Sistemele de sănătate globale se vor confrunta în următorii ani cu o presiune tot mai mare din cauza îmbătrânirii populaţiei, lipsei personalului medical şi creşterii incidenţei bolilor cronice şi a costurilor. Până în 2035, populaţia globală ar putea ajunge la aproape 9 miliarde de persoane şi, pe măsură ce oamenii trăiesc mai mult, iar afecţiunile cronice, precum diabetul, cancerul şi demenţa, devin tot mai frecvente, costurile tratamentelor vor exploda. Estimările Forumului Economic Mondial arată costuri de peste 47 de trilioane de dolari la nivel global pentru tratamentele bolilor enumerate mai sus până în 2030 (WEF). Astfel, următorii zece ani ar putea fi definitorii pentru reconfigurarea sistemelor de sănătate, având la bază tehnologii si dispozitive de monitorizare si prevenţie. Sistemele publice sunt deja sufocate de liste de aşteptare şi lipsa acută de personal medical, iar tratamentele inovatoare, precum medicamentele GLP-1 folosite în obezitate şi diabet, deşi promiţătoare, sunt scumpe si inaccesibile pentru majoritatea pacienţilor. Inegalităţile sociale agravează şi mai mult situaţia, accesul la educaţie, venituri sau tehnologii medicale moderne este inegal, în timp ce aşteptările pacienţilor cresc. Aceştia cer acum servicii medicale la fel de accesibile şi eficiente precum cele din comerţul online sau retail. În faţa acestor presiuni, sistemul de sănătate se află într-un proces profund de transformare. Medicina tradiţională, centrată pe spitale şi pe reacţia la boală, va face loc unui model nou, mai deschis, colaborativ şi digitalizat. Astfel, ecosistemul medical al viitorului nu va mai fi format exclusiv din spitale, medici şi farmacii, ci va include companii tech, start-up-uri din domeniul sănătăţii, lanţuri de retail şi asigurători. În acest nou cadru, îngrijirea va deveni preventivă şi, în loc să trateze boli în stadii avansate, sistemul se va concentra pe identificarea timpurie a riscurilor şi pe menţinerea stării de bine. Programe precum Our Future Health din Marea Britanie arată că prevenţia devine nu doar o strategie medicală, ci şi una economică. Îngrijirea va deveni tot mai personalizată, tratamentele vor ţine cont de profilul genetic, de stilul de viaţă şi de mediul pacientului, iar monitorizarea continuă prin dispozitive inteligente va permite detectarea bolilor şi intervenţii rapide. Platforme precum GluCare din Dubai, care integrează date din dispozitive precum Oura Ring, sunt doar începutul unei revoluţii în care tratamentul se adaptează fiecărui pacient în parte. Ingrijirea medicala nu va mai aştepta apariţia simptomelor, ci va deveni predictivă şi proactivă, identificând din timp semnele unor afecţiuni şi intervenind înainte ca acestea să se agraveze. Soluţii ca Zoe, care oferă testări la domiciliu şi analize personalizate pentru reglarea alimentaţiei, demonstrează că datele pot fi un aliat important în prevenirea bolilor cronice. Folosirea datelor genetice, a dispozitivelor portabile pentru monitorizarea sănătăţii şi analizele bazate pe inteligenţă artificială sunt exemple clare că tehnologia se îmbină cu medicina preventivă. De asemenea, pacienţii care se recuperează după boli de inimă beneficiază de monitorizare la distanţă şi planuri de reabilitare personalizate, reducând riscul de readmisie. Dispozitivele de neurostimulare sau senzorii implantabili extind posibilităţile de gestionare personalizată a sănătăţii, nu doar restabilind funcţiile, ci şi îmbunătăţind capacităţile fizice şi cognitive.
Opinii13 iunie 2025• Citește știrea pe zf.ro