Ce au găsit polițiștii după explozia dronei din Moldova. Crater de 2 metri și fragmente ale unui motor turbo-reactiv
La aproximativ trei kilometri de localitate, pe un teren agricol cultivat cu porumb, polițiștii au identificat locul impactului și al exploziei. La fața locului a fost descoperit un crater cu un diametru de aproximativ doi metri și o adâncime de circa 50 de centimetri.
DOCUMENT Vei primi bani dacă vei consuma mai puțină energie în anumite ore. ANRE repune pe masă legislația care le-ar permite consumatorilor să câștige bani
Draftul a fost inițiat încă din noiembrie anul trecut, după cum a relatat Profit.ro .
Bursa
•
17 August 2026
•
22:00
Macro Newsletter 18 August 2026
Producţia industrială din zona euro a crescut cu o rată anuală de 0,1% în luna iunie 2026, după o scădere de 0,1% în luna precedentă, pe fondul unei stagnări lunare, după o creştere de 0,3% în luna anterioară. Producţia industrială din UE şi-a menţinut creşterea anuală la 0,6%, în condiţiile unei creşteri lunare de 0,2%. La nivelul statelor UE, cele mai mari creşteri anuale au fost înregistrate în Lituania (+7,7%), Danemarca (+6,1%) şi Polonia (+4,9%), iar cele mai mari scăderi în Luxemburg (-7,9%), România (-5,6%) şi Estonia (-4,6%). (Eurostat)
Bursa
•
17 August 2026
•
22:00
PIAŢA MONETARĂ Dobânda la depozitele overnight a stagnat la 5,63%
Marina Arsenoaia Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 august
Bursa
•
17 August 2026
•
22:00
PIAŢA VALUTARĂ Euro a scăzut la 5,2419 lei
Marina Arsenoaia Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 18 august
De ce riscă România să piardă banii UE pentru energie: celelalte țări UE nu au această problemă
Statele Uniunii Europene pot cere acum extinderea clauzei derogatorii naționale pentru apărare, incluzând măsuri de securitate energetică precum tranziția de la combustibili fosili și investițiile în rețele. Potrivit informațiilor publicate de Profit.ro , această flexibilitate ar putea rămâne însă inaccesibilă României din cauza deficitelor bugetare ridicate.
Digi24
•
17 August 2026
•
20:38
Prosumatorii, mesaj pentru Bolojan în plină criză energetică: „Dacă vrei să-mi controlezi bateria, plătește-mă”. Ce propune premierul
Premierul Ilie Bolojan este destinatarul unei scrisori deschise din partea unui prosumator, care susține că statul ar încerca, într-un fel, să naționalizeze energia stocată în baterii de românii care și-au plătit echipamentele din banii lor. Jurnalistul și prosumatorul George Buhnici îi reproșează premierului că mai mult vorbește despre reforme, decât le produce și că nu ajută deloc românii cu spirit de inițiativă care au vrut să devină independenți energetic și care au ajutat, la rândul lor, statul, în această perioadă complicată. „Dispecerizarea este o idee foarte bună. Întrebarea este cum o facem. (...) Dacă vrei să-mi controlezi bateria, plătește-mă rezonabil”, este mesajul lui Buhnici către autorități, transmis în direct la Digi24.
Gândul
•
17 August 2026
•
20:23
Revolut lansează saloane de aeroport: Primul lounge în 2027
Compania fintech Revolut intră pe piață prin deschiderea celui mai mare business lounge din spațiul Schengen.
Gândul
•
17 August 2026
•
20:20
În plină criză energetică, Miruță anunță că Metrorex are datorii de peste 11 milioane de lei la electricitate
Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, anunță că Metrorex este datoare cu peste 11 milioane de lei companiei Hidroelectrica, din cauza facturilor neachitate la energie. Amintim că Gândul a dezvăluit, în urmă cu două săptămâni , și că Metrorex ar lua în considerare reducerea numărului de trenuri, pe fondul crizei energetice.
Cea mai mare bancă italiană, aflată și în România, deține acțiuni SpaceX în valoare de aproape 1 miliard de dolari
În 2025, Intesa Sanpaolo Bank România a fuzionat cu First Bank, consolidându-și poziția pe piața locală.
Metrorex, datorii uriașe la energie: Hidroelectrica a trimis preavizul de deconectare. Miruță cere explicații conducerii
Metrorex are restanțe de peste 11,5 milioane de lei la plata energiei electrice, iar Hidroelectrica a transmis companiei un preaviz de deconectare. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, susține însă că, în acest moment, nu se pune problema opririi alimentării cu energie, fiind purtate discuții pentru eșalonarea datoriei.
Riscați să plătiți TVA majorat din cauza blocajului de la ANCPI? Cum vă puteți asigura că nu aveți probleme - Economica.net
În conformitate cu Legea nr. 161/2026, noul termen până la care poate fi aplicată cota redusă de TVA de 9% pentru achiziția unei locuințe a fost prelungit până la data de 30 septembrie 2026. Dispozițiile prevăzute de actul normativ se aplică persoanelor fizice care au încheiat precontracte (promisiuni de vânzare-cumpărare) și au plătit avans până la 31 iulie 2026.
VIDEO Autostrada Sibiu - Pitești: Turcii se pregătesc să "atace" al patrulea tunel din secțiunea prin Carpați - Economica.net
Turcii de la Mapa – Cengiz au început lucrările la portalurile Tunelului Boița 2 (444 metri), după cum arată cele mai recente imagini cu secțiunea 2 Boița – Cornetu a A1 Sibiu – Pitești.
Românii cu cea mai mare baterie din țară mai pun încă una. 95 MW în Satu Mare - Economica.net
“Proiect de decizie și referat de aprobare privind acordarea Autorizaţiei de înfiinţare solicitată de societatea NOVA POWER & GAS S.A. pentru realizarea noii capacităţi energetice Instalație de stocare a energiei electrice – IS Roșiori – etapa 1”.
Digi24
•
17 August 2026
•
19:40
Metrorex, datoare către Hidroelectrica: n-a plătit facturile de trei luni. Ce spune Miruță despre deconectarea metroului de la curent
Metrorex are datorii de peste 11 milioane de lei către Hidroelectrica, societatea furnizoare a energiei electrice, care a trimis o notificare. Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruţă, a transmis, luni seară, că „nu suntem în situaţia în care Metrorex să fie deconectat”, dar se caută sluţii pentru eşalonare. În plus, Miruţă anunţă că a cerut Corpului de Control să extindă verificările la Metrorex, unde „banii nu sunt utilizaţi în cel mai eficient mod”.