Sindicatul Naţional „Forţa Legii" consideră că măsurile anunţate de Guvernul Bolojan în domeniul sanitar trebuie fundamentate pe nevoile reale de sănătate ale populaţiei, accesul echitabil la servicii medicale de calitate, respectarea statutului profesional al personalului medical şi rezilienţa sistemului în faţa unor crize sanitare precum pandemia COVID-19. Potrivit sindicaliştilor, numărarea paturilor şi a internărilor fără analiza cauzelor acestor cifre poate duce la decizii greşite, iar legarea veniturilor medicilor de „performanţa" spitalului riscă să accentueze inechităţile între unităţi mari şi mici, între centre universitare şi spitale din mediul rural.
Social• Citește știrea pe news.ro