Conflictul de câţiva ani între conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu şi sindicat a luat amploare şi, pentru prima dată, cei din conducere acuză sindicaliştii că i-ar fi sechestrat şi că unul dintre aceştia l-ar fi împins pe manager, după care a intrat în greva foamei, potrivit unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
Actualitate• Citește știrea pe g4media.ro