Etichete

Sindicatele Renault vor ca schimbarea conducerii grupului să „restabilească suveranitatea Franței” în domeniul ingineriei

Sindicatele Renault vor ca schimbarea conducerii grupului să „restabilească suveranitatea Franței” în domeniul ingineriei

Faptul că Luca de Meo, cel care a condus strategia și destinele grupului Renault, din care face parte și marca românească Dacia, va părăsi conducerea companiei pentru a prelua funcția de CEO al grupului Kering a surprins inclusiv sindicatele. Aparent, șefii acestora au aflat despre plecarea lui de Meo din presă, iar reacțiile ulterioare au fost împărțite – în timp ce CFDT și CFE-CGC consideră pozitiv impactul italianului asupra grupului francez, CGT și Sud îi pun la îndoială strategia.