
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, anunţă că a discutat cu partenerii din Uniunea Europeană pentru alinierea pentru o declaraţie comună în pregătirea Consiliului de Securitate ONU în ceea ce priveşte situaţia din Venezuela. ”Ne pronunţăm pentru reţinere şi responsabilitate din partea autorităţilor şi susţinem iniţierea în cel mai scurt timp posibil de demersuri pentru revenirea la democraţie, un deziderat constant exprimat de cetăţenii venezueleni”, arată Ţoiu. Ea menţionează că în Venezuela există o comunitate de origie română ”mică, dar relevantă”. ”Decizia de a-l aduce pe Nicolas Maduro în faţa justiţiei poate opri creşterea flagelului traficului de droguri, poate reda venezuelenilor şansa la un viitor bun în prosperitate, dar este şi o decizie care ne aduce la masa discuţiilor diplomatice pentru a reafirma şi a proteja regulile internaţionale”, adaugă ministrul român de Externe.
Politică03 ianuarie 2026• Citește știrea pe news.ro