Etichete

VIDEO Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei

VIDEO  Putin îl contrazice pe Lukașenko: Rusia nu ocupă teritorii în Ucraina, ci recuperează ce este al ei

Rusia nu acaparează un teritoriu străin, ci recuperează ceea ce este al ei, a declarat vineri preşedintele rus Vladimir Putin în timpul întâlnirii cu omologul său belarus Aleksandr Lukaşenko pe insula Valaam din nord-vestul Rusiei, comentând situaţia din jurul oraşului Ceasov Iar din regiunea Doneţk (estul Ucrainei), a cărui capturare a fost anunţată recent de Ministerul Apărării rus, relatează publicaţia independentă rusă The Moscow Times, preluată de Agerpres. Rusia duce de peste trei ani şi jumătate un război sângeros împotriva Ucrainei, distrugând inclusiv obiective civile şi omorând civili ucraineni. În cursul unei întâlniri cu presa, Lukaşenko a declarat că Ucraina ar trebui să negocieze pacea în condiţiile puse de Putin, altfel trupele ruse, care, în opinia sa, poartă războiul cu succes, "vor roade totul, vor cuceri şi vor merge mai departe să cucerească". Putin l-a întrerupt brusc pe Lukaşenko şi i-a replicat: "Ei recuperează (ceea ce) este al nostru".