Marți, 11 August 2026

24 articole

Când va judeca Tribunalul București cererea STB de intrare în insolvență. Primul termen a fost stabilit

Tribunalul București va discuta marți, 18 august, cererea Societății de Transport București (STB) de intrare în insolvență. Dosarul a fost înregistrat săptămâna trecută, iar primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, susține că procedura este necesară pentru restructurarea și redresarea companiei.

Olandezii de la Action, cu preţuri mici, deschid al 23-lea magazin din România - Economica.net

Action introduce săptămânal 150 de produse noi. 1.500 de produse Action costă sub 5 Lei.

Tendința de scădere a înmatriculărilor de autoturisme noi se menține și în iulie

Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28,2% în luna iulie 2026 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 11.633 de unităţi, însă piaţa maşinilor electrificate a continuat să crească, potrivit unei analize realizate de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor publicate de Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări (DGPCI), transmite Agerpres.

De ce te trezești dimineața cu abdomenul plat și seara pari „însărcinată”?

Este una dintre întrebările pe care le aud foarte des, mai ales in aceasta perioada: „Dimineața mă trezesc cu abdomenul aproape plat, iar seara parcă sunt însărcinată. Ce se întâmplă cu mine?”. Și, dacă te regăsești în această situație, primul lucru pe care vreau să ți-l spun este că faptul că abdomenul este mai plat dimineața și mai proeminent seara nu înseamnă automat că te-ai îngrășat, că ai pus grăsime pe burtă sau că ai o inflamație în corp. De foarte multe ori, este pur și simplu rezultatul unei zile în care ai mâncat, ai băut, ai digerat și ai acumulat gaze și conținut intestinal. Citește mai multe informații despre acest subiect pe G4Food.

Care sunt cele mai scumpe cartiere din România? Surpriză: nu sunt în Cluj-Napoca

Cele mai scumpe cartiere din țară pentru românii care își doresc să cumpere o locuință nu se găsesc în Cluj-Napoca, oraș care și-a cultivat de-a lungul timpului statutul de pol imobiliar de lux pe fondul prețurilor ridicate solicitate de proprietari și dezvoltatori, ci în București. Capitala are șapte zone în care cumpărătorii plătesc mai mult pentru un apartament decât în centrul Clujului.

Rovinari 4 va fi scos din rezervă pentru a compensa oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Măsurile anunțate de Ministerul Energiei

Ministerul Energiei a anunțat, marți, că Nuclearelectrica a început procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2 de la Cernavodă, din cauza debitului foarte scăzut al Dunării. Pentru a compensa energia care nu va mai fi produsă de reactor, autoritățile pregătesc importuri, scoaterea din rezervă a grupului Rovinari 4 și creșterea producției Hidroelectrica.

Curs valutar negociat pentru toți clienții BCR, în George. Euro, dolari și alte 64 de valute, cumpărate cu reduceri - Economica.net

BCR precizează că utilizatorii aplicației George au posibilitatea de a cumpăra sau a vinde euro, dolari și alte 64 de valute la cursuri avantajoase, negociate.

Incendiile devastatoare din Grecia, legate de rețeaua electrică. Aproape 75% din suprafața arsă în 2026 ar avea această cauză

Incendiile izbucnite în urma unor scântei produse de infrastructura electrică au loc, de multe ori, în condiții meteorologice favorabile propagării rapide a flăcărilor: vânt puternic, temperaturi ridicate și perioade cu un consum mare de energie. Unele dintre focare apar în zone izolate și predispuse la incendii, scrie Politico .

România la ora 20:00: fără nuclear, nu mai discutăm despre prețul energiei, ci despre cine va fi deconectat (AEI) - Financial Intelligence

Autor: Dumitru Chisăliță, Președinte AEI

Europa devine un pariu câștigător pentru investitori. Bursele cresc la niveluri record, iar euro câștigă teren

Indicele Stoxx Europe 600 a crescut cu 12% de la începutul anului, iar principalii indici bursieri din Germania, Italia și Franța au atins niveluri record. Obligațiunile guvernamentale germane au avut o evoluție mai bună decât titlurile de Trezorerie americane, în timp ce euro se menține aproape de cel mai ridicat nivel din ultimele două luni, notează Bloomberg .

ANUNȚ BCR: Aduce cursul valutar negociat în George Business, pentru 66 de perechi valutare

Banca Comercială Română (BCR) anunță astfel că extinde George Business cu FX Pro, prin care o companie are curs valutar negociat direct în platformă, cu cotații personalizate în timp real și tranzacționare digitală.

ANAF, precizări despre cotele de TVA aplicabile în 2026. Cine mai poate cumpăra o locuință cu TVA de 9%

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a publicat un ghid privind cotele de TVA aplicabile în 2026, după modificările aduse prin Legea nr. 161/2026. Documentul detaliază condițiile în care persoanele fizice mai pot cumpăra, până la 30 septembrie, o locuință cu TVA de 9%, dar și produsele și serviciile pentru care se aplică TVA de 11% și operațiunile pentru care este datorată cota standard de 21%.

Analiza ICAP CRIF: Cinci luni pentru plata unei facturi este media economiei pe anul 2025

Durata medie de plată a unei facturi de furnizare de bunuri sau servicii în segmentul B2B (între firme) a fost de 144 de zile în 2025, aproape cinci luni, potrivit unei analize realizată de ICAP CRIF, compania pieţei de soluţii de risc de credit şi informaţii de afaceri în Europa de Sud-Est, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Buşoi: În acest moment, nu există o intenţie de a închide Turceni 5 - Financial Intelligence

Ministerul Energiei va transmite Comisiei Europene că România nu intenţionează să închidă, la 31 august, grupul de 330 MW de la termocentrala Turceni, în contextul situaţiei dificile actuale a sistemului energetic, a anunţat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Buşoi.

România va reporni grupuri pe cărbune pentru a acoperi ieșirea din sistem a centralei nucleare de la Cernavodă. Pot urma limitări ale consumul industrial seara, apel pentru reducerea consumului - Economica.net

“Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a inițiat procedurile tehnice premergătoare opririi controlate a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut al Dunării și al evoluției nivelului apei în zona de aspirație a pompelor de răcire. Este vorba despre proceduri uzuale și preventive, specifice pregătirii în condiții de siguranță a opririi unei unități nucleare. Acestea nu indică existența unui incident la nivelul centralei, ci fac parte din măsurile tehnice aplicate atunci când parametrii de funcționare impun pregătirea pentru o oprire controlată”, arată Ministerul.

Gradul de deschidere al economiei României la minimul din perioada crizei financiare (Andrei Rădulescu) - Financial Intelligence

Gradul de deschidere al economiei naționale a scăzut în ultimii ani, pe fondul consecințelor șocurilor mondiale (inclusiv tensiunile geopolitice și modificarea politicii comerciale în prima economie a lumii), dar și a provocărilor din sfera competitivității internaționale pe plan intern.

Gorj. Peste 800 de oi ale unui fermier vor fi eutanasiate după ce au fost confirmate cu variolă ovină | AUDIO

Peste 300 de oi vor fi eutanasiate în județul Gorj, după ce au fost confirmate cu variola ovină. Alte 500, ale aceluiași fermier, urmează să fie îngropate pe Transalpină. Și în cazul lor a fost confirmat virusul.

Piața auto din România s-a prăbușit în iulie. Înmatriculările de mașini noi au scăzut cu 28%, dar electricele și plug-in hybrid au crescut puternic

„Scăderea cu 28% a înmatriculărilor de autoturisme noi față de iulie 2025 readuce în prim-plan vulnerabilitatea pieței, iar după primele șapte luni ale anului ne aflăm în continuare la un nivel cu 5,5% sub cel din perioada similară a anului trecut”, a declarat Dan Vardie, președintele APIA.

LIVE TEXT Cernavodă începe procedurile pentru oprirea Unității 2. Situația, discutată astăzi la Bruxelles

Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă a început procedurile tehnice pentru oprirea controlată a Unității 2, pe fondul debitului foarte scăzut la Dunării și al evoluției nivelului apei din zona pompelor de răcire. Oprirea este așteptată în cursul acestei săptămâni. Ministerul Energiei și Dispecerul Energetic Național pregătesc compensarea producției care va fi pierdută prin importuri și prin activarea unor capacități suplimentare de producție.

ULTIMA ORĂ Avize de forță majoră pentru Nuclearelectrica. Nu-și va putea îndeplini obligațiile de livrare de energie. Printre cei mai mari clienți – lideri ai furnizării pentru populație

″Eliberarea Avizelor de Existență a Cazului de Forță Majoră pentru Nuclearelectrica a avut la bază seceta hidrologică severă manifestată în bazinul hidrografic al fluviului Dunărea, care a determinat scăderea excepțională a debitului și a nivelului fluviului sub valorile necesare asigurării, în condiții de securitate nucleară, a sursei de apă tehnologică și de răcire a CNE Cernavodă, conducând la oprirea controlată a Unității 1 CNE Cernavodă și implicit a imposibilității de executare integrală, din propria producție, a obligațiilor contractuale asumate față de partenerii contractuali, începând cu dată de 27.07.2026 și în continuare, pe perioada menținerii efectelor evenimentului de forță majoră și a consecințelor acestuia asupra executării obligațiilor contractuale″, a transmis SNN.

Forță majoră pentru contractele de energie la Nuclearelectrica, pe fondul secetei de pe Dunăre - HotNews.ro

Nuclearelectrica a anunțat marți, pe Bursa de Valori București (BVB) , că a primit de la Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA) o serie de avize de existență a cazului de forță majoră asupra contractelor de livrare a energiei electrice. Măsura vine în contextul secetei severe de pe Dunăre, care a determinat scăderea debitului și a nivelului fluviului până la valori care afectează alimentarea cu apă tehnologică și de răcire a centralei nucleare de la Cernavodă.

Trei zone bucureștene “sparg” toate tiparele. Cele mai scumpe 10 cartiere din țară ca apartamente

Trei zone din București “sparg” toate tiparele. Prețurile depășesc borna de 5.500 euro/mp util.

Nuclearelectrica a activat Forța Majoră, nu va mai putea onora contractele de vânzare de energie - Economica.net

S.N. Nuclearelectrica S.A. anunță acționarii și investitorii asupra emiterii, în data de 10 august 2026, a unei serii de Avize de Existență a Cazului de Forță Majoră, de către Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), aplicabile în cazul contractelor de livrare de energie electrică, potrivit comunicatului.

Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța a emis pentru Nuclearelectrica Avize de Existență a Cazului de Forță Majoră, aplicabile în cazul contractelor de livrare de energie electrică - Financial Intelligence

S.N. Nuclearelectrica S.A. anunță actionarii și investitorii asupra emiterii, în data de 10 august 2026, a unei serii de Avize de Existența a Cazului de Forță Majoră, de către Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța (CCINA), aplicabile în cazul contractelor de livrare de energie electrică.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont