Joi, 13 August 2026

24 articole

Cum alegi o agenție de marketing medical pentru clinica ta stomatologică?

Răspunsul scurt: alegi după specializare, după transparența rezultatelor și după felul în care agenția construiește active care rămân ale clinicii, vizibilitate în căutare, reputație, procese, nu doar campanii care se sting odată cu bugetul. O agenție de marketing medical potrivită pentru o clinică stomatologică trebuie să înțeleagă drumul specific al pacientului dentar, să respecte regulile de publicitate din domeniul medical și să poată arăta, lună de lună, de unde vin pacienții noi.

Aplicația de cadastru a înregistrat noi întreruperi și timpi mai mari de așteptare. Guvernul anunță suplimentarea resurselor

Aplicația e-Terra a înregistrat noi opriri temporare în zilele de 12 și 13 august, pe fondul numărului mare de accesări și solicitări primite după reluarea activității. Aproape 70.000 de cereri au fost înregistrate miercuri la nivelul oficiilor de cadastru din țară, față de aproximativ 42.000 în aceeași zi a anului trecut. În acest context, au fost suplimentate resursele tehnice și umane, potrivit informațiilor transmise joi de Guvern.

Mugur Isărescu: Economia va avea creştere zero în 2026

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, declară că România va înregistra în anul 2026 o stagnare sau o scădere economică şi exclude ipoteza unei recesiuni dramatice, informează agenţia de presă News.ro.

Raiffeisen Bank emite o serie nouă de obligațiuni denominate în lei - Economica.net

Emisiunea de obligațiuni a fost adresată investitorilor instituționali și a fost plasată la un cupon fix de 7,538% în primii cinci ani, respectiv 0,85 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referință.

Cărbunele în UE. Ponderea a scăzut în producţia de energie electrică în Uniunea Europeană - Economica.net

În 2024, ponderea totală a cărbunelui în producţia de energie electrică a fost pentru prima dată sub 10%, iar în 2025 s-a redus şi mai mult, ajungând la nivelul cel mai de jos, de 9,2%, scrie Agerpres .

În plină criză energetică, Dacia și Ford se pregătesc să repornească producția

Dacia şi Ford Otosan se pregătesc să repornească uzinele , dar sunt la mâna Transelectrica. O seară de limitare a consumului ar costa producătorii 12 milioane de euro, scrie zf.ro. Industria auto se resuscitează exact când sistemul energetic intră în cea mai severă criză din ultimele decenii. România a declanșat procedurile de oprire a Unităţii 2 de la Cernavodă, ceea ce va avea ca efect pierderea a 10% din producţia naţională de energie. Totodată, ministerul Energiei nu exclude să limiteze în tranşe consumul marilor coloși industriali, între orele 19:00 şi 23:00, dar consideră că asta ar fi ultima măsură.

Autostrada Unirii A8: Podul peste Prut de la Ungheni, realizat 55% - Economica.net

🎥 Noi imagini de pe șantierul podului peste Prut de la Ungheni – Zagarancea, ajuns la un stadiu fizic de execuție de 55% .

România ajunge în presa internațională după decizia opririi celui de-al doilea reactor de la Cernavodă

Producția de energie nucleară a României a ajuns la zero, joi dimineață, după oprirea controlată și a celui de-al doilea reactor al Centralei de la Cernavodă, ca măsură de siguranță, după ce debitul Dunării a scăzut sub nivelul minim acceptabil pentru asigurarea apei pentru răcirea instalațiilor.

Marea Nordului își închide sondele petroliere. 1.500 de puțuri trebuie dezafectate

Lucrările avansează lent în cazul celor aproximativ 500 de sonde vechi de petrol și gaze care ar fi trebuit deja dezafectate. North Sea Transition Authority (NSTA – Autoritatea pentru Tranziția Mării Nordului), instituția britanică ce supraveghează industria petrolului și gazelor din regiune, spune că lucrările sunt întârziate de costurile tot mai mari și de lipsa echipamentelor necesare.

Peste 8.200 de locuri de muncă în sistemul medical privat de la începutul anului. Cât câștigă în medie un asistent medical

Angajatorii din medicina privată au scos la bătaie peste 8.200 de locuri de muncă de la începutul acestui an, în scădere cu 15% față de perioada similară din 2025. Chiar și pe fondul acestei temperări a recrutărilor, medicii și asistenții rămân cei mai căutați specialiști, salariul mediu net al unui asistent medical ajungând la 6.000 de lei.

Ce spune Isărescu despre trecerea României la euro - Economica.net

„Este foarte bună (discuţia despre trecerea la euro – n.r.). Banca Naţională a sprijinit şi în trecut, inclusiv printr-un adevărat secretariat pentru trecerea la euro. Până prin 2018 aici, în sala asta, aveau loc şedinţele Comitetului de Trecere la Euro. Am mai spus de câteva ori. Noi am ajuns atunci, în discuţiile 2011-2012, am ajuns şi la detaliu, pe unde să intre maşinile cu numerar în ţară şi care să fie sucursalele care au depozite mari şi unde să postăm, ca să spunem aşa, să aşezăm stocul de numerar”, a spus Isărescu.

Ministerul Energiei: Sistemul rămâne stabil după oprirea Reactorului 2 de la Cernavodă. Necesarul de import poate ajunge la 2.300 MW

Sistemul Electroenergetic Național este stabil după oprirea ambelor reactoare de la Cernavodă, iar estimările actuale nu indică riscuri pentru alimentarea cu energie electrică, a transmis joi Ministerul Energiei. Pentru intervalul de vârf de seară, România estimează un necesar de import de până la 2.300 MW, în condițiile în care capacitatea transfrontalieră de import este de aproximativ 4.000 MW.

Ministerul Energiei: România va importa până la 2.300 MW în această seară după oprirea Unității 2. La ce preț vom cumpăra energia

România funcționează, începând de astăzi, fără cei 700 MW produși de la Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă. Ministerul Energiei anunță pentru joi seara, când cantitatea de energie livrată în sistem de fotovoltaic va scădea spre zero, necesarul de energie electrică de import este estimat la 2.300 MW.

Dolj: Localnicii fac economie de teama facturilor mari

Localnicii dintr-o comună din județul Dolj se întorc la pirostii, spăla hainele la mână pentru a reduce consumul de energie electrică. Primarul a mers din casă în casă pentru a-i face pe oameni să înțeleagă că să nu mai folosească toate aparatele electrocasnice să facă economie la energia electrică mai ales acum când s-a închis si al doilea reactor de la Cernavodă.

Ministerul Finanţelor a împrumutat joi aproape 1,13 miliarde lei de la bănci - Financial Intelligence

Astfel, MF a atras 200 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 168 luni, la un randament mediu de 7,03% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 200 de milioane de lei, iar băncile au subscris 507 milioane lei.

Oil Terminal a înregistrat un pofit net de 12,2 milioane lei în primul semestru din 2026 - Financial Intelligence

Veniturile totale au fost de 187,33 milioane lei, mai mari cu 7,4% faţă de BVC şi cu 0,7% faţă de nivelul realizat la 30 iunie 2025, iar cheltuielile de 174,346 milioane lei (plus 2,3% faţă de nivelul bugetat şi plus 1% comparativ cu perioada similară din 2025).

Semnal de alarmă pentru Europa. Motorina a devenit mai scumpă decât combustibilul pentru avioane

Situația apare în contextul în care continentul înlocuiește livrările mai reduse de combustibil pentru aviație din Orientul Mijlociu cu alte surse de aprovizionare, dar întâmpină dificultăți în a asigura suficientă motorină pentru industrie și agricultură, arată datele LSEG, citate de Reuters .

România a depășit ținta PNRR pentru fabricile de reciclare. Buzoianu: „Trebuie să fie doar un punct de plecare”

România a depășit ținta PNRR pentru reciclare, având în vedere că au fost 12 fabrici finalizate față de cele 9 asumate. Investițiile, de sute de milioane de lei, vor permite reciclarea mai multor tipuri de deșeuri.

DPA: Inflaţia preţurilor de producţie din Croaţia a scăzut la 4,9%

Inflaţia preţurilor de producţie din Croaţia a scăzut pentru a doua lună consecutiv în iulie, au arătat joi cifrele Biroului Croat de Statistică, transmite DPA.

România fără energie nucleară. Paradox de moment: importăm din Republica Moldova. Vântul ne ajută. Cerem amânarea închiderii a 710 MW de producție pe lignit

″Pe baza datelor și prognozelor disponibile în prezent, nu sunt anticipate dificultăți deosebite în funcționarea Sistemului Electroenergetic Național, iar necesarul de consum este acoperit în condiții normale printr-un mix de resurse: producție hidro, producție eoliană, capacități de rezervă pe cărbune și importuri de energie electrică.

Ministerul Energiei: Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil

Ministerul Energiei anunţă, joi după-amiază, că s-a finalizat procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă, iar Sistemul Electroenergetic Naţional este stabil şi activitatea se desfăşoară normal. News.ro scrie că România are o capacitate de import de 4.000 MW, iar pentru joi seară necesarul de import estimat este de 2.300 MW. În următoarea săptămână România se va baza mult pe producţia de energie din eolian, dar ia în calcul şi măsuri suplimentare, acestea fiind discutate cu Comisia Europeană, care a fost notificată cu privire la situaţia de criză. În plus, Ministerul Energiei precizează că reducerea voluntară a consumului de energie a dus până acum, în orele de vârf, la o scădere de 3-5% din total.

De ce le „mulțumim” bulgarilor că ne vând seara, la preț record, energia pe care le-am trimis-o ieftin dimineața

Confruntată cu un deficit de cel puțin 2.000 de megawați-oră pe zi în orele de vârf, România acoperă cantitatea de energie lipsă prin importuri masive din țara vecină. În timp ce Bucureștiul a finanțat panourile solare ale populației, Sofia a mizat pe fonduri europene pentru baterii de stocare. Astfel s-a ajuns la paradoxul în care România trimite ziua energie ieftină în Bulgaria, pentru ca seara să o cumpere înapoi la prețuri de până la zece ori mai mari.

România nu mai produce energie nucleară: Centrala de la Cernavodă a fost oprită

Procedura de oprire a Centralei de la Cernavodă a fost finalizată joi, la prânz, iar necesarul de energie va fi acoperit din mai multe resurse, inclusiv din import, a anunțat Ministerul Energiei.

Situația energetică după oprirea Unității 2 de la Cernavodă. Necesarul de consum, acoperit din multiple surse. Discuții cu Comisia Europeană despre capacitățile pe cărbune

Sistemul Electroenergetic Național este stabil și nu există, în acest moment, riscuri pentru pentru alimentarea constantă cu energie electrică, dă asigurări Ministerul Energiei joi, 13 august, după ce în cursul dimineții Unitatea 2 de la CNE Cernavodă a fost oprită controlat. Instituția avertizează, însă, că, din punct de vedere energetic, România depinde în prezent inclusiv de megawații dați de capacitățile pe cărbune, astfel că subiectul urmează să fie discutat cu Comisia Europeană.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont