Joi, 05 Noiembrie 2026

24 articole

Racordare flexibilă, licențe temporare și reguli noi pentru partajarea energiei: cum se pregătește piața electricității din România

Furnizorii de energie electrică ar urma să ofere, la cererea clienților, contracte cu preț fix pe cel puțin un an și contracte cu prețuri dinamice celor care au contoare inteligente funcționale, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență de modificare a Legii energiei, analizat de Digi24.ro. Documentul, publicat de Ministerul Energiei în dezbatere pe 4 noiembrie, propune și licențe temporare pentru capacități noi de producție și stocare, racordare flexibilă în zonele cu rețele aglomerate, reguli pentru partajarea energiei și noi obligații pentru furnizori și producători.

Un oraș micuț din România investește aproape 7.000.000 de euro într-un complex de sport și agrement

O investiție de aproape 7 milioane de euro ar urma să se facă în Poiana Mare din Uricani, acolo unde cetățenii vor beneficia de un complex de agrement, sport și activități culturale.

Selly, premiat la Gala MEDIAFAX 35: Audiența o poți construi în ani, dar încrederea și reputația le poți pierde într-o secundă

Pe 28 octombrie, Gala Mediafax 35 a reunit reprezentanți ai presei, ai corpului diplomatic, ai instituțiilor publice, ai mediului de afaceri, academic și cultural, precum și ai antreprenoriatului, pentru a marca împreună 35 de ani de la înființarea Mediafax.

Unitatea AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea și-a reluat funcționarea la capacitate maximă - Financial Intelligence

MOL a repornit cu succes unitatea de distilare a țițeiului AV3 din cadrul Rafinăriei Dunărea, care a fost grav avariată în urma unui incendiu produs la 20 octombrie 2025. După aproape un an de lucrări de reconstrucție, realizate cu un buget de 18 miliarde HUF, unitatea funcționează din nou la capacitate maximă. Odată cu repornirea AV3, a fost restabilită capacitatea integrală de procesare a Rafinăriei Dunărea, contribuind semnificativ la securitatea aprovizionării cu carburanți în Ungaria și în întreaga regiune, potrivit unui comunicat.

70 de angajați ai unei companii din Buzău, concediați înainte de Crăciun. Firma are 40 de ani de activitate

Aproximativ 70 de angajați ai companiei Aaylex-Cocorico din Buzău riscă să își piardă locurile de muncă înainte de Crăciun. Producătorul din industria avicolă, cu aproape patru decenii de activitate, a anunțat concedieri colective, la scurt timp după ce grupul Carmistin-La Provincia a preluat operarea capacităților de producție. Salariații vizați au intrat deja în preaviz, iar printre cei care urmează să plece se numără angajați din contabilitate, laboratoare și vânzări, dar și muncitori necalificați, conform Realitatea PLUS.

Prețurile carburanților joi, 5 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în stațiile din marile orașe

Șoferii care alimentează joi, 5 noiembrie 2026, au ca reper un preț mediu de 10,00 lei pe litru pentru benzina standard 95 și de 10,94 lei pe litru pentru motorina standard.

Oana Lis, revoltată de ultima factură la energie. Cât trebuie să plătească: „Nu pot să-l țin pe Vio în frig”

Într-o postare pe Facebook, Oana Lis s-a arătat revoltată de ultima factură la energie. Soția lui Viorel Lis a susținut că are de plătit câteva sute de lei, în condițiile în care nu a folosit nici aerul condiționat, nici caloriferul electric.

Simplificarea operaţiunilor transfrontaliere: Consorțiul WE BUILD s-a reunit la București pentru a evalua rezultatele primului an și a stabili etapele următoare - StartupCafe

În cadrul Adunării Generale găzduite de Banca Transilvania și Visa au fost evaluate rezultatele primului an de derulare a proiectului-pilot la scară largă WE BUILD, dedicat dezvoltării și testării unor scenarii de utilizare în domeniul afacerilor și plăților pentru Portofelul UE de Identitate Digitală (EUDI Wallet) și Portofelul UE pentru Afaceri (European Business Wallet). Totodată, au fost stabilite prioritățile pentru cel de-al doilea an, în care aceste scenarii vor fi testate în practică.

De ce foloseste Valeo modelul auto chinezesc

Directorul general al companiei Valeo SA, Christophe Perillat, folosește modelul industrial din China ca referință centrală pentru a eficientiza activitatea acestui furnizor de piese auto cu o istorie de un secol. Decizia vine în contextul în care producătorul explorează noi piețe dincolo de clienții săi tradiționali, precum constructorii Renault Group și General Motors. Schimbarea de paradigmă subliniază o realitate critică pentru competitivitatea continentală: fluxurile de producție și cercetare-dezvoltare analizate de gigantul francez în Asia sunt cu aproximativ 35% mai ieftine decât cele din Europa.

Dezvăluiri-bombă din rechizitoriul în dosarul Bogos. Ce le-a spus Ilie Bolojan procurorilor DNA?

Realitatea Plus a obținut în exclusivitate rechizitoriul DNA din dosarul care îi vizează pe trezorierul PNL și pe secretarul adjunct al Guvernului, trimiși în judecată alături de omul de afaceri Fănel Bogos. Documentul, care însumează aproximativ 250 de pagini, descrie în detaliu întâlnirile dintre fostul premier Ilie Bolojan și omul de afaceri, precum și mecanismul prin care, potrivit procurorilor, cei doi lideri liberali ar fi încercat să influențeze schimbarea lui Mihai Ponea din funcția de șef al DSVSA Vaslui.

Matematica de Black Friday: Când o reducere de 1 leu se poate transforma în sute de lei economisiți pe parcursul anului - HotNews.ro

Când ne gândim la Black Friday, primele lucruri care ne vin în minte sunt, de obicei, televizoarele, telefoanele sau electrocasnicele mari. Produse pe care le cumpărăm o dată la câțiva ani și pentru care așteptăm o reducere cât mai mare. Dar unele dintre cele mai interesante economii pot veni tocmai din cumpărăturile obișnuite, pe care le facem săptămânal sau lunar, aproape fără să ne gândim la ele.

Cum au ajuns bulgarii să încaseze salarii nete mai mari decât românii, deși câștigă mai puțin

Deși firmele din România plătesc în medie cu circa 400 de euro mai mult decât cele din Bulgaria pentru o lună de muncă, angajaţii români încasează aproape aceeaşi sumă ca bulgarii: în trimestrul II 2026 salariul mediu net a fost în jur de 1.110 euro în România şi 1.120 euro în Bulgaria.

Doi inspectori de la Apele Române, arestați pentru luare de mită

Doi angajați ai Administrației Bazinale de Apă Olt au ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au pus sub acuzare pentru două fapte de luare de mită. Este vorba despre Băviță Daniel, șeful Serviciului Inspecție Bazinală a Apelor, și Trușcă Constantin Alin, inspector în cadrul aceleiași structuri. Potrivit anchetatorilor, cei doi ar fi primit bani de la reprezentanții unor societăți care exploatau și sortau agregate minerale, în schimbul unor sancțiuni mai blânde sau al evitării amenzilor.

Gigantul Rheinmetall înrăutăţeşte previziunile anuale, deşi a raportat rezultate trimestriale solide - Economica.net

Compania cu sediul în Duesseldorf se aşteaptă acum la vânzări de 13,2 miliarde euro, după ce anterior previziona un nivel între 13,7 – 14,2 miliarde euro. De asemenea, marja operaţională ar urma să se situeze la aproximativ 18,5%, de la aproximativ 19%.

Călin Georgescu solicită din nou înlocuirea arestului preventiv la Tribunalul Bucureşti

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost adus joi dimineaţă la Tribunalul Bucureşti, unde se judecă o nouă cerere de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu sau controlul judiciar, transmite agenţia Agerpres. Acesta se află în arest preventiv din data de 29 septembrie, într-un dosar în care este acuzat că a înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. Anterior, deciziile favorabile obţinute de acesta la instanţa de fond au fost desfiinţate de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, notează sursa citată.

3 miliarde de euro pentru sectorul zootehnic din România

Sectorul zootehnic din România ar putea beneficia de o finanțare europeană de peste 3 miliarde de euro în următorul exercițiu al Politicii Agricole Comune (PAC), aferent perioadei 2028–2034. Anunțul a fost făcut de ministrul Agriculturii, Florin Barbu, care consideră că dezvoltarea fermelor de animale trebuie să devină o prioritate pentru agricultura românească în anii următori.

ACER estimează că integrarea pieței europene de electricitate ar putea aduce beneficii suplimentare de cel puțin 4 miliarde de euro pe an - Financial Intelligence

Integrarea mai profundă a pieței europene de electricitate ar putea aduce beneficii economice suplimentare de cel puțin 4 miliarde de euro pe an, estimează ACER. Raportul publicat la 4 noiembrie arată că schimburile dintre țări sunt deja valoroase, dar capacitatea insuficient disponibilă în rețele și întârzierile proiectelor împiedică folosirea întregului lor potențial. Evaluarea folosește condițiile din 2025 și compară funcționarea efectivă a pieței cu situația în care 13 proiecte de integrare ar fi fost pe deplin operaționale, potrivit 2eu.brussels.

Călin Georgescu, o nouă încercare pentru a ieși din Arestul Central - HotNews.ro

Călin Georgescu a fost adus joi dimineața la Tribunalul București, unde se va judeca o nouă cerere depusă de fostul candidat la alegerile prezidențiale, în care a cerut înlocuirea arestului preventiv cu o măsură mai blândă, scrie Agerpres. Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro. De atunci, el a încercat să scape de arest obținând decizii favorabile la Tribunalul București, însă toate au fost întoarse ulterior de magistrații de la Curtea de Apel București.

TeraPlast, afaceri record în 2026: Cum a schimbat jocul fabrica cumpărată de români în Spania - Economica.net

TeraPlast (BVB: TRP ) a raportat afaceri de 943,3 milioane de lei pentru primele nouă luni din 2026, în creștere cu 10% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Transilvania Construcții a preluat 53,3% din Independența Sibiu, pentru 45,4 milioane de lei, de la Transilvania Investments - Financial Intelligence

Transilvania Construcții S.A. a devenit acționarul majoritar al Independența S.A. Sibiu (simbol bursier INTA), după achiziționarea unui pachet de 53,3008% din capitalul social al companiei, deținut anterior de Transilvania Investments Alliance. Valoarea tranzacției a fost de 45,39 milioane de lei, potrivit rapoartelor transmise Bursei de Valori București.

Atacurile din Marea Neagră au paralizat industria navală din Bulgaria: șantierele cer ajutor

Războiul din regiunea Mării Negre produce efecte economice dramatice asupra industriei navale din Bulgaria. Constructorii și reparatorii de nave avertizează că activitatea s-a prăbușit în ultimele luni, contractele sunt anulate pe bandă rulantă, iar mii de locuri de muncă sunt în pericol. Asociația Națională Bulgară pentru Construcții și Reparații Navale (BNACS) cere intervenția urgentă a autorităților de la Sofia, dar și a Uniunii Europene, avertizând că, din punct de vedere economic și comercial, zona Mării Negre a devenit, în fapt, un teatru de război.

Grupul TeraPlast și-a majorat cifra de afaceri cu 10% în primele nouă luni din 2026, la 943 milioane de lei, și estimează o cifră de afaceri consolidată pentru 2026 de 1,2 miliarde de lei, cu 14% peste nivelul din 2025 - Financial Intelligence

Grupul TeraPlast a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, o cifră de afaceri de 943,3 milioane de lei, în creștere cu 10% față de perioada similară a anului precedent. La nivelul întregului an 2026, Grupul TeraPlast estimează o cifră de afaceri record, de 1,2 miliarde de lei, cu 14% peste nivelul din anul 2025. Evoluția reflectă atât contribuția operațiunilor din Spania, consolidate începând cu trimestrul al treilea, cât și dezvoltarea activității pe restul piețelor europene, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București.

Euronews: Companiile aeriene arabe estimează pierderi colective de 3,82 miliarde de euro în 2026

Companiile aeriene din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord vor înregistra în anul 2026 o pierdere netă cumulată de 4,3 miliarde de dolari (echivalentul a 3,82 miliarde de euro) şi un declin de 5,2% al traficului de marfă, din cauza tensiunilor geopolitice şi a costurilor ridicate, potrivit unui raport anual al Organizaţiei Operatorilor Aerieni Arabi (AACO), prezentat la Adunarea Generală de la Doha şi citat de postul Euronews. La nivel mondial, profitul net al întregii industrii aeronautice este estimat să coboare la aproximativ 23 de miliarde de dolari (20,5 miliarde de euro), acesta reprezentând cel mai redus nivel din ultimii 12 ani, dacă este exclusă perioada pandemiei de COVID-19, notează sursa menţionată.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont