
Reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Prahova au anunţat că, în urma analizelor făcute, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a confirmat că apa care a părăsit staţia Voila îndeplineşte parametrii necesari pentru consumul uman. Cu toate acestea, urmează să fie făcute noi analize, pe probe din sistemul de distribuţie operat de Hidro Prahova, după ce compania va anunţa că sistemul este optimizat. Aceste noi analize sunt esenţiale, întrucât reţeaua a fost golită timp de mai multe zile, iar conductele au trecut prin procese de reumplere, spălare, clorinare şi remediere a unor avarii. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, precizează că acum urmează „etapa decisivă”, şi anume analizele din reţeaua de distribuţie. „Reţeaua a trecut prin golire, reumplere, spălare, clorinare şi remedierea avariilor, iar verificările se pot valida doar după ciclul complet de 72 de ore de analiză microbiologică”, afirmă Rogobete.
Social• Citește știrea pe news.ro