Joi, 13 August 2026

24 articole

Autostrada Unirii A8: Podul peste Prut de la Ungheni, realizat 55% - Economica.net

🎥 Noi imagini de pe șantierul podului peste Prut de la Ungheni – Zagarancea, ajuns la un stadiu fizic de execuție de 55% .

România ajunge în presa internațională după decizia opririi celui de-al doilea reactor de la Cernavodă

Producția de energie nucleară a României a ajuns la zero, joi dimineață, după oprirea controlată și a celui de-al doilea reactor al Centralei de la Cernavodă, ca măsură de siguranță, după ce debitul Dunării a scăzut sub nivelul minim acceptabil pentru asigurarea apei pentru răcirea instalațiilor.

Marea Nordului își închide sondele petroliere. 1.500 de puțuri trebuie dezafectate

Lucrările avansează lent în cazul celor aproximativ 500 de sonde vechi de petrol și gaze care ar fi trebuit deja dezafectate. North Sea Transition Authority (NSTA – Autoritatea pentru Tranziția Mării Nordului), instituția britanică ce supraveghează industria petrolului și gazelor din regiune, spune că lucrările sunt întârziate de costurile tot mai mari și de lipsa echipamentelor necesare.

Peste 8.200 de locuri de muncă în sistemul medical privat de la începutul anului. Cât câștigă în medie un asistent medical

Angajatorii din medicina privată au scos la bătaie peste 8.200 de locuri de muncă de la începutul acestui an, în scădere cu 15% față de perioada similară din 2025. Chiar și pe fondul acestei temperări a recrutărilor, medicii și asistenții rămân cei mai căutați specialiști, salariul mediu net al unui asistent medical ajungând la 6.000 de lei.

Ce spune Isărescu despre trecerea României la euro - Economica.net

„Este foarte bună (discuţia despre trecerea la euro – n.r.). Banca Naţională a sprijinit şi în trecut, inclusiv printr-un adevărat secretariat pentru trecerea la euro. Până prin 2018 aici, în sala asta, aveau loc şedinţele Comitetului de Trecere la Euro. Am mai spus de câteva ori. Noi am ajuns atunci, în discuţiile 2011-2012, am ajuns şi la detaliu, pe unde să intre maşinile cu numerar în ţară şi care să fie sucursalele care au depozite mari şi unde să postăm, ca să spunem aşa, să aşezăm stocul de numerar”, a spus Isărescu.

Ministerul Energiei: Sistemul rămâne stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. Necesarul de import poate ajunge la 2.300 MW

Sistemul Electroenergetic Național este stabil după oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă, iar estimările actuale nu indică riscuri pentru alimentarea cu energie electrică, a transmis joi Ministerul Energiei. Pentru intervalul de vârf de seară, România estimează un necesar de import de până la 2.300 MW, în condițiile în care capacitatea transfrontalieră de import este de aproximativ 4.000 MW.

Ministerul Energiei: România va importa până la 2.300 MW în această seară după oprirea Unității 2. La ce preț vom cumpăra energia

România funcționează, începând de astăzi, fără cei 700 MW produși de la Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă. Ministerul Energiei anunță pentru joi seara, când cantitatea de energie livrată în sistem de fotovoltaic va scădea spre zero, necesarul de energie electrică de import este estimat la 2.300 MW.

Dolj: Localnicii fac economie de teama facturilor mari

Localnicii dintr-o comună din județul Dolj se întorc la pirostii, spăla hainele la mână pentru a reduce consumul de energie electrică. Primarul a mers din casă în casă pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că să nu mai folosească toate aparatele electrocasnice să facă economie la energia electrică mai ales acum când s-a închis si al doilea reactor de la Cernavodă.

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi aproape 1,13 miliarde lei de la bănci - Financial Intelligence

Astfel, MF a atras 200 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 168 luni, la un randament mediu de 7,03% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 507 milioane lei.

Oil Terminal a înregistrat un pofit net de 12,2 milioane lei în primul semestru din 2026 - Financial Intelligence

Veniturile totale au fost de 187,33 milioane lei, mai mari cu 7,4% faţă de BVC şi cu 0,7% faţă de nivelul realizat la 30 iunie 2025, iar cheltuielile de 174,346 milioane lei (plus 2,3% faţă de nivelul bugetat şi plus 1% comparativ cu perioada similară din 2025).

Semnal de alarmă pentru Europa. Motorina a devenit mai scumpă decât combustibilul pentru avioane

Situația apare în contextul în care continentul înlocuiește livrările mai reduse de combustibil pentru aviație din Orientul Mijlociu cu alte surse de aprovizionare, dar întâmpină dificultăți în a asigura suficientă motorină pentru industrie și agricultură, arată datele LSEG, citate de Reuters .

România a depășit ținta PNRR pentru fabricile de reciclare. Buzoianu: „Trebuie să fie doar un punct de plecare”

România a depășit ținta PNRR pentru reciclare, având în vedere că au fost 12 fabrici finalizate față de cele 9 asumate. Investițiile, de sute de milioane de lei, vor permite reciclarea mai multor tipuri de deșeuri.

DPA: Inflaţia preţurilor de producţie din Croaţia a scăzut la 4,9%

Inflaţia preţurilor de producţie din Croaţia a scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie, au arătat joi cifrele Biroului Croat de Statistică, transmite DPA.

România fără energie nucleară. Paradox de moment: importăm din Republica Moldova. Vântul ne ajută. Cerem amânarea închiderii a 710 MW de producție pe lignit

″Pe baza datelor și prognozelor disponibile în prezent, nu sunt anticipate dificultăți deosebite în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național, iar necesarul de consum este acoperit în condiții normale printr-un mix de resurse: producție hidro, producție eoliană, capacități de rezervă pe cărbune și importuri de energie electrică.

Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil

Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoară normal. News.ro scrie că România are o capacitate de import de 4.000 MW, iar pentru joi seară necesarul de import estimat este de 2.300 MW. În următoarea săptămână România se va baza mult pe producţia de energie din eolian, dar ia în calcul şi măsuri suplimentare, acestea fiind discutate cu Comisia Europeană, care a fost notificată cu privire la situaţia de criză. În plus, Ministerul Energiei precizează că reducerea voluntară a consumului de energie a dus până acum, în orele de vârf, la o scădere de 3-5% din total.

De ce le „mulțumim” bulgarilor că ne vând seara, la preț record, energia pe care le-am trimis-o ieftin dimineața

Confruntată cu un deficit de cel puțin 2.000 de megawați-oră pe zi în orele de vârf, România acoperă cantitatea de energie lipsă prin importuri masive din țara vecină. În timp ce Bucureștiul a finanțat panourile solare ale populației, Sofia a mizat pe fonduri europene pentru baterii de stocare. Astfel s-a ajuns la paradoxul în care România trimite ziua energie ieftină în Bulgaria, pentru ca seara să o cumpere înapoi la prețuri de până la zece ori mai mari.

România nu mai produce energie nucleară: Centrala de la Cernavodă a fost oprită

Procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă a fost finalizată joi, la prânz, iar necesarul de energie va fi acoperit din mai multe resurse, inclusiv din import, a anunțat Ministerul Energiei.

Situația energetică după oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Necesarul de consum, acoperit din multiple surse. Discuții cu Comisia Europeană despre capacitățile pe cărbune

Sistemul Electroenergetic Național este stabil și nu există, în acest moment, riscuri pentru pentru alimentarea constantă cu energie electrică, dă asigurări Ministerul Energiei joi, 13 august, după ce în cursul dimineții Unitatea 2 de la CNE Cernavodă a fost oprită controlat. Instituția avertizează, însă, că, din punct de vedere energetic, România depinde în prezent inclusiv de megawații dați de capacitățile pe cărbune, astfel că subiectul urmează să fie discutat cu Comisia Europeană.

Singurul drum spre o fermă cu sute de animale, blocat de Apele Române. Instituția, obligată să permită accesul

Administrația Bazinală de Apă Jiu i-a blocat unui fermier din Bălești, județul Gorj, singurul acces spre ferma în care crește sute de animale, pentru că drumul comunal, vechi de zeci de ani, trece printr-un pârâu. Odată cu închiderea drumului, peste 60 de localnici au rămas fără acces la terenurile agricole.

Trei pensionari, chemați de acasă pentru repornirea Grupului Patru Rovinari. Sindicatele: „Au deja contracte pe 30 de zile”

Pentru a suplini închiderea centralei de la Cernavodă urmează să se redeschidă Grupul Patru de la Rovinari. Acolo ar urma să se producă puțin peste 300 de megawați oră. Problema este că nu se găsesc specialiști să repornească sistemul, iar pentru aceasta au fost chemați de acasă trei pensionari.

Marea Britanie prelungeşte licenţa pentru activităţile entităţilor deţinute de Lukoil în Bulgaria

Marea Britanie a decis să extindă, pentru a patra oară, validitatea licenţei speciale care permite companiilor să continue să lucreze cu subsidiarele bulgare ale producătorului rus de petrol Lukoil, afectat de sancţiuni, a anunţat Ministerul Energiei din Bulgaria, informează agenția de știri Novinite, citată de Agerpres.

Burduja cere explicații pentru deciziile din Energie: „Cei care au răspuns de sector în ultimii 30 de ani trebuie să răspundă”

Criza energetică nu poate fi pusă doar pe seama secetei, iar cei care au gestionat sectorul în ultimele decenii trebuie să explice ce decizii au luat și ce au lăsat în urmă, a declarat joi, la Digi24, fostul ministru al Energiei Sebastian Burduja. El a criticat închiderea unor capacități de producție înainte ca altele să fie puse în loc, a susținut că România a acceptat o tranziție energetică prea rapidă și a arătat că investițiile în stocare au fost insuficiente în anii în care a fost negociat PNRR.

Florin Cîțu critică noua prognoză de inflație a BNR

Florin Cîțu lansează un nou atac la adresa politicilor economice și ironizează rezultatele prezentate de Banca Națională a României în ceea ce privește inflația. Fostul premier a comentat pe Facebook evoluția prognozelor BNR, criticând diferențele dintre estimările inițiale și cele actualizate.

Reuters: Vantage Data Centers pregăteşte un IPO de 100 de miliarde de dolari

A.M. Piaţa de Capital / 13 august, 14:53

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont