Etichete

Vaticanul a distribuit fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea. Oficiali din România, la inaugurarea pontificatului său

Vaticanul a distribuit fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea. Oficiali din România, la inaugurarea pontificatului său

Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinţi augustineni, cu numele şi semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite EFE, preluată de Agerpres. Inaugurarea pontificatului lui Leon al XIV-lea va avea loc duminică, în prezența a numeroși lideri mondiali, ceremonie la care va fi reprezentată și România, anunță Vatican News. În imaginea care îl prezintă pe noul papă în tradiţionala ţinută papală albă şi care va fi folosită pentru a fi oferită credincioşilor cu ocazii speciale sau va fi publicată pe site-urile Vaticanului, Robert Francis Prevost zâmbeşte timid şi poartă crucea pectorală aurie cu care s-a prezentat lumii pe 8 mai. Semnătura aleasă, la fel ca în cazul celorlalţi papi, este numele în latină "Leo'" cu abrevierea 'pp' (Pontifex pontificum) înainte de precizarea al XIV-lea. Crucifixul este un relicvar cu fragmente de oase ale unor sfinţi din Ordinul Sfântului Agustin, din care face parte, şi pe care postulatorul general al Ordinului Augustinian, Josef Sciberras, le-a ales ca dar pentru fratele său Robert Prevost în ziua numirii sale drept cardinal, pe 30 septembrie 2023. "Cu o seară înainte de Conclav, marţea trecută, i-am trimis un mesaj recomandându-i să poarte crucifixul pe care i l-am oferit, pentru a avea protecţia sfinţilor Augustin şi Monica", a explicat Sciberras pentru presa de la Vatican. În centru se află un fragment de os al Sfântului Augustin, în partea superioară a Sfintei Monica, mama sfântului faţă de care noul papă are multă devoţiune, la fel cum avea şi papa Francisc. Pentru Ordinul Augustinian, figura Monicăi este inseparabilă de experienţa convertirii şi consacrării fiului ei. Pe braţul stâng al crucii se găseşte o relicvă a fericitului Anselmo Polanco, episcop de Teruel, "mucenic al persecuţiei religioase în Spania (1936-1939)", care a murit împuşcat. Pe braţul drept se află relicva lui Giuseppe Bartolomeo Menochio, episcop de Porfirio, care a slujit cu curaj Biserica în timpul invaziei lui Napoleon. În 1991, papa Ioan Paul al II-lea i-a recunoscut "virtuţile eroice", primul pas în procesul de beatificare.