Etichete

Traficul pe Aeroportul Internaţional Satu Mare a crescut cu 34% în 2025, la peste 94.000 de pasageri

Traficul pe Aeroportul Internaţional Satu Mare a crescut cu 34% în 2025, la peste 94.000 de pasageri

Aeroportul Internaţional Satu Mare, subordonat Consiliului Judeţean Satu Mare, a înregistrat anul trecut 94.110 pasageri, în creştere cu 34% faţă de anul anterior, când aeroportul a fost tranzitat de 70.206 oameni. Peste 90% din pasagerii aeroportului din Satu Mare au zburat anul trecut folosind curse externe regulate, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Satu Mare. „Traficul aerian de la Satu Mare se află într-o creştere constantă, iar odată cu finalizarea proiectelor de investiţii în infrastructură, se estimează că în următorii ani va avea loc o dezvoltare constantă a sectorului aerian şi a mobilităţii în zonă. În anul 2026, aeroportul Satu Mare aniversează 90 de ani de la înfiinţare“, se arată în comunicatul de presă al CJ Satu Mare.