Romsilva a dat în 2025 contracte de peste 28 de milioane de lei prin 371 de proceduri de negociere fără publicare. ANAP a trimis raportul către MMAP, Curtea de Conturi și Consiliul Concurenței - Economica.net
Pegia a derulat 371 de astfel de proceduri, cu o valoare totală atribuită de 28,25 de milioane de lei. Deși numărul acestora a scăzut semnificativ față de anii anteriori, Romsilva se menține pe locul al doilea la nivel național, iar 82,75% dintre proceduri au fost justificate prin „extremă urgență”.
Bursa
•
14 August 2026
•
14:48
Iraqi News Agency: Exporturile de petrol ale Irakului au ajuns la 2 milioane de barili pe zi în august
Ministrul irakian al petrolului, Basim Mohammed Khudair, a anunţat că exporturile de petrol ale ţării au ajuns la 2 milioane de barili pe zi de la începutul lunii august şi că aproximativ 49 de milioane de barili de petrol au fost exportaţi în iulie, potrivit agenţiei de ştiri Iraqi News Agency.
Digi24
•
14 August 2026
•
14:40
ANAP: Romsilva a făcut sute de achiziții fără licitație în 2025. Motivul invocat în peste 82% dintre cazuri
Romsilva a derulat anul trecut 371 de proceduri de negociere fără publicare prealabilă, cu o valoare totală atribuită de 28,25 milioane de lei, potrivit unei analize realizate de Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Deși numărul acestor proceduri a scăzut față de anii precedenți, Regia Națională a Pădurilor s-a menținut pe locul al doilea la nivel național. Peste 82% dintre proceduri au fost justificate prin „extremă urgență”.
Salarii de până la 7.600 de lei la cules de fructe, lângă România. Cazare și trei mese gratuite
Sezonul de recoltare a fructelor din Serbia și din regiune se confruntă cu un deficit sever de forță de muncă, în ciuda unor remunerații record și a beneficiilor suplimentare oferite angajaților sezonieri.
Aerostar – salt major al profitului net în primul semestru
Aerostar Bacău (ARS) a realizat în primul semestru venituri totale din exploatare de 396,60 milioane lei, în creștere cu 23,96% față de cele de 319,95 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
Bursa
•
14 August 2026
•
14:27
DPA: Numărul insolvenţelor companiilor germane scade pentru prima dată din februarie
Numărul companiilor germane care au depus în luna mai cerere de plasare în insolvenţă a scăzut pentru prima dată începând din februarie, în condiţiile în care cea mai mare economie a Europei depune eforturi pentru a-şi recăpăta dinamica, transmite agenţia DPA. Instanţele locale au înregistrat în mai 1.995 de cereri de insolvenţă corporativă, cu 2 procente mai puţine faţă de perioada similară din 2025, notează sursa citată.
Digi24
•
14 August 2026
•
14:24
Rabla Auto 2026: AFM a aprobat încă 3.661 de ecotichete. Câți bani mai sunt disponibili în program
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat vineri 3.661 de ecotichete, în valoare totală de peste 48 de milioane de lei, în cadrul Programului Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice. Înscrierile continuă, iar bugetul disponibil în acest moment este de 10,7 milioane de lei.
VIDEO A fost finalizată a 16-a locomotivă pe baterii la Brașov - Economica.net
„LEA 020 e pe poziții: a 16-a locomotivă pe baterii este finalizată și pregătită pentru serviciul de manevră!”, transmite vineri SCRL Brașov.
China schimbă istoria rutelor comerciale cu o manevră "Marco Polo". Compania Sea Legend lansează prima legătură regulată de transport de containere spre Europa prin Arctica - Economica.net
Compania Sea Legend a efectuat deja în 2025 o primă cursă maritimă directă cu port-container între China şi Europa prin Ruta Maritimă de Nord (NSR), de-a lungul coastelor ruseşti, scrie Agerpres .
România depune cererea de plată 5 din PNRR, de 2,84 miliarde de euro. Ce granturi am încasat până acum și câte miliarde de euro riscăm să pierdem până la final
Anunțul depunerii cererii 5 din PNRR a fost făcut vineri, după ședința de guvern.
Bursa
•
14 August 2026
•
14:08
Creştere uşoară de profit pentru Romgaz în prima jumătate a anului
Andrei Iacomi Piaţa de Capital / 14 august, 16:08
Pericolul sateliților Starlink din spațiu, explicat de un expert român
Evoluția spectaculoasă a industriei spațiale private a transformat orbita joasă a Pământului într-o arenă extrem de aglomerată. Lansarea continuă de megaconstelații de sateliți – de la proiecte gigant precum Starlink, la inițiative din China, Orientul Mijlociu și programul european IRIS2 – ridică provocări fără precedent privind securitatea și managementul traficului orbital, potrivit lui Cristian Chițu , directorul departamentului spațial al GMV Romania , companie care activează în industria aerospațială.
Bolojan, în plină criză energetică: Nu e o problemă că e susținut politic, e o problemă să fii incompetent! Trebuie modificate toate contractele de mandat la companiile strategice din energie. Numiri pe bază de competențe și nu pe bază de clientelism politic!
Bolojan a dat vina pe situația actuală din domeniul energetic și pe incapacitate managerială a celro care conduc marile companii de stat.
Fonduri de 150 de milioane de euro, bani europeni de la Ministerul Energiei, pentru instalarea de baterii stand-alone. S-a publicat ghidul solicitantului - Economica.net
Scopul apelului este “punerea în funcțiune a unei capacități totale de stocare a energiei electrice de 1.200 MW sau 2.400 MWh până în anul 2030 și de 2.000 MW până în anul 2035”, potrivit ghidului.
Gândul
•
14 August 2026
•
13:30
Cale ferată nouă între Bulgaria și Turcia spre România
Bulgaria și Turcia pregătesc noi proiecte de infrastructură pentru consolidarea legăturilor de transport și energie. Printre acestea se numără o nouă rută feroviară între Edirne și Yambol, care ar urma să ofere o alternativă la aglomeratul punct de trecere a frontierei Kapitan Andreevo-K apıkule.
Explozie a profitului net pentru Șantierul Naval Orșova. Compania reclamă îmbătrânirea forței de muncă
Șantierul Naval Orșova (SNO) raportează pentru primul semestru venituri totale de 56,22 milioane lei, cu 14,02% mai mari decât cele de 49,31 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Digi24
•
14 August 2026
•
13:11
Bolojan vrea să schimbe legislația pentru prosumatori: „Pe viitor, cine injectează energie în sistem ar trebui să aibă și stocare”
Premierul interimar Ilie Bolojan spune că legislația pentru prosumatori ar trebui modificată, astfel încât, pe viitor, cei care instalează panouri fotovoltaice și injectează energie în sistem să aibă și capacități de stocare. România are în prezent aproximativ 350.000 de prosumatori, însă doar o treime dintre aceștia dispun și de instalații de stocare, potrivit premierului. El susține că producția mare de energie solară în timpul zilei și scăderea acesteia în orele cu un consum ridicat generează volatilitate și dezechilibre în sistem.
Câți bani mai poate salva România din PNRR. Dragos Pîslaru: „Problema rămasă este cea a voinței politice”
Dragoș Pîslaru a vorbit despre stadiul PNRR, câte investiții mai reușește Guvernul sa facă până la finalul lunii august și care este procentul reformelor adoptate. „Ar putea sa ajungă la 97,92% din PNRR”, spune ministrul interimar al Investițiilor si Proiectelor Europene.
Bolojan propune un pact politic pentru energie: „Vom avea energie fără crize și un preț cât mai bun”. Ce se întâmplă după oprirea reactorului de la Cernavodă
Premierul interimar Ilie Bolojan propune un pact politic în domeniul energiei, care să fie respectat în următorii ani, indiferent de schimbările politice. El spune că România are nevoie de investiții constante, reguli predictibile și un management mai bun al marilor companii energetice pentru a evita crizele și pentru a ține prețurile sub control.
Noi reguli pregătite pentru panourile fotovoltaice: Bolojan vrea ca energia să nu mai fie injectată în rețea fără stocare - StartupCafe
Firmele și persoanele fizice care își instalează în viitor panouri fotovoltaice și livrează energie în rețea ar putea fi nevoite să asigure și capacități de stocare. Premierul Ilie Bolojan spune că Guvernul trebuie să adopte noi reglementări pentru a limita dezechilibrele create în sistemul energetic de producția mare de energie solară din timpul zilei.
Bursa
•
14 August 2026
•
12:57
Reuters: Contractele futures de pe Wall Street evoluează moderat, după recordul atins de S&P 500
A.M. Piaţa de Capital / 14 august, 14:57
Bursa
•
14 August 2026
•
12:49
BERD: Credit de 120 milioane euro pentru energie verde în Braşov
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare acordă un împrumut de până la 120 milioane euro pentru parcul fotovoltaic şi sistemul de stocare Părău 2 din judeţul Braşov, transmite agenţia de presă News.ro. Proiectul reprezintă prima finanţare a instituţiei pentru o unitate hibridă de producţie solară şi baterii amplasate în aceeaşi locaţie în România, notează sursa citată.
Vești bune pentru micii fermieri, dar și floricuriltori: statul oferă noi finanțări de 113 milioane de euro
„ Prin aceste două intervenții punem la dispoziția fermierilor resurse concrete pentru modernizare și dezvoltare. Alocăm 108 milioane de euro fermelor de mici dimensiuni, pentru investiții care să le ajute să devină mai competitive și mai bine conectate la piață. În același timp, susținem sectoare cu potențial, precum floricultura și producția de plante medicinale și aromatice, unde investițiile în tehnologie și echipamente pot genera valoare adăugată și noi oportunități economice ”, a declarat viceprim-ministrul Tánczos Barna, ministrul interimar al agriculturii și dezvoltării rurale.
Un antreprenor din Vrancea cultivă cel mai scump condiment din lume. Șofranul acestuia își caută locul în meniurile restaurantelor
Un producător din Gologanu încearcă să deschidă o piață locală pentru unul dintre cele mai scumpe condimente din lume: șofranul.