Diaspora investește acasă”, destinat românilor care vor să revină în țară și să își deschidă o afacere. Programul are un buget de 100 de milioane de euro și va fi implementat prin Banca de Investiții și Dezvoltare, a anunțat premierul interimar Ilie Bolojan.

Bolojan spune că în următoarea perioadă ar trebui să apară o temperare a preţurilor la combustibil - Financial Intelligence

Bolojan a fost întrebat despre datele Guvernului privind evoluţia preţului la motorină în a doua parte a lunii august.

Bolojan: România nu e în situaţia de a risca un blackout - Financial Intelligence

Premierul Ilie Bolojan afirmă că planul pe care Guvernul l-a conceput pentru gestionarea situaţiei de criză generate de secetă include un normativ de limitări ale consumului care dă posibilitatea ca dispeceratul Transelectrica să notifice clienţii industriali din categoria marilor consumatori cu privire la limitarea consumului. Măsura nu va afecta consumatorii casnici şi unităţile precum spitale.

“Regele Pantofilor” aduce în România un nou mare brand de magazine. Modivo pregătește lansarea ShockPrice: Vrem să fim regele comerțului cu amănuntul off-price!

Au început deja recrutări de personal pentru deschiderea unui magazin la Arad, pentru poziții, de exemplu, de Deputy/Store Manager.

Ilie Bolojan răspunde dacă își cere scuze pentru criză

Ilie Bolojan a fost întrebat de Gândul ce mesaj are pentru români și dacă își cere scuze față de populație pentru situația prin care România trece, sub mandatul său: cea mai mare inflație din UE, recesiune economică, printre cele mai mari dobânzi, prețuri record la motorină și benzină, cea mai gravă criză energetică de după Revoluție. Premierul demis a punctat că Executivul a luat măsurile necesare pentru stabilizarea economiei și reducerea deficitului bugetar, cu costurile aferente.

Cu cine se luptă Universitatea Craiova. Cât de puternic este patronul lui KuPS: are în mână tot fotbalul din Finlanda

Ari Lahti (63 de ani) este un om de afaceri prosper din Finlanda și acționarul majoritar de la KuPS, adversara celor de la Universitatea Craiova în turul trei preliminar din Europa League. În același timp, el este în prezent și președintele Federației de Fotbal din Finlanda, chestiune care pentru fotbalul românesc reprezintă o utopie.

AnimaWings, proiectul aviatic românesc full-service care vrea să unească țara. Marius Pandel, CEO și co-fondator:"Ne uităm la nevoile românilor"

Zborurile companiei AnimaWings sunt operate pe aeroporturile principale ale orașelor de destinație, ceea ce reduce semnificativ timpul de transfer către centrul sau gara centrală a orașului, şi de cele mai multe ori reduce şi costurile cu până la 30-40%. Totodată, flota este construită în jurul modelului Airbus A220, configurat cu 137-148 de locuri în trei clase – Business, Premium Economy şi Economy. A220 este un game changer în Europa: eficient pe rute scurte şi medii, cu nivel redus de noxe, consum şi zgomot, ceea ce permite accesul la sloturi pe aeroporturile principale. Este avionul potrivit pentru o companie full-service, nu pentru modelul ultra-low-cost cu densitate mare de scaune.

Cât cântărește economia României în UE. Datele Eurostat arată că Germania rămâne lider detașat

Economia Uniunii Europene este estimată la 18.800 de miliarde de euro în 2025, potrivit datelor publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Germania își păstrează poziția de cea mai mare economie din blocul comunitar, cu un produs intern brut de aproximativ 4.500 de miliarde de euro, ceea ce înseamnă aproape un sfert (23,8%) din economia UE. România generează aproximativ 2% din economia Uniunii, echivalentul a circa 380 de miliarde de euro.

Reuters: Indicele STOXX 600 a urcat la un nivel record, în timp ce bursele americane deschid mixt

Optimismul privind profiturile companiilor a urcat bursele europene joi, însă contractele futures pe Wall Street indică evoluţii mixte, fiind trase în jos de scăderile din sectorul tehnologic, transmite Reuters.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont