Peste 160.000 de oameni din cinci oraşe ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate de autorităţi să nu iasă din locuinţele lor, din cauza unui nor toxic de clor cauzat de un incendiu la un depozit industrial, informează sâmbătă AFP, potrivit Agerpres. "Dacă sunteţi în zona afectată, nu ieşiţi din locuinţele voastre sau de la locul vostru de muncă", a transmis pe reţelele sociale Protecţia Civilă din regiunea nord-est a Spaniei. Oraşele afectate sunt situate pe coastă, între Barcelona şi Tarragona. "Deocamdată nu a fost semnalat niciun rănit", au anunţat pompierii pe reţeaua socială X, care au mobilizat mijloace importante pentru a stinge incendiul. Incendiul s-a declanşat sâmbătă dimineaţă la un depozit industrial unde sunt stocate produse pentru piscină, în oraşul Vilanova i la Geltru, ceea ce a creat un nor toxic de clor, potrivit pompierilor. Sâmbătă dimineaţa, pompierii au anunţat că au reuşit să stingă incendiul, însă lucrează la "supravegherea norului generat de incendiu pentru a urmări evoluţia lui şi nivelurile sale de toxicitate". "Clorul se aprinde rar, însă atunci când arde este foarte dificil de stins", a declarat la un post de radio proprietarul depozitului industrial, Jorge Vinuales Alonso.
Extern• Citește știrea pe antena3.ro