Sâmbătă, 08 August 2026

10 articole

Netflix a anunțat distribuția filmului Grown Ups 3: Adam Sandler se reunește cu Chris Rock, Rob Schneider, David Spade și Salma Hayek

Netflix a anunțat distribuția impresionantă pentru cel de-al treilea capitol al saga „Grown Ups” a lui Adam Sandler, potrivit Variety.

Vulturul şi cei doi grifoni, care au fost distruşi în urma bombardamentelor din 1944, au fost readuși pe Palatul Universității

Vulturul şi cei doi grifoni care fuseseră distruşi în urma bombardamentelor din 1944 au fost readuşi, sâmbătă, pe Palatul Universităţii din Bucureşti (UB). Lucrarea, cu o valoare totală de aproximativ două milioane de lei, este semnată de sculptorul Alexandru Siminic, împreună cu colaboratorii săi, Teodor şi Ştefan Siminic.

Filmul cu un cuplu popular de la Hollywood a stabilit un nou record istoric la box office - HotNews.ro

Noul film din universul Marvel „Spider-Man: Brand New Day” continuă să doboare record după record, pe măsură pelicula cu actorul Tom Holland în rol principal are un parcurs fulminant în cinematografe.

FOTO. O fustă transparentă purtată de Charlize Theron la o conferință de presă provoacă atenția presei americane - HotNews.ro

În cadrul unei etape din ultima săptămână a turneului de promovare a filmului „The Odyssey”, actrița Charlize Theron a purtat o ținută Tom Ford de la cap până în picioare, care părea mai degrabă un omagiu adus filmului „American Psycho” decât epopeii homerice, scrie site-ul televiziunii americane CNN.

Vulturul și cei doi grifoni de pe Palatul Universității din București - o absență de peste 80 de ani și-o istorie prea puțin știută - HotNews.ro

Vulturul și cei doi grifoni s-au întors azi pe Palatul Universității din București și începe astfel refacerea spectaculosului fronton distrus de la bombardamentele din 1944. Doi ani vor dura lucările de recuperare a unui simbol al orașului.

Două statui monumentale, scoase la lumină în Turcia în doar câteva zile. Una îl reprezintă pe zeul medicinei

Prima descoperire a fost anunțată pe 3 august și provine din orașul antic Sardis, în vestul Turciei. Statuia din marmură, înaltă de aproximativ 2,2 metri, reprezintă un tânăr și a fost datată de specialiști între anii 470 și 450 î.Hr. Autoritățile turce o consideră unul dintre rarele exemple păstrate de sculptură monumentală din această perioadă.

„Nu e locul tău aici”, filmul lui Florin Șerban cu Adrian Văncică, în competiție la Locarno

„Nu e locul tău aici”, cel mai recent lungmetraj al regizorului Florin Șerban, va avea premiera duminică, 9 august, în Competiția Oficială a Festivalului Internațional de Film de la Locarno. Rolul principal este interpretat de Adrian Văncică, cunoscut publicului larg din România mai ales pentru personajul Celentano din serialul de comedie „Las Fierbinți”. Noul film spune povestea lui Marius, un chirurg respectat dintr-un oraș de provincie, care își crește singur fiul și descoperă că adolescentul este suspectat de crimă.

Vulturul și grifonii s-au întors pe Palatul Universității, după 82 de ani. Povestea ansamblului distrus de bombardamente

Vulturul încoronat și cei doi grifoni care au dominat timp de 75 de ani centrul Bucureștiului au revenit sâmbătă dimineață pe Palatul Universității, după ce ansamblul original fusese distrus în timpul bombardamentelor din aprilie 1944.

Un simbol dispărut al Bucureștiului se întoarce după 82 de ani. Vulturul și grifonii, montați pe Palatul Universității

„(Re)scriem istorie și aducem acasă, pe Palatul Universității din București, vulturul și cei doi grifoni care fuseseră distruși în urma bombardamentelor din 1944”, a transmis Universitatea din București, într-o postare însoțită de imagini de la operațiunea de montare.

INTERVIU. Fotografia din manuale din care a fost tăiat un copil de trei ani. Scriitorul Filip Florian, despre bunicul său, nepotul lui Slavici, și despre bucățile de istorie care românilor le-au fost ascunse - HotNews.ro

În manualele mai vechi de limba română, găseai, la lecția despre Ioan Slavici, o fotografie în care scriitorul apărea cu o barbă lungă, aproape albă. Din ea lipsea însă cineva, un copil în vârstă de trei ani pe nume Mircea, primul nepot al lui Slavici și viitorul bunic al scriitorului Filip Florian.

Vineri, 07 August 2026

14 articole

Turcia pe care nu o vezi din șezlong. Locuri, tradiții și experiențe care-ți vor schimba complet felul în care vezi țara (Galerie foto)

Pentru mulți români, Turcia înseamnă Antalya, hoteluri all inclusive și plaje impecabile. Dar dincolo de imaginea care a făcut-o una dintre cele mai populare destinații de vacanță, există o țară uriașă, în care Europa și Asia se întâlnesc nu doar pe hartă, ci și în gastronomie, arhitectură, religie și felul oamenilor de a trăi.

Odiseea devine al 5-lea film din 2026 cu încasări de peste 1 miliard de dolari. Cât mai are până bate precedentul record al lui Nolan - HotNews.ro

Vânzările de bilete pentru filmul „Odiseea”, al lui Christopher Nolan, au depășit 1 miliard de dolari la nivel mondial și sunt pe cale să întreacă precedentele recorduri ale regizorului, potrivit revistei americane Variety.

La doar săptămâni de la lansare, „Odiseea” lui Christopher Nolan a depășit un miliard de dolari

Filmul „The Odyssey” („Odiseea”), scris și regizat de Christopher Nolan, a depășit pragul de un miliard de dolari din încasări la nivel mondial, la numai trei săptămâni de la lansarea în cinematografe.

La 13 ani de la ultimul film, Adam Sandler și distribuția originală revin pentu a continua una dintre cele mai de succes comedii. Primele imagini de pe platou - HotNews.ro

Adam Sandler revine alături de distribuția originală a comediei „Grown Ups”, după o pauză de 13 ani de la ultimul film al francizei. Netflix a anunțat că filmările pentru „Grown Ups 3” sunt în desfășurare și a publicat primele imagini de pe platou, potrivit Variety .

Primăria Sectorului 1: Festivalul 'Parfum de lavandă', în weekend în Piaţa Matache

Festivalul de vară „Parfum de Livadă”, un eveniment dedicat fructelor româneşti de sezon şi producătorilor locali, în programul căruia se regăsesc ateliere pentru copii şi un film proiectat sub cerul liber, are loc, în acest weekend, în Piaţa Matache, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, pe lângă fructele şi produsele de sezon, vizitatorii pot găsi preparate de tip street food şi numeroase activităţi pentru toate vârstele: ateliere de olărit, pictură pe ceramică şi pe linguri de lemn, pictură pe faţă, planşe de nisip şi jocuri gigant din lemn.

Filmul "The Odyssey", regizat de Christopher Nolan, a depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari

Filmul „The Odyssey” („Odiseea”), regizat de Christopher Nolan, a depăşit pragul de 1 miliard de dolari din vânzările de bilete la nivel mondial, informează vineri revista americană Variety.

Ariana Grande a ajuns pentru prima dată în fruntea topului muzical din Germania

Cântăreaţa pop americană Ariana Grande a ajuns în premieră pe prima poziţie a topului muzical din Germania, vineri, cu noul ei album, intitulat „Petal”, informează DPA.

De când se repornește e-Terra: Anunțul oficial ANCPI

Sistemul informatic e-Terra , folosit pentru evidența cadastrală și de carte funciară, ar putea fi repus în funcțiune săptămâna viitoare. În prezent, platforma trece prin teste de securitate, funcționalitate și performanță.

Prima carte electronică de identitate rămâne gratuită până pe 29 august

Românii care nu au mai avut o carte electronică de identitate o vor putea solicita gratuit până la 29 august 2026, inclusiv pentru a înlocui o carte de identitate clasică aflată încă în termen de valabilitate.

Insula secretă din Italia pe care Christopher Nolan a făcut-o faimoasă. Cum încearcă mica bijuterie să evite haosul

Regizorul britanic Christopher Nolan a readus la viață epopeea antică „Odiseea” într-un film grandios lansat luna trecută, iar insula italiană Favignana, aflată în Marea Mediterană, speră ca rolul său central în acest blockbuster să atragă un val de turiști, potrivit Daily Mail . Insula, situată la 7 kilometri de coasta de vest a Siciliei, a fost transformată în Ithaca, patria eroului Odiseu, în această adaptare cinematografică a operei lui Homer.

Cadastrul, funcțional de săptămâna viitoare. Accesul se va face în etape. Iată ce se întâmplă cu cererile și extrasele

Sistemul e-Terra, prin care sunt gestionate operațiunile de cadastru și carte funciară, ar urma să redevină funcțional în cursul săptămânii viitoare, după aproape o lună de blocaj. În prezent sunt în desfășurare ultimele teste de securitate, funcționalitate și performanță, a anunțat vineri Guvernul.

Contracte de muncă vechi de 1.900 de ani, descoperite la Roșia Montană, expuse la Muzeul Național de Istorie a României

Două contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), sunt expuse la Muzeul Național de Istorie a României. Potrivit reprezentanților instituției, tăblițele fac parte dintr-o categorie excepțională de descoperiri, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de Tăblițele Cerate Dacice sau Tripticele Transilvane, scrie alba24.ro.

Când va funcționa din nou aplicația de cadastru și carte funciară. Anunțul făcut de autorități

Sistemul e-Terra, aplicația de cadastru și carte funciară gestionată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), va fi funcțional săptămâna viitoare, potrivit unui anunț făcut vineri de Guvernul României. Testele de securitate, funcționalitate și performanță se află în plină desfășurare, iar autoritățile au implementat măsuri pentru a asigura o reluare treptată și eficientă a activității.

Carte electronică de identitate cu cip, dată gratuit prima dată. Guvernul va trebui să caute bani pentru a păstra emiterea gratuită a buletinelor cu cip: Fondurile din PNRR mai pot fi folosite doar până la 29 august

Legislația actuală prevede că, după epuizarea banilor din PNRR, contravaloarea emiterii primei cărți electronice de identitate se asigură din fonduri externe nerambursabile sau de la bugetul de stat.

CONT GRATUIT

Fluxul tău de știri

Creează un cont gratuit pentru ca Newsflow să urmărească subiectele și publicațiile care contează pentru tine.

Creează cont gratuit Am deja cont