Miercuri, 26 August 2026

10 articole

Stocare de energie după eșecul centralei pe gaze: Complexul Energetic Oltenia și Alro Slatina au primit 6 oferte pentru studiul de fezabilitate privind sistemele de 950 MW de la Ișalnița

Ideea proiectului de stocare a venit după ce, în ianuarie anul acesta, joint-venture-ul a anulat și a doua licitație de contractare a lucrărilor de construire a unei centrale pe gaze naturale cu putere instalată de 850 MW la Ișalnița, parte a planului de restructurare și decarbonare al CEO.

Prețuri carburanți, miercuri, 26 august 2026. Cât costă un litru de benzină și motorină în marile orașe

Prețurile carburanților rămân neschimbate și miercuri, 26 august 2026, în principalele orașe din România. În București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Constanța, tarifele sunt aceleași ca luni, potrivit datelor publicate de Peco Online .

O fabrică de drone din estul Slovaciei, ținta unui presupus atac incendiar. Zeci de angajați ar fi putut fi în pericol

Potrivit autorităților slovace, două dintre persoanele suspectate au fost arestate pe teritoriul Slovaciei, iar cea de-a treia în Germania. Ancheta vizează pregătirea unui incendiu la o unitate care produce drone, însă poliția nu a dezvăluit localizarea exactă a fabricii, relatează TVP World .

Producător de panificație se finanțează prin obligațiuni corporative listate la bursă

Compania Derpan din domeniul panificației și produselor de patiserie listează astăzi pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare AeRO al Bursei de Valori București o emisiune de obligațiuni corporative denominate în euro cu o valoare de 2,00 milioane euro.

Inteligența artificială ține economia pe linia de plutire. Datoriile și petrolul încearcă să o scufunde, spune șefa FMI - HotNews.ro

Întrucât economia globală se confruntă cu presiuni tot mai mari, șefa Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a avertizat că presiunile fiscale sunt în creștere, în timp ce scăderea inflației pare să-și piardă din avânt.

Amnistia fiscală din vremea lui Ciolacu, gândită să fie extinsă și la alte obligații bugetare restante din aceeași perioadă

Amnistia fiscală aplicată în 2024 a acordat posibilitatea persoanelor fizice, inclusiv celor care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesiile liberale, să beneficieze, în condițiile achitării datoriilor restante, de ștergerea a 50% din datoria principală și a 100% din accesorii (dobânzi și penalități), dacă datoria lor este de până la 5.000 de lei, iar dacă datoria este de peste 5.000 de lei, au putut accesa o ștergere a 25% din datoria principală și a 100% din accesorii.

Centura Bușteni-Azuga prinde contur. Cum va schimba șoseaua de 10 kilometri traficul sufocant de pe Valea Prahovei

Vești bune pentru traficul infernal de pe DN1. Pe Valea Prahovei se lucrează la centurile care ar trebui să scoată traficul din stațiuni și să scurteze drumurile șoferilor. Dacă la Comarnic, lucrările sunt aproape gata, centura Bușteni-Azuga este abia la început. O echipă Digi24 a fost pe șantierul șoselei care va avea 10 kilometri și care ar urma să fie deschisă traficului la finalul anului viitor.

ANUNȚ Vine iarna cu facturi mari. OMV Petrom anticipează un sezon rece cu prețuri ridicate la gaze GRAFIC

“Volatilitatea prețului gazelor este foarte mare. Este greu de anticipat evoluția iernii și vremea, de care depinde cererea de gaze naturale. Vedem prețuri ridicate pentru iarna aceasta, deoarece injectăm acum la prețuri mari în depozite, ceea ce se va resimți, desigur, și în sezonul rece”, spune șeful diviziei de gaze și energie al OMV Petrom, Frank Neel.

„Vom mânca iarbă și scoarță de copac”. Avertismentul consilierului BNR, întărit de Cristian Păun: „România riscă să ajungă mai rău decât Grecia”

Declarația șocantă a consilierului BNR privind un scenariu de criză extremă a stârnit un val de reacții. Economistul Cristian Păun analizează situația reală a României și avertizează că datoria externă uriașă și lipsa reformelor ne pot împinge direct spre un acord dur cu FMI.

Ce ar câștiga și ce ar pierde România din suprataxarea profiturilor petroliștilor. Bani la buget sau risc de scumpiri?

Șase state UE vor să taxeze profiturile excepționale ale companiilor petroliere, însă economiștii atrag atenția că măsura ar putea avea un efect pervers: firmele ar putea transfera anticipat costul taxei în prețurile plătite de consumatori. În același timp, în cazul României, suprataxarea profiturilor ar putea aduce venituri suplimentare la buget, într-o perioadă în care problema nu este doar nivelul cheltuielilor, ci și faptul că statul colectează mult sub media europeană.

Marți, 25 August 2026

14 articole

Vânzarea magazinelor Carrefour către proprietarii Dedeman: Este văzută ca o poveste de succes, în special de către cumpărător, dar reflectă și un semnal al impozitelor de pe piața din România

"Retragerea unui jucător mare, cum ar fi Carrefour, este un semnal al unui sector care în ultima perioadă s-a luptat cu noua legislație și impozitele - de exemplu impozitele pe cifra de afaceri mai degrabă decât pe profit, plafoanele la creșterea tarifelor, creșterea impozitelor pe active, impozitarea ridicată a forței de muncă, lipsa de previzibilitate fiscală" arată compania de cercetare YouGov.

EXCLUSIV FOTO Premieră: French Bakery iese din București pentru prima datǎ dupǎ douǎ decenii. Proprietarul pregătește primele francize în provincie: Am găsit soluții!

Antreprenorul spune însă că infrastructura și logistica pentru produse fresh au întârziat extinderea, iar în București nu mai este planificată nicio deschidere în acest an.

BT a depășit BCR la clienți cu pensii private facultative. Câți români și-au făcut pensie la Pilonul III pentru un venit suplimentar la bătrânețe. ASF, pentru Profit.ro: Cea mai mare contribuție lunară - 25.000 lei GRAFICE

În timp ce NN se menține pe primul loc în funcție de numărul de clienți la fondurile sale, BT Pensii a ajuns la aproape 230.000 de clienți, depășind pentru a șaptea lună la rând fondul BCR Plus, care avea peste 186.000 de participanți la finalul lunii trecute.

Growth above expectations for the German economy

German authorities have revised upwards the figures for the evolution of the Gross Domestic Product (GDP) in the second quarter, mainly due to an increase in exports, an evolution that defied the energy crisis triggered by the war in the Middle East, AFP reports, according to Agerpres.

Creştere peste aşteptări pentru economia germană

V.R. Ziarul BURSA #Internaţional / 26 august

Șefa FMI afirmă că economia mondială a rezistat bine şocului energetic provocat de războiul cu Iranul

Economia mondială a făcut faţă mai bine decât se anticipa şocului energetic provocat de războiul cu Iranul şi de închiderea Strâmtorii Ormuz, însă creşterea datoriilor, inflaţia persistentă şi deteriorarea situaţiei fiscale din unele state rămân riscuri importante, a declarat directorul general al Fondului Monetar Internaţional.

Castraveți la 11 lei kg, în piață. Topul celor mai scumpe localități din România unde să faci piața - Economica.net

În iunie 2026 inflaţia anuală a scăzut uşor până la 10,4%. Astfel, rata anuală a inflaţie i, comparativ cu luna similară a anului precedent, a fost 10,42%, cele mai mari creşteri de preţuri înregistrându-se tot la servicii, 13,67%. În acelaşi interval de timp, preţurile mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 12,29%, iar cel al mărfurilor alimentare cu 5,75%. La alimente, cele mai mari majorări de preţuri s-au menţinut şi în acest interval tot la cafea, preţul acesteia majorându-se cu 19,9%. Ouăle se află pe locul secund cu o creştere a preţurilor de 13,66%, în timp ce laptele de vacă s-a scumpit cu 12,13%. Preţurile din grupa zahăr, produse zaharoase şi miere de albine au crescut cu 9,44%, potrivit INS.

Prețul cărnii de porc a crescut la nivelul maxim al anului 2026 în România - Economica.net

Prețul cărnii de porc la poarta fermei a ajuns în săptămâna care a început cu 10 august la o medie de 169,5 euro carcasa de 100 de kilograme, după un avans de 7,3% față de săptămâna anterioară și de 9,1% comparativ cu luna trecută, arată date ale Comisiei Europene consultate de Economica.

Producători auto chinezi: 1,5 milioane de mașini în Europa

Pentru economia europeană, miza investițiilor companiilor chinezești nu este însă doar numărul de automobile fabricate pe continent, ci și cât din lanțul de aprovizionare și din valoarea adăugată va fi localizat în UE.

Lovitură pe piața energiei: Un mare furnizor al populației a cumpărat masiv curent scump de la ELCEN pentru la iarnă. Aproape 900 de lei/MWh bandă - Economica.net

Scriam zilele trecute că ELCEN a scos la licitație trei contracte de vânzare de energie bandă, la prețuri care plecau de la 870 de lei/MWh, cu livrare pe mai multe prioade, dar toate în sezonul rece următor și că, la aceste prețuri nu a veni nimeni să cumpere.

Succes pentru Digi. Nume mari de pe Wall Street dau afacerii din Spania ratinguri de Buy. Acțiunile cresc puternic. “O combinație unică de creștere a cotei de piață și potențial de creare de valoare.”

Digi a debutat pe bursele spaniole pe 16 iulie, cu un preț de ofertă de 5,6 euro și o evaluare de 1,66 miliarde de euro.

Reprezentanții celor 800 de angajați TAROM susțin că Wizz face presiuni la nivelul Guvernului României. Acuze la Bolojan și Oana Gheorghiu. „Peste un an o să vedeți că se va adeveri ce vă spun” - HotNews.ro

Josef Varadi, CEO al Wizz Air, a declarat într-un interviu în HotNews că firma aviatică pe care o conduce vrea să negocieze cu autoritățile române ca să preia zborurile interne operate de Tarom. Redacția a discutat și cu reprezentanți ai sindicatului TAROM.

Ilie Bolojan va discuta cu Cristina Trăilă: Vom lua mâine o decizie - Economica.net

„Am văzut comunicatul Parchetului astăzi. Am sunat-o după aceea pe doamna Trăilă. Am rugat-o ca mâine dimineaţă să vină să purtăm o discuţie, să înţeleg care sunt acuzele care i se aduc şi vom lua mâine o decizie, după discuţia pe care o s-o am cu dânsa. (…) Nu ştiu de ce este acuzată dânsa şi ce rol are în această ecuaţie, pentru că acel cetăţean care a venit la mine în birou, fără să ştiu care este scopul pentru care vine şi să îi ştiu – să spunem – CV-ul, s-a programat prin cabinetul de premier la acea întâlnire, prin colegul care, la rândul lui, este şi el suspect în acest caz”, a spus Bolojan, marţi seara, la Digi 24.

În Timişoara nu se mai autorizează jocurile de noroc, doar activităţile Loteriei Naţionale - Economica.net

Consiliul Local Timişoara a aprobat, în şedinţa de marţi, o hotărâre prin care se interzic total sălile de jocuri de noroc în oraş.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont